jale

de

Există şi basme adevărate

Basmele sunt plăsmuri ale unor minţi romantice, înflăcărate, şi pe parcursul lor apar Zâne bune care ajută pe năpăstuiţi ai soartei. Dacă luăm propoziţia de mai sus ca fiind definiţia basmului, mesajul sosit în această seară în căsuţa poştală electronică a lui Zamfir … este un basm adevărat!

Buna, Zamfir
Iata continuarea povestii catzelusului de la Schitul Piatra Scrisa.
Puiul de catzel s-a dovedit de fapt a fi o catzelusa si a fost botezata Sarah.
Dupa ce a fost vindecata, si tinuta in carantina aproximativ doua saptamani, la Adapostul de caini de la Brasov coordonat de dna Cristina Lapis, catzelusa a ajuns in cele din urma la noua ei locuinta si familie adoptiva, in Germania.
Iata doua fotografii care vorbesc de la sine. Cuvintele sunt de prisos.
Singurul lucru pe care il regret este ca nu toate animalele bolnave, abandonate, comunitare au acelasi destin fericit.
Gandurile mele bune celor care se implica in actiunile de salvare ale animalelor, aici la noi si pretutindeni.

Mulţumesc, Zână bună pentru fapta ta şi pentru că ne-ai făcut o mare bucurie! Poate, îi găsesc şi lui Zamfir … o astfel de Zână bună!

de

Ursuleţul de la Lutsch

De la persoana care mi-a trimis povestea căţeluşului cu noroc, am mai primit o (po)veste:

Ursul captiv de la Lutsch (Alba)

Aici ai doar cateva secvente din reportajul realizat de cei de la Pro TV.
Aici ai filmuletzele de pe Youtube
daca cauti cu google la cuvantul cheie: ursul captiv, vei gasi zeci de astfel de povesti.
E chiar impresionant ce a realizat aceasta mare DOAMNA !!! Cristina Lapis in interesul acestor biete animale tinute in captivitate de „fiare umane”.
Din câte am înţeles, ursul nu mai este captiv, ci, trăieşte sub îngrijirea Zânei Animalelor!? M-aş bucura să-mi confirme cineva!
de

Ghemotoc cu noroc

V-am mai spus că am fost un căţeluş cu noroc! Aveam doar şase săptămâni şi ştiam despre viaţă doar două lucruri, dureroase amândouă: foamea şi bătaia. Aş fi devenit „marinar”, dar, am avut norocul să pună mâna pe mine (la propriu şi la figurat!), un Om! Zamfir a primit, de curând, povestea unui alt căţeluş cu noroc:

Buna, Zamfir
Ti-am anexat absolut toate mesajele de pe forum si corespondenta cu o doamna Cristina.
Iata si povestea despre cum am reusit sa ajut acel mic ghemotoc bolnav.
Dumineca, 30 mai am fost intr-o excursie Timisoara – Orsova. Am facut o scurta oprire la Schitul si manastirea Piatra Scrisa din judetul Caras-Severin.  Chiar era mare du-te-vino intrucat era hramul Manastirii.
Acest mic refugiu este un loc unde de obicei opresc soferii; este un mic restaurant, toaleta, bazar de mestesugari si acel mic si pitoresc schit, construit intr-o stanca, iar, deasupra chiar trece o cale ferata care iese tocmai dintr-un tunel. Deci, nu am fost singura care a vazut acel pui de caine … si nu e bolnav de doua-trei zile.
Am facut un tur al locului si ca de obicei ne intalnim si cu cainii pe care ii gasesti la tot pasul prin tara, dar mai ales in astfel de popasuri unde opresc turistii.
Asa am vazut un ghemotoc bolnav. Am avut un soc pe moment, dar, la fel ca toti ceilalti, am trecut mai departe. Ce puteam face, in afara faptului ca mi s-a facut mila de el? Asta e tristul adevar, prima reactie este ca-ti vine sa plangi si pleci mai departe … cu atat mai mult cu cât …  chiar nu ai ce face; n-ai unde telefona, n-ai cui spune ca aici in acest loc un animal sufera, stiind ca la noi protectia animalelor in mod oficial este ZERO.
Intamplarea face ca acolo erau si zeci de politisti, cred ca de la politia rutiera din cauza credinciosilor veniti la Manastire si al faptului ca se lucreaza pe acea portiune de drum  se circula  pe un sens … deci era o nebunie de masini, oameni, etc. Am abordat doi politisti, le-am povestit de pui si i-am rugat sa sune undeva, poate cunosc ei vreo astfel de asociatie pe prieteni ai animalelor din zona. Unul din ei mi-au luat numarul de telefon, mi-a zis ca incearca … si ca-mi va da numarul respectiv sa sun eu !!!, am fost de acord si asa, dar sigur ca da, am asteptat degeaba.
A doua zi m-am apucat si am cautat pe net tot felul de astfel de asociatii din zona respectiva, sa iau legatura cu ei sa le povestesc despre acel caine; n-am gasit nimic, dar din link in link si cu google am dat peste un forum unde am postat primul mesaj. Spre surprinderea, dar si bucuria mea, imediat am primit o adresa de email cu cine sa iau legatura, care s-a dovedit a fi o doamna, Cristina, din Germania!, din Munchen, dar originara din Caransebes. Mi-a raspuns si pe forum, dar mi-a scris si pe adresa email. Si anume: mi-a spus ca a vorbit cu cumnata ei si cu un prieten, ca a doua zi ei vor merge cu propria masina sa-l caute, sa-l duca la Caransebes, un veterinar ii va da primele ingrijiri, apoi dna Cristina Lapis (cea care a reusit sa faca un adapost de caini la Brasov si un sanctuar pentru ursii captive) il va lua la dumnnaei la Brasov unde va fi ingrijit, pe cheltuiala acestei doamne din Germania.
I-am lasat numarul, m-a sunat din Germania!, am vorbit aproape vreo 20 de minute.
Ulterior mi-a scris ca puiutul este deja la Brasov in grija dnei Lapis, si ca dupa ce se va insanatosi îl va adopta dumneaei in Germania.
Ce as mai putea adauga in plus. Dincolo de enorma bucurie si usurare ca am salvat de la chinuri groaznice un biet animal, ma bucura si faptul ca,  cu toate ca ne lamentam ca nu se face nimic pentru bietele animale, exista totusi oameni despre care nu “urla” ziarele, radioul, TV-ul, care tac si fac.
Iar noi care nu suntem implicati direct in asta, macar cu un telefon, un strigat de ajutor putem salva macar animalele bolnave.
Vor mai trece cel putin zece generatii ca sa gandim si despre animale ca cei din alte tari … (zilele astea am auzit despre cum se laudau oamenii dintr-un sat de pe la noi, cum au reusit sa omoare un dihor … doar el le mananca puii din ograda !!!) ma imbolnavesc cand aud asa ceva …
Probabil primul soc vazand acel mic pui de caine, m-a facut sa-l vad mult-mult mai cumplit ca infatisare; l-am vazut parca tot ca era rosu de la ranile cum se scarpina, cum isi rodea pielea, eu ziceam ca din cauza scabiei; doamna a vorbit cu un veterinar si  mi-a zis ca ar putea fi mai degraba vorba de pierderea blanitei din cauza sistemului imunitar scazut ca urmare a alimentatiei proaste, a lipsei de ingrijire, vaccinuri, etc.

Dacă mai primi veşti despre ghemotoc, vă vom ţine la curent!

Despre schit şi mănăstire, puteţi afla mai multe, accesând:

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-piatra-scrisa-97436.html

http://www.intercultural.ro/turismintercultural/Schitul-Piatra-Scrisa.html

http://radioresita-inimagini.blogspot.com/2010/04/cornelia-manastirea-piatra-scrisa.html

http://www.caransebes.ro/piatrascrisa/index.htm

de

Din jale se înfruptă …

Pe noi, ca naţie, ne interesează foarte „pregnant” starea de sănătate a caprei vecinului. În stânga, vedeţi cum stă capra africanului. În dreapta, e cea a americanului. Dar, eu vă voi vorbi de biata mea vecină, văduvită de soţ. De-aceea, nu vorbim despre jalea din care se întrupă Electra acum, ci, despre jalea din care se înfruptă tanti Ileana, deloc Electr-iciană!

Ieri era lelea Ileana. Acum, după ce s-a întors  Iuăn bogat, din Spania, unde … ştie el ce, cum şi pe unde a muncit,  pe la castelele de nisip de pe-acolo, a devenit Doamna Elena, cu conturi şi carduri în regulă.

Dar, veni vreme ca Iuăn, devenit şi el Domnu’ Ion pentru toţi săracii din sat, să se mute într-un loc cu mai multă verdeaţă şi linişte … şi ca, tot românul, lăsă prin testament, patruj’ de mii de ieuroi, pentru servicii funerare decente.
Jelindu-l pe Iuăn, Ileana urmări îndeplinirea testamentului, punct cu punct. Că, taaaaare l-a mai iubit pe Iuănu’ ei!

Curioasă, cea mai bună prietenă o întrebă:
– Cît te-a costat, în mod real, totul?
– Cu totul,  40.000.
– 6.500 € – serviciile funerare.
– 500 €  donaţie pentru biserică.
– 500 €  pomana, masă la restaurant.
– Restul, o piatră comemorativă.
Mirată, prietena o întrebă :
– 32.500 € pentru o piatră comemorativă? Nu se poate! Ce piatră comemorativă o fi aia, aşa de scumpă?
– Nu ştiu exact, cum să-ţi explic. Uită-te şi tu …

vezi piatra comemorativă plătită de tanti Ileana cu 32.500 de euro, în memoria lu’ Iuăn al ei.

Notă: am adaptat un show primit de la unul dintre prietenii de pe internet! Originalul e cam aşa: Se stinse Ion