Poliţia loyală Turda, zice (25.11.11)

Simplu:

Rrapporrtt

si

bonus

Rien, n’va plus!

 

Aforismele c(â)inicului

Cică, ar coborî spre noi pe filiera rusească. Dar, nu ştiu ce tarod se potriveşte. Cel mai mult îmi place primul de pe listă, cu voia dumneavoastră (na, c-am dat-o spre politică!)!

– Omul, care crede că dragostea poate fi cumpărată cu bani, n-a avut niciodată câine în casă.

Despre femei:

– Nu-i greu să ademeneşti soţia altuia. Greu e să i-o dai înapoi.

– Când vrei să te arunci pentru o femeie de pe bloc, aminteşte-ţi că n-ai aripi, ci, coarne.

– Oficierea căsătoriei este o formalitate absolut necesară pentru pronunţarea divorţului.

– Bărbaţii şi femeile sunt de acord într-o singură privinţă: n-au încredere în femei.

– Oglinda este lucrul care o ajută pe femeie să întârzie.

– Femeia poate să-l facă repede milionar, pe orice miliardar.

– Cei mai buni zece ani din viaţa unei femei sunt între 28 şi 30.

– Dacă vrei să ai o nevastă deşteaptă, frumoasă şi bogată, trebuie să te însori de trei ori.

Despre beutură:

– Burta mare nu e de la bere, e pentru bere.

– Între primul şi al doilea pahar, e destul timp ca să mai bei vreo şase.

– Alcoolism e atunci când nu vrei să bei, dar, trebuie. (acesta, sigur, vine pe filiera ruseasca!)

– Cumpără deodată trei sticle de votcă şi n-o să te trimită nimeni după a doua.

– O ţigară scurtează viaţa cu o oră, o sticlă de votcă o scurtează cu trei, iar, o zi de muncă o scurtează cu opt.

Despre politică:

– Nu poţi îngenunchea un popor deprins să se târâie.

– Prietenia care nu cunoaşte hotare se cheamă expansiune.

– Ţara noastră a avut nevoie de când e ea de alt popor.

Despre muncă:

– Dacă munceşti din greu şi te remarci opt ore zilnic, ajungi şef şi munceşti şaisprezece ore.

– Banii pentru salariile şi pensiile mari ajung întotdeauna. Nu ajung banii pentru salariile şi pensiile mici.

– Computerele rezolvă toate problemele pe care nu le-am avea dacă n-ar exista computerele.

Despre altele:

– În viaţă, e loc şi pentru eroism. Totul e să te ţii departe de el.

– Avem un singur fel de a ne naşte şi milioane de feluri de a muri.

– Fiecare om are dreptul să trăiască atât cât poate.

– Furtul ideilor unei persoane e plagiat, iar, al mai multor persoane, cercetare ştiinţifică.

– Toţi ne naştem uzi, goi şi flămânzi. Şi acesta e doar începutul.

– Copilăria grea nu se termină niciodată.

– Un prieten adevărat nu poate fi cumpărat, dar, poate fi vândut.

– Dacă n-ar pune întrebări, copiii n-ar afla niciodată cât de puţin ştiu părinţii.

– Viaţa se compune din zilele pe care le ţii minte, nu din zilele care au trecut.

– De orice fel ţi-ar fi sănătatea, ea îţi ajunge până la sfârşitul vieţii.

– Posibilităţile medicinii sunt nelimitate, limitate sunt doar posibilităţile pacienţilor.

– Un semn rău de tot e când îţi taie calea o pisică neagră cu căldările goale.

– Ignoranţa e de trei feluri: când nu ştii nimic, când ştii numai prostii şi când ştii ce nu trebuie.

Nu am nici un talent anume … sunt, doar, extraordinar de curios!” – nici măcar asta n-am clocit-o eu, pentru că a spus-o deja un oarecare Albert, care, nici măcar nu era blogger, ca mine!

