Îmi place umbra
– mai ales … vara –
*
Vă sugerez să citiţi: On Line, Turdeanu‘, Ulise, Zamphotograph, Amintiri, DeTurda, AEFC, Colecţionara, Florina şi lunapatrata, tu1074, abbilbal, Alexandra, oanaclara, g1b2i3, Zinnaida, Biblioteca, Tury, patzanie9, pandhoraa, vienela, link-ping, piticivoinici, stropidesuflet, melly, teo, mateescu, daurel, ovidiublag, plutacupaparude, tudorenea, zoltybogata, pato, pensionarul, eumiealmeu, alexandrone, crismary, doru, costin, carmen, …
Hehehehe, ce fericit
# Tury: Să nu ai absolut nici o urmă de îndoială!r
Pingback: Dorothea Lange(26 mai 1895 – 11 octombrie 1965), fotografă americană de origine germană « my heart to your heart
Ce poate fi mai placut decat sa alergi pe deal cu cainele iubit pana iti iese limba de un cot si tie si lui, apoi, rasufland din greu, sa te ascunzi la umbra… Mi-e dor de vremurile cand faceam asta.
# vienela: Nu ştiu unde locuieşti, dar, oriunde, poţi ieşi cu câinele în lesă la marginea oraşului şi să îi oferi o oră de zburdat! Oooo, de câte ori nu eram mort de oboseală şi de supărare şi … luam lesa din cui să mergem zece minute până ajungeam la natură. Intenţionam să-l las alte zece minute, să ne întoarcem încă zece minute, cu conştiinţa împăcată că am ieşit, măcar!, o jumătate de oră. Acolo, ori luam poziţia Gânditorului de la Hamangia ori întindeam o pătură şi … adormeam. Ne întorceam acasă după două-trei ore! Nu-ţi mai spun cât de fericit era Ulise şi cât de relaxat eram eu!
Problema este ca locuiesc intr-un apartament cu doua camere, iar mie imi plac cainii de talie mare. Nu as face altceva decat sa il chinui. Am avut caine(ciobanesc mioritic) cand aveam 4 camere si un balcon imens. Ne intorceam acasa noaptea, pentru ca nu ne mai saturam de alergat. :((
# vienela: Câinele nu este animal de apartament. Punct.
Ce frumos stai tu la umbră.
# petre: Mulţumesc.
Departe de lumea …inlănţuită
PS. Am pus si diacritice…
# daurel: Şi în curticica de-acasă este neînlănţuit. Dar, este cu totul altceva în natură!
P.S.: Mulţumim pentru diacritice.
Pingback: Geo Bogza, de ce nu? | absolut obişnuit