Dacă vreţi să aflaţi ce a mai făcut Poliţia comunitară din Turda în ultimele
şapte zile, citiţi Raportul lor de activitate, pus la dispoziţia mass-media:
presa 4.01
Din raport lipseşte ceea ce am văzut cu ochii mei şi cu cel al aparatului meu de fotografiat: sprijinul pe care l-au dat agenţii Poliţiei comunitare la acţiunea de control de tip filtru, efectuată ieri de firma angajată de RATL pentru controlul biletelor.
Faţă de acţiunea similară din iunie, de astă-dată, Poliţia comunitară a participat cu seriozitate, legitimând contravenienţii, potolind recalcitranţii. La momentul cel mai tensionat, au apelat la un echipaj de intervenţie, care a „oferit” o călătorie cu maşina şi cu protecţie (!) până la sediul instituţiei pentru trei dintre
cei mai „viteji”.
Mă bucur să pot face astfel de consemnări – vedeţi că nu le văd numai punctele negre?! – şi mă întreb dacă recenta schimbare la nivelul conducerii a dus, realmente, un suflu nou în activitate sau … e numai focul de paie al „sitei noi”?! Să vedem!
Pe frigul asta, se ajunge greu la tine.
Daca ai o clipa , treci, te rog, sa vezi ceva- sper sa nu te burzuluiesti..
# Gina: Dacă e de burzuluit, mă voi burzului, sigur! Să nu mai fie leapşă sau premiu!
# Gina: Nu e chiar premiu, dar …
În lista de „nominalzări”, Gina m-a aruncat în categoria: „Cel mai luptător dintre bloguri: Zam Fir Pop, cu ale sale alte pseudonime” şi m-a pus cu blogul de imagini frumoase.
Musai să o iert, că-i vechi păcatul şi nu e prima vinovată! Mulţumesc, Gina! Chiar dacă rămâi, pentru mine – deocamdată, doar o .. incertitudine!
Politia comunitara. Politia in general..nu prea face multe lucruri..e doar o institutie..
# iarinap: Ca orice instituţie de pe la noi!
Off topic: mă bucur că ai postat comentariul cu nr. 500. Eu îl postam pe cel cu nr. 1 la „2009/10/01 at 22:00” Deci, în cele vreo sută de zile, media este de 5 comentarii pe zi! Se va bucura Ulise dimineaţă când îi voi spune că o gorjancă cu nume de … ială (ăsta o fi singularul de la „iele”?!) a rotunjit suma comentariilor la 500!