Mulţumesc, Aniela!

Caine muncitor!

Foarte curioasă din fire, am dat click pe o poză aseară şi mi-a apărut un căţel..cum îşi strângea singur rahatul. Pur şi simplu m-a făcut să rad. Ce s-ar fi întâmplat oare, dacă ar fi fost adevarată poza?

 

 

Există oare aşa ceva? Există câini să cureţe după ei? … Nu cred! Nu că ar fi un lucru rău, dimpotrivă …  Nu am mai curăţa noi după ei :) )

Totuşi, nu-i aşa că ar fi fost bine … să fie real?  :) )  Când mă uit la poză mă bufneşte râsul.

Trei case în trei zile

a DSC02991Schimbând trei case în trei zile, mă aşteptam să am probleme cu Penelopa lu’ Ulise.

Nici vorbă.

Se deprinde cu noile situaţii, foarte rapid. A învăţat unde e bliduţul cu pâine şi lapte, a învăţat şi … să fure din mâncarea lui Ulise.

Casa i-a luat-o, deja!

Ca să nu doarmă pe-afară, bietul de el, o aduc pe gagică în hol, în cuşeta de carton, în care dormea derbedeul, în nopţile cu ger.

Este agilă, are chef de joacă, chiar dacă, încă, nu este sigură pe picioruşe …

Doar, când oboseşte, scânceşte a … dor de mama!

Notă:

– surpriza plăcută a fost că, în această seară, Ulise era … ca nou! Sper să-l ţină voinicia!

– surpriza neplăcută e că Ulise nu-i place de „şobolanul negru” şi îl evită, fără să-i facă rău. Doar, când mânca, a lătrat-o, explicându-i că nu-i place să fie deranjat de la masă. De la masă, nici Împăratu’ n-are voie …

Primele imagini cu … uzurpatoarea!

După cum vă spuneam, ieri, Ulise trece prin zile mai grele, cu starea sănătăţii tot mai precară.

ulise DSC02687 ulise DSC02686

De-aceea, Se caută un … Star

Acum, … nu mă mai chinuiesc cu Ulise care nu vrea să mănânce … pentru că:

Pe la amiază, am primit un apel telefonic: „Avem şase câteluşi şi vă aşteptăm să vă alegeţi unu’!”.

Ţuşti, în autobuz şi … mai erau patru. Mormoloci drăgălaşi. Doi mai alb cu cafeniu, doi mai negru cu ceva alb, pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale. Văd şi mama. Puii au vreo 4 – 5 săptămâni şi, tocmai, i-a înţărcat. Primesc şi confirmările solicitate şi … Pun mâna pe cel care mi-a făcut cu ochiul (cam cum îmi făcuse şi Ulise!). Imaginaţi-vă o bucată de antracit, cu galoşi albi şi plastron aşijderea …

Merg la „Medicul lui Ulise”, îmi confirmă că este un pui sănătos, dar, … nu este Ulise al III-lea, ci, eventual, … Penelopa I-a! Am convenit pentru viitoarele vaccinuri şi sterilizare şi am plecat acasă. Amândoi.
Nu e prima căţea care mă fentează!

Acum, mă chinuiesc şi cu Penelopa, care … nu ştie să mănânce! M-am chinuit şi să o prind în poze: e neagră tăciune şi superextramişcătoare!

Această prezentare necesită JavaScript.

Astăzi, Penelopa a făcut un pas uriaş spre … seriozitate: a descoperit farfuria cu lăptic şi s-a ospătat, de una singură!

Iată poze cu noi, ea şi eu:

Această prezentare necesită JavaScript.

Şi, acum, în exclusivitate mondială, primele declaraţii ale … uzurpatoarei:

Eu am pregătit curticica pentru primirea ei şi, probabil, mâine, … o voi prezenta lui Ulise!

Mai am o problemă: Cum să o alint pe Penelopa?
Penelopăţica?!
De era Rodică, îi zicem Rodicuţa. Fiind Penelopă … Penelopuţa?!
Cred că ar fi cazul să lansez un concurs pe blogul lui Ulise.
Marele Premiul va fi o flanelă … deşirată!

