Chiar aşa. O scurtă ieşire, de nu-i pot zice nici măcar minihălăduială. Plus că, mereu, Zamfirmă ţine din scurt, legat, şi mă tot obligă să ne odihnim. Îmbătrâneşte, oare?!
Iată, cele vreo optzeci de minute ale plimbării, în douăzeci de imagini. Sunt şi eupe-acolo!
În cursul zilei de 1 Martie, Mult Iubitul Tovarăş Ulise a inspectat zona Durgău.
Au fost verificate toate aspectele legate de hălăduirile noastre,
s-a revenit la bunul obicei de a savura biscuiţi,
a fost vizitată „Vila Ulise„
s-au dat indicaţii preţioase pentru întocmirea planului estival privind unele măsuri ce trebuie luate pentru ştergerea urmelor lăsate de indisciplinata iarnă.
La sfârşitul vizitei, tovarăşul meu, Ulise, şi cu mine, am aruncat o privire „ameninţătoare” către Cheile Turzii şi ne-am urat: „Multă sănătate, dragi tovarăşi de hălăduială„!
Această prezentare necesită JavaScript.
După îndelungata boală, Ulise îşi revine. Pentru că, inima i-a îmbătrânit mai repede decât picioruşele, trebuie să-i temperez elanul, mergem agale, îl oblig să se odihnească, … Mulţumim, Margareta!
Uraaaaa! De Dragobete, pentru că ne iubim, ne-am oferit …
prima ieşire în natură a … convalescentului!
Doar o oră şi doar până la jumătatea dealului. Cu mers agale, cu opriri dese (cheia marilor succese!).
Nu i-a păsat de biscuiţi şi ne-am odihnit … numai cu lesa legată!
Deci, …
poţi veni, Primăvară!
Aşa a început: cu un mic antrenament, în curte
Oauuu! Iarbă!
Mă bucur!
Îmi reamintesc peisajul
Mai ştiu urca!
Înghiţit de peisaj
Supraveghetorul
Fără lesă, nu mă pot opri
Dacă Zamfir spune să stăm …
Conversaţie
Medicamentul
Lasă-mă cu biscuiţii ăia …
Să nu mă uiţi aici, legat!
Mergem?
Biscuiţi … rămân nemâncaţi
Imaginea standard: coada
Ce mai e nou pe-aici?!
Cât am hălăduit noi împreună …
Aici au avut cortul
Aici, ce mai e?
Pe drumul de costişă
… şi pe scări
Mai, stai o clipă
O ultimă adulmecare
Apăăăăă!
P.S.: Mulţumim TUTUROR Prietenilor, care ne-au ajutat, chiar, şi numai cu o vorbă de încurajare! Lista începe cu … Margareta, Dr. UDVARY Margareta, care merită toată recunoştinţa noastră!
Io, mă fac că nu ştiu că le bagi, când în parizer, când în slăninuţă, când în salam, când în brânzică, …
– Da, dar, … capsulele astea nu cresc în iarbă sau ca măceşele de la Durgău! Trebuie să înghesui în tine o sută de capsule, în următoarele şapte săptămâni. Asta înseamnă cam o sută de dolari. Aşa rezistăm până la întâi aprilie. Chefuim de ziua mea şi … apoi, ca să ajungem aproape de întâi iunie, ne trebuie o altă sută de capsule. Deci, şi de dolari. Cu încă o sută de dolari, trecem de prima zi de iulie şi, cu încă o sută, defilăm de 23 august! De-aici, încolo, însă, ne mai trebuie o sută, ca să ajungem la tortul tău cu 13 lumânări! …
N-am ştiu ce să-i mai spun. Artimetica e grea, chiar şi pentru un câine ocoş. Tocmai îmi povestea, zilele trecute, cum pregăteşte raniţa, ca să mă ducă pe coclauri … fără ca eu să obosesc. Cică, mă va duce în cârcă, în raniţă, vreo cinci km, apoi, stăm şi ne zbenguim prin iarbă, vreo jumătate de oră. Din nou, facem cinci km – eu în raniţa din spatele lui! – şi iar ne bucurăm de iarba verde. Că, nu-s greu: abia am ceva peste 12 kile. Şi, mi-a mai cerut ceva: Te rog, mai rezistă o vară!
Nu vă mai povestesc ce a păţit Ulise. V-am ţinut la curent cu păţania şi cu urmările ei. Când l-am văzut şchiopătând şi i-am văzut prima dată rănile sângerânde, … nu am crezut că voi mai avea un câine!
Astăzi vreau să MULŢUMESC TUTUROR CELOR CARE NE-AU AJUTAT să trecem peste momentul greu din viaţa noastră:
Deja, Ulise nu mai şchioapătă, e vesel, şi a luat-o pe calea cea bună cu vindecarea rănilor,
pentru că Marta ne-a adus de la Chei – mulţumim, Marta!,