Fabulă de-un leu, cu un iepure, o vulpe, un lup şi un urs

Într-o pădure românească, un iepuraş românesc stătea turceşte lângă intrarea în vizuină şi îşi făcea de lucru cu laptop-ul.

Vine vulpea românească, îl priveşte mirată şi îl întreabă:
– Ce faci, iepuraş?
– Ce să fac şi eu … Îmi scriu lucrarea de diplomă!
– Zău? Şi despre ce scrii tu la lucrarea ta de diplomă?
– Păi, scriu despre cum mănâncă iepurii vulpi!
– Ha, ha, ha, ce tâmpenie! Cine o să creadă aşa ceva?