Starea tehnică: Are probleme cu alimentarea, o mică defecţiune la mecanismul de direcţie, că nu ţine linia dreaptă, şi merge cam înfrânată. Cutia de viteze e blocată în marşarier. Este înmatriculată în Europa, cu numere provizorii, se mai poate circula cu ea maxim o lună.
Combinaţii: Predau leasingul, mai sunt de plată la ea câteva zeci de rate FMI. Accept şi variante de schimb cu o ţară similară din Africa, oricât de mică ar fi, dar să funcţioneze.De ce o vând: Sincer să fiu, o vând că m-a lăsat în drum şi nu mă pricep la ea. Plus că îmi consumă cam mult, şi, ca s-o repar, mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ţară, aşa că să o conducă cine s-o pricepe. Dacă nu o vrea nimeni, o dezmembrez şi o vând pe bucăţi. E păcat de ea, vă spun. Sper să o ia cineva care ştie să o aprecieze.
Notă: un Călin pretinde a fi autorul acestui text şi imagine. Dacă este adevărat, … Textul şi imaginea, le-am primit din trei surse, fără ca vreuna să precizeze sursa originară. Prin modul de redactare a postării este evident că nu mi-am arogat meritul de a fi conceput acest text. Dacă este adevărat ceea ce-mi scrie, fac MEA CULPA şi cuvenita rectificare.