Cu mulţi ani în urmă, la această dată, familia surorii mele pleca – definitiv – în RFG. I-am condus până la Episcopia Bihorului.
De câteva zile, Ulise a fost foarte agitat şi cerea să plecăm de-acasă, să mergem la Durgău. Am plecat, numai noi doi. Ne-am oprit pe iarbă şi am stat, aproape nemişcaţi. Apoi, eu m-am întins şi şi el se odihnea lângă mine, se liniştise … Cred că, am aţipit, poate, vreo zece minute. În acest timp, Ulise a dispărut. Oricât l-am strigat, l-am fluierat cu semnalul nostru obişnuit, … nu a răspuns. Asemănător modului în care a plecat şi Ulise I-ul …
După mai bine de o oră, am înţeles că l-am văzut pentru ultima oară. M-am dus la cimitir. Am aprins lumânări pentru părinţii şi bunicii mei, pentru unchiul meu şi … am pus o lumânare aprinsă pe locul unde stătea Ulise când mergeam împreună la cimitir.
Pentru că uitasem aparatul foto acasă, nu voi posta imagini …
Goodbye my friend, it’s hard to die, When all the birds are singing in the sky, Now that the Spring is in the air. Pretty girls are everywhere, Think of me and I’ll be there. We had joy, we had fun, We had seasons in the sun, But the hills that we climbed Were just seasons out of time.
Odihneşte-te în pace, Prietene, şi îţi mulţumesc pentru anii minunaţi pe care i-am petrecut împreună! Am avut multe clipe, ore, zile minunate împreună, am trecut peste greutăţi şi întâlnirile cu bestiii, canine şi umane, dar, … am ajuns la sfârşit!
Dragi Prieteni, cu această tristă postare, povestea blogului lui Ulise se încheie. Blogul rămâne deschis, veţi putea reciti postările, admira păţaniile şi glumele, dar, nu voi mai posta pe el.
Mulţumesc celor care au fost alături de noi, ca vizitatori, comentatori, like-uitori, …
Mulţumesc celor care m-au ajutat ca să-i pot asigura tratamentul cu care i-am prelungit viaţa şi i-am asigurat o stare suportabilă, spre final.
De întâi aprilie, mi-am oferit o hălăduială pe coclauri, însoţit de Ulise. O voiam cu vreme frumoasă, cu peisaje minunate, cu bucurii, …
Primul moment de plăcere a fost scâncetul de bucurie cu care m-a întâmpinat Kanu, un husky siberian, fericit că-şi revede prietenii.
Scâncet ori lătrat zgomotos şi ţopăit de bucurie. Aşa eram întâmpinaţi întotdeauna, de vreo zece ani, de când Ulise mă însoţeşte pe drumurile spre Durgău. Împărţeam cu el biscuiţii pentru Ulise. Se bucura ca un copil. Nu-mi era frică să bag degetele prin plasa de sârmă ca să-i ofer delicatesa.
Nu puteam trece pâş-pâş, neobservaţi, pentru că amicul Kanu se bucura prea tare, în aşa fel încât, de multe ori, oamenii ieşeau din casă ca să vadă ce a păţit Kanu, de ce este aşa de agitat?!
Îmi era greu să nu mă opresc – chiar şi când nu aveam biscuiţi la mine! -, îmi era greu să plec mai departe. Mă ucidea cu ochii lui de peruzea, cu privirea mustind de inteligenţă, …
Dar … ieri nu am auzit nimic, nici chiar când ne-am apropiat. Am găsit ţarcul gol şi Kanu … nicăieri. Am crezut că l-au mutat în spatele casei, că l-au dat cuiva, …
Din păcate, KANU NU MAI ESTE! Ne-a părăsit cu o săptămână în urmă
Ulise 
A rămas doar în memoria noastră!
Ulise al II-lea cel Ocoş 