Pube lele

  Pubelă legată  Pubelă ad-hocPubelă după poartă

Pubelă curgătoare

Pubelă (prea) la îndemâna trecătorilor

Pubelă cu regulator

Joia-i tot cu ZeList

Deci, iată, cum arată

Lista lui Zamfir

actualizată, mai sus, şi comentată, aici: cu bucurie constat că groparu pe 4 (păcat că nu i-a mai dat voie zolty, pe 342 acum, să fim prieteni!), carmen pe 9 şi comba pe 26 (încă un semn că festivalurile de imagini sunt foarte utile! e clar: trebuie să-mi deschid şi eu unul, cu poze canine!), adrian năstase pe 35 (astăzi scrie despre Renuntarea la functie, nu la demnitate), amicul ivan e pe 58, cel care-şi concediază şefu’ a sărit pe fix 73, iar, eu am revenit la 2226 de pe înaltul loc pe care mă propulsase … bicicleta câştigată cu umbrelaverde de pe 2! Dar, sunt la 274 cu Turdeanu‘.

A propos: toate ZAMPOblogurile îmi sunt în opt mii (ca şi blogul de mediu), iar, coeficientul e la 4.025. Bucuria mare e că APIS a săltat pe 12234. Iar, Florina a rămas pe 4499 (mi-a promis un pachet de tutun de pipă, dacă reuşeşsc să-i păstrez blogul în cinci mii! ce nu fac eu, ca să fiu … înfumurat!?).

Nu vă mai spun că pe 104 este un, adică: „o” grapefruits sau că ţaraluiandrei e pe 139.

Dincoace, aveţi

Bonus

La final, urarea, foarte zamfir firească:

să aveţi o zi minunată în fiecare zi!

Luna cadourilor

Vine cea mai frumoasă dintre lunile anului: Luna cadourilor!

Despre acest obicei, de a produce bucurii prin cadouri, discutau şi doi vecini, care locuiau în două blocuri amplasate faţă în faţă. Bărbaţii, ambii locuind la etajul 5, au ieşit la o ţigară, fiecare  în balconul propriu.

40 de bloggeriţe, în apărarea unei bloggeriţe

Unul din ei, îl sună pe celalat şi îi spune:
– Vecine, când e ziua ta de naştere?
– Pe 12 februarie. De ce întrebi?
– Vreau să-ţi cumpar jaluzele pentru geamuri … M-am săturat să tot văd cum faci dragoste cu nevastă-ta.
Celalalt întreabă, la rândul lui:
– Dar, ziua ta când e?
– În 12 ianuarie, răspunde vecinul … De ce mă întrebi?
– Vreau să-ţi fac cadou o lunetă, ca să vezi mai bine … a cui nevastă este!

Ş-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe şi mai trăiesc şi astăzi, dacă n-au murit, încă!

Notă: o dovadă că noi, bloggerii suntem solidari şi ne apărăm între noi este poza! Poanta de mai sus – cea cu vecinii balconici – este foarte proaspătă. Mi-a sosit pe e-mail, tot de la un blogger solitar, adică, fără riscul de-a-şi vedea nevasta la vecinu’, cu câteva momente mai-nainte. Deci, puteţi să o savuraţi fără teama că vi se apleacă.

Lătrături ocoşe (231111)