Se caută un … Star

Vă mai amintiţi?! Am preluat ham-ul

Au trecut aproape patru ani de-atunci. Eram în floarea vârstei … canine! Au fost şi alţi opt, înainte de a deveni blogger. Prima oară, am apărut pe unul dintre blogurile lui Zamfir.

Dar, acum, sunt bătrân şi inima nu-mi mai rezistă. De câteva luni, Zamfir mă droghează. Cu toate medicamentele, mă simt tot mai rău.

5 mai 2009, la Durgău

Rezist, numai ca să nu-i rup inima, deloc … câinioasă!, a Prietenului meu. Şi a …

celor care l-au ajutat ca să-mi cumpere medicamentele. Le mulţumesc, tuturor!

L-am rugat pe Zamfir să-mi caute succesorul. A dat şi un anunţ pe fakebuk:

Anunţ către turdeni şi cei de prin împrejurimi (dar, pot merge şi câteva zeci de km):
îl caut pe Ulise al III-lea!
Musai să fie:
– flăcău (ca mine!) de sub 6 luni, corcitură de şorecar (ca mine!), cu talie mică (ca mine!), păr scurt (ca mine!), codiţă obraznică (ca a mea!), să fie sănătos şi jucăuş, … şi să mă accepte!
pentru a-l creşte (ca pe mine!), a-l educa (ca pe mine!), pentru a mi-l face Prieten (cum i-am fost eu vreo doisprezece ani, minunaţi!) de viitoare hălăduiri!

Cel care v-a fi ales, va primit toată Împărăţia mea şi Inima lui Zamfir, … şi va fi încă un Câine fericit!

Jur, cu lăbuţa pe inimă!

Penelopa

Notă: cineva întreba cum o chema pe nevasta lui Ulise, hoinaru’ ăla din antichitate. Penelopa … şi am găsit – pe internet – şi o imagine, a ei, oare?!

De la Iarnă, trecem la ora de vară

a DSC05880Cum putem scăpa de frig şi zăpadă?

Guvernul a hotărât:

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 31 martie 2013, România trece la ora oficială de vară. În acea noapte, ora 3 va deveni ora 4.

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.

Ora oficială de vară este valabilă până în data de 27 octombrie 2013, ora 4, când aceasta va deveni … ora3, iar, ziua respectivă având, în compensaţie, 25 de ore!

a turturica DSC05942Deci, deşi e cam Iarnă, trecem la ora de vară. Poate, aşa, ne va fi mai cald!

Avantajul/dezavantasjul este la Zamfir: se va odihni mai puţin în pre-ziua lui.

Să mai spuneţi că nu mă ocup şi de treburi serioase!

Să vă fie ruşine!

Chiar aşa: sunt foarte revoltat! Să vă fie ruşine! Uite, ce blasfemie au fost în stare să publice:

Un câine dus, în lesă, de…  o pisică!? Păi, nu prind, io, pe unul de la Click?!

Au pus şi un film cu un biet câine, pe care l-au declarat „derbedeu”! Vai de pantalonii lui!

Vă reclam, nenorociţilor, la CND, ăia care s-au ocupat de „păsărica împuţită” a lu’ Băse! Să văd: vă scoate şi pe voi … basma imaculată?!

M-a supărat

b DSC05770M-a supărat rău, Răul!

Cum „cine e Răul”?

Zamfir!

Zice că

mi-e Prieten,

ieşim în natură,

după ce că,

nu mergem la Durgău,

şi …

nu mă lasă

să zburd!

b DSC05754Şi, mai aruncă vina pe

Margareta!

Să vă povestesc:

am salutat mesteacănu’

b DSC05759

şi am ajuns

la tăpşanu’ nostru,

b DSC05763

m-a dezlegat,

am făcut

o mică inspecţie,

b DSC05761

Zamfir

s-a uitat spre LMV

şi …,

după nici o juma de oră,

b DSC05769m-a legat!

M-a ţinut, aşa,

vreun sfert de oră,

apoi,

am plecat acasă!

Şi în sus,

şi în jos,

m-a obligat

să merg încet,

încet de tot,

legat!

b DSC05773S-a mai şi uitat la o jevruţă

– drăgălaşă, e drept! –

cam cum eram eu

cu doişpe ani în urmă …

M-a supărat foarte tare:

peste o săptămână

va fi ziua lui

şi

nimic nu-i cumpăr!