N-am nimic

Nu am nimic este un titlu împrumutat de pe blogul lui Zamfir Turdeanu’, pentru că textele de mai jos se încadrează perfect temei acelei postări, adaptat la … animale!

Declar public, bolduit şi înclinat, că nu am absolut nimic cu nimeni, Om sau Câine!

Am ezitat să accept un comentariu pe blog pentru a nu fi obligat să răspund şi, implicit, să amorsez o dispută. Inutilă, pentru că-i întrevăd rezultatul: un duşman în plus, acuze nemeritate cu duiumul, …

Cronologic:

1. Am petrecut mai puţin de o oră în apartamentul situat sub apartamentul unei „iubitoare de animale”. Am fost deranjat, în discuţia pe care am avut-o cu gazda, de lătrăturile care coborau vehement din apartamentul de deasupra.

2. Protectoarea animalelor a postat un comentariu, acid, jignitor (după părerea mea!) la adresa vecinei şi, nu numai. Am oprit apariţia comentariului şi am explicat, într-un mesaj, decizia mea.

3. Am declanşat postarea ofuscată: Sunt OM şi mă deranjează. Aici puteţi citi şi comentariul oprit de mine, şi explicaţiile oferite pe e-mail.

4. Am încercat să postez un comentariu şi nu am reuşit. Bănuiesc că motivele nereuşitei mele sunt de natură tehnică. De-aceea, postez aici ceea ce nu am reuşit acolo:

Mă văd obligat să comentez, măcar, două din afirmaţiile tale:
1. cei care au un câine, pe care îl consideră membru important al familiei, dar pe ceilalţi câini îi ignoră, îi judecă sau chiar îi răneşte
Subsemnatul nu mă văd descris în această afirmaţie. Ulise nu este „membru al familiei”, pentru că eu sunt Om, şi nu am avut nici un câine în familie!, ci, îmi este Prieten. De-aici decurg drepturile lui şi obligativităţile mele. Ulise este un Câine! Trăieşte în curte, iar, când ieşim în natură, aşa cum el aşteaptă când fac poze, aştept şi eu când vrea el altceva decât vreau eu. În măsura posibilităţilor şi priorităţilor drumeţiei noastre.
A iubi un animal nu înseamnă a-i acorda drepturi prin care încalci drepturile celorlalţi, animale sau Oameni!
Despre rănirea altor câini? Doar o dată am dat cu piciorul într-un câine (cu sete, cu ură, recunosc!). Era câinele care îl muşca pe Ulise şi nu voia să dea drumul dintre colţi … lăbuţei lui Ulise! Nu ştiu cât a suferit el din lovitura mea, dar, ŞTIU cât a suferit Ulise, din muşcătura lui. Şi cât am suferit şi cheltuit eu, pe taxi (nu-mi permit să merg la medic cu taxi-ul, dar … pentru Ulise am făcut chiar mai multe excepţii!) şi pe medicamente, plus disconfortul tratamentului şi lipsa hălăduirilor din acea perioadă, …
2. ipocrizia unora care joacă rolul victimei pentru a impresiona, când de fapt ei sunt de partea călăilor
Subsemnatul nu mă văd descris în această afirmaţie. Cine este „călăul”? Cel care nu poate suporta să fie agresat? Aseară, trecând pe lângă casa în care locuieşti, deci: pe trotuar!, am fost asurzit de lătrăturile câinelui de la tine din curte. Cum urmăresc vecinii filmele de dragoste la TV când aud aceste lătrături înfiorătoare care străbat prin pereţii apartamentelor?!

Concluzie:
Care primează: dreptul câinelui sau dreptul Omului?
Protecţia animalelor este echivalentă cu dispreţul faţă de Oameni?

Bănuiesc că nu ar trebui să fie aşa!

Sunt OM şi mă deranjează

când sunt socotit a fi, în materie de drepturi, mai jos decât animalele

N.B.: tocmai mă pregăteam să lansez această postare, când am primit un nou comentariu, ca să mă ajute. Sunt trimis la o altă postare: Animalele şi amenzile pentru lătrat. Citiţi şi judecaţi! Eu am impresia pe care am avut-o când am discutat cu un pocăit: Eu l-am întrebat dacă Maria Magdalena era o prostituată? El mi-a răspuns că Isus s-a sacrificat pentru oameni! Brânduşa îşi sacrifică vecinii pentru câini!