Vin vremuri grele

– eu nu ştiu, ca-s mic, dar, mi-e frig! –
– / –

ZAMPObloguri: Zamfir online, Zamfir Turdeanu’Ulise al II-lea , Zamphotograph, Zamfir de Turda, Amintiri din filumenie, Blog gestionat: Fotoreporter pentru mediu, Bloguri coordonate: Blog de Filumenistă, Florina Lupa Curaru, APIS, Bloguri aliate: Un bogat sufleteşte, Turdean de departe, Dumuraru Chinez şi câţiva dintre prietenii din blogolume: Rokssana, Zina, Napocel, Ivanion, Noruego, Daurel, Lunapatrata, TeoNegura, MirelaPete, Irina, Ionel, Supravietuitor, Mika, Sophia, Arcadia, g1b2i3, pandhoraa, Tu1074, MaxPeter, coolnewz, g1b2i3, petedeculoare, stropidesuflet, fewstuff, linkping, cristiandima, napobloghia, catilupascu, lecturirecenzate, bloglenesrau, incertitudini, andibob, anaveronica, mirelapete, rokssana, gabrieladsavitsky, flaviusobeada, roxanaiordache, lunapatrata, teonegura, ivanuska, groparu, umbrelaverde, edituramateescu, quadratus, supravietuitor, abbilbal, ganduripebigudiuri, madimcm, mirceavladut, iavaleriana, balaurdegradina, razameadesoare, anamariadeleanu, mickelasblog, verovers, patranoiudana, mariapostu, fosile, gabirotaru, perfectiune, androxa, dictaturajustitiei, gabrielailies, daurel , zinnaida, se-cret-blognotes, delaepicentru, alicegeorgiana2, romanianstampnews, griska, diversediversificate

Rezolvarea crizei

E august. Un mic oras pe malul marii, in plin sezon. Ploua torential de citeva zile, orasul arata de parca ar fi parasit.

Toti au datorii (bineinteles!).

Din fericire, vine un rus bogat la un mic hotel cochet. Vrea o camera. Pune o bancnota de 100$ pe masa receptionerului si se duce sa vada camerele …

Seful hotelului ia repede bancnota si se duce sa plateasca datoriile la macelar.

Macelarul ia bancnota si se duce repede sa-si plateasca datoria la crescatorul de porci.

Acesta, la rândul lui, se grabeste sa-si plateasca datoriile la cel ce-i livreaza furaje pentru porci.

Cel cu furajele insfaca bancnota si alearga la prostituata pe care nu o mai platise demult. In timpurile astea de criza pina si ea oferea servicii pe datorie!

Prostituata apucă bancnota si se grabeste spre hotel, unde fusese cu clientii ultimele dăţi si unde ramasese datoare, si pune bancnota pe masa receptionerului.

In acest moment, coboara rusul, dupa ce a inspectat camerele, spune ca nici o camera nu-i place, isi ia bancnota si paraseste orasul.

 Nimeni nu a castigat nimic, insa intregul oras traieste acum fara datorii si priveste optimist in viitor! Logic, ramine prostituata datoare, ca nu i-a preluat nimeni banii si n-are chitanta, doar cugetul curat!

M-am mai  ocupat de problema crizei, în mai multe rânduri: aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, dar, am recunoscut de fiecare dată că am pornit de la texte emailate!

 

Lătrături ocoşe (201111)

Noroc

– transparent –
– / –

ZAMPObloguri: Zamfir online, Zamfir Turdeanu’Ulise al II-lea , Zamphotograph, Zamfir de Turda, Amintiri din filumenie, Blog gestionat: Fotoreporter pentru mediu, Bloguri coordonate: Blog de Filumenistă, Florina Lupa Curaru, APIS, Bloguri aliate: Un bogat sufleteşte, Turdean de departe, Dumuraru Chinez şi câţiva dintre prietenii din blogolume: Rokssana, Zina, Napocel, Ivanion, Noruego, Daurel, Lunapatrata, TeoNegura, MirelaPete, Irina, Ionel, Supravietuitor, Mika, Sophia, Arcadia, g1b2i3, pandhoraa, Tu1074, MaxPeter, coolnewz, g1b2i3, petedeculoare, stropidesuflet, fewstuff, linkping, cristiandima, napobloghia, catilupascu, lecturirecenzate, bloglenesrau, incertitudini, andibob, anaveronica, mirelapete, rokssana, gabrieladsavitsky, flaviusobeada, roxanaiordache, lunapatrata, teonegura, ivanuska, groparu, umbrelaverde, edituramateescu, quadratus, supravietuitor, abbilbal, ganduripebigudiuri, madimcm, mirceavladut, iavaleriana, balaurdegradina, razameadesoare, anamariadeleanu, mickelasblog, verovers, patranoiudana, mariapostu, fosile, gabirotaru, perfectiune, androxa, dictaturajustitiei, gabrielailies, daurel , zinnaida, se-cret-blognotes, delaepicentru, alicegeorgiana2, romanianstampnews, griska, diversediversificate

Poliţia loyală Turda, zice (18.11.11)

Noile aventuri ale poliţiei loyale din micul nostru municipiu (n-are nici măcar 50.000 de locuitori):

Raportul

După cum vedeţi din poza alăturată, s-au luat măsuri pentru a le da autoritate: s-au luat măsurile căpăţânilor şi li s-au plătit chipie! Exact ca şi poliţa-poliţie: după ce a fost demilitarizată, li s-au restituit epoleţii şi caschetele. Ca să nu fie confundaţi cu … jmekerii pe care nu-i văd!

Cred că ne-ar trebui nişte poliţişti ceva mai mari. Dar, nu la circumferinţa burţii, ci, la înălţime. Măcar la cea … morală!

NB: Maşina din poză NU are tichet de parcare pe bord, pentru că poliţişti NU au obligaţia de a respecta regulile pe care le impun celorlalţi. Ei sunt mai cetăţeni, decât Cetăţenii normali.

Mai interesant este

Bonusul

pe care vi-l ofer.

Nota: aceasta este postarea cu nr. 900. Peste o suta, bem de-o mie!

Nu numai el

Să vă fie clar: nu numai el citeşte internet-ul!

Uite, ce am găsit eu, astăzi, după ce m-au înţepat (cică, m-au vaccinat anti-ragic! deci, nu mă mai tem când mai rage vreun confrate de pază … al democraţiei):

Cică, trebuie să apărăm virginele din pădurile României.

Apoi, că UE vrea să cumpere … greci. ‘s fraieri, că io mă tem de Dana şi când face daruri! Lui Petrică, i-a dat … bleu-no-ragie. Că nu era vaccinat!

Pentru că

1. – am făcut efortul să citesc pentru voi,

2. – am făcut efortul să selectez cele mai importante ştiri

3. – am făcut efortul să pun linkuri,

aş merita să-mi daţi 3 dolari!

Ca să nu spuneţi că am citit numai din grădina altora, am citit şi din operele jurnaliştilor profesionişti (fără şcoală, dar, cu s.r.l.!) virtualocali: Bombă la Turda: NOUL PARTID COMUNIST VA AVEA FILIALĂ?

Zamfir, anonimul blogger turdean, le-a răspuns cu un comentariu:

După un neo-partid comunist, mai trebuie şi unul neo-nazist. Apoi, unul al homosexualilor şi unul al … câinilor comunitari! În Germania, până şi monograma SS (de exemplu: Stefan Sumbun) este banată!

Joia-i cu ZeList

Deci, iată, cum arată

Lista lui Zamfir

actualizată, mai sus, şi comentată, aici: cu bucurie constat că groparu pe 3 (păcat că nu i-a mai dat voie zolty, pe 130 acum, să fim prieteni!), carmen pe 11 şi comba pe 27 (semn că festivalurile de imagini sunt foarte utile! ar trebui să-mi deschid şi eu unul, cu poze canine!?), adrian năsatese pe 42 (în ZeList se trag mai greu sforile decât în politică!), ivan e pe 60, cel care-şi concediază şefu’ e pe fix o sută, iar, eu am revenit pe la două mii de pe înaltul loc pe care mă propulsase … bicicleta câştigată cu umbrelaverde de pe 2!. Nu vă mai spun că pe 105 este un, adică: „o” grapefruits sau că ţaraluiandrei e pe 140. Nici că APIS intră direct în primele 26% dintre cele aproape 64.000 de bloguri româneşti listate.

