Nu vă mai povestesc ce a păţit Ulise. V-am ţinut la curent cu păţania şi cu urmările ei. Când l-am văzut şchiopătând şi i-am văzut prima dată rănile sângerânde, … nu am crezut că voi mai avea un câine!
Astăzi vreau să MULŢUMESC TUTUROR CELOR CARE NE-AU AJUTAT să trecem peste momentul greu din viaţa noastră:
Deja, Ulise nu mai şchioapătă, e vesel, şi a luat-o pe calea cea bună cu vindecarea rănilor,
pentru că Marta ne-a adus de la Chei – mulţumim, Marta!,
pentru că dr. Margareta UDVARY l-a cusut – mulţumim, dr. Udvary!,
pentru că Brânduşa a rezolvat partea dureroasă pentru mine a operaţiei – mulţumim, Brânduşa!,
pentru că … mulţi alţii m-au ajutat pe mine (unii nici nu ar accepta să-i nominalizez!) şi l-au rugat pe Ulise să se facă bine – mulţumim, TUTUROR!
Pentru că eu şi voi, l-am rugat pe Ulise, Prietenul meu, pardon: AL NOSTRU, să se facă bine, Ulise ne-a dovedit că este un câine ascultător!
Vă oferim, cu recunoştinţă, o floare şi privighetoare:
Ulise al II-lea cel Ocoş 