Cu mulţi ani în urmă, la această dată, familia surorii mele pleca – definitiv – în RFG. I-am condus până la Episcopia Bihorului.
De câteva zile, Ulise a fost foarte agitat şi cerea să plecăm de-acasă, să mergem la Durgău. Am plecat, numai noi doi. Ne-am oprit pe iarbă şi am stat, aproape nemişcaţi. Apoi, eu m-am întins şi şi el se odihnea lângă mine, se liniştise … Cred că, am aţipit, poate, vreo zece minute. În acest timp, Ulise a dispărut. Oricât l-am strigat, l-am fluierat cu semnalul nostru obişnuit, … nu a răspuns. Asemănător modului în care a plecat şi Ulise I-ul …
După mai bine de o oră, am înţeles că l-am văzut pentru ultima oară. M-am dus la cimitir. Am aprins lumânări pentru părinţii şi bunicii mei, pentru unchiul meu şi … am pus o lumânare aprinsă pe locul unde stătea Ulise când mergeam împreună la cimitir.
Pentru că uitasem aparatul foto acasă, nu voi posta imagini …
Goodbye my friend, it’s hard to die, When all the birds are singing in the sky, Now that the Spring is in the air. Pretty girls are everywhere, Think of me and I’ll be there. We had joy, we had fun, We had seasons in the sun, But the hills that we climbed Were just seasons out of time.
Odihneşte-te în pace, Prietene, şi îţi mulţumesc pentru anii minunaţi pe care i-am petrecut împreună! Am avut multe clipe, ore, zile minunate împreună, am trecut peste greutăţi şi întâlnirile cu bestiii, canine şi umane, dar, … am ajuns la sfârşit!
Dragi Prieteni, cu această tristă postare, povestea blogului lui Ulise se încheie. Blogul rămâne deschis, veţi putea reciti postările, admira păţaniile şi glumele, dar, nu voi mai posta pe el.
Mulţumesc celor care au fost alături de noi, ca vizitatori, comentatori, like-uitori, …
Mulţumesc celor care m-au ajutat ca să-i pot asigura tratamentul cu care i-am prelungit viaţa şi i-am asigurat o stare suportabilă, spre final.
Ulise 
Ulise al II-lea cel Ocoş 