Dincoace, aveţi

Bonus

La final, urarea, foarte zamfirească:

să aveţi o zi minunată în fiecare zi!

Lătrături ocoşe (161111)

Vin vremuri grele

– eu ştiu, că am doi ani mai mult ca tine –
– / –

ZAMPObloguri: Zamfir online, Zamfir Turdeanu’,  Ulise al II-lea , Zamphotograph, Zamfir de Turda, Amintiri din filumenie, Blog gestionat: Fotoreporter pentru mediu, Bloguri coordonate: Blog de Filumenistă, Florina Lupa Curaru, APIS, Bloguri aliate: Un bogat sufleteşte, Turdean de departe, Dumuraru Chinez şi câţiva dintre prietenii din blogolume: Rokssana, Zina, Napocel, Ivanion, Noruego, Daurel, Lunapatrata, TeoNegura, MirelaPete, Irina, Ionel, Supravietuitor, Mika, Sophia, Arcadia, g1b2i3, pandhoraa, Tu1074, MaxPeter, coolnewz, g1b2i3, petedeculoare, stropidesuflet, fewstuff, linkping, cristiandima, napobloghia, catilupascu, lecturirecenzate, bloglenesrau, incertitudini, andibob, anaveronica, mirelapete, rokssana, gabrieladsavitsky, flaviusobeada, roxanaiordache, lunapatrata, teonegura, ivanuska, groparu, umbrelaverde, edituramateescu, quadratus, supravietuitor, abbilbal, ganduripebigudiuri, madimcm, mirceavladut, iavaleriana, balaurdegradina, razameadesoare, anamariadeleanu, mickelasblog, verovers, patranoiudana, mariapostu, fosile, gabirotaru, perfectiune, androxa, dictaturajustitiei, gabrielailies, daurel , zinnaida, se-cret-blognotes, delaepicentru, alicegeorgiana2, romanianstampnews, griska, diversediversificate

Logic, My Dear Watson

Cunoaşteţi „cearta” colegului Zamfir cu „jurnaliştii profesionişti”, care latră la el cum că nu ar fi decât un biet blogger amator şi nu ar face parte din distinsa mass-media turdeană, ce dospeşte de deontologie, onoare, corectitudine, obiectivitate, … mai ales prin maistru’ său, unic, bla-bla-bla, prin dăşteptul ovine(ws!), colegii lui Ionel, …, pentru că nu are „succesuri financiare”, nici măcar ciordite din bugetul local!

Tocmai am citit un articol, din „presă”, din aia cu patalama de s.r.l. (adică, cu răspundere limitată!), nu din asta „neacceptată de bibliotecara responsabilă”, care scrie despre sperieturi:

Clujul va cuprinde mai multe judeţe. (NB: după titlu se pune punct?!)
un articol de Elena Kovacs

În urma anunţului făcut de secretarul general Ioan Oltean al PDL, capitala judeţului se va formata (sic!) prin unirea actualelor judeţe: Maramureş, Bihor, Cluj, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, toate acestea unite vor fi (sic!) Cluj-Napoca. (e clar: municipiul Cluj Napoca se va reorganiza, incluzând şi judeţele amintite!? deci, va fi un mare muncipiu cu capitala … în judeţ?!)
Ion Oltean a mai anunţat o posibilă reorganizare administrativă a României astfel că din 42 de judeţe, vor rămâne doar 8.  Iar celelalte şapte capitalele se vor reorganiza (sic!), şi se vor forma (sic!): Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi, Ploeşti, Constanţa, Bucureşti. (e clar: şi alte municipii vor păţi un pocinog similar!? curat reorganizare, dacă primarii capitalelor se vor muta pe mai multe scaune de prefect: deodată ori succesiv?!!!!)

Limbă română şi logică, vă halesc! Haleşti … altceva, că pe noi nu ne cunoşti! Care-i super-dăşteptu’: Ioan ori Elena?

Ce-ar fi să iniţiez un serial, ca Badea: „în colţii presei … turdene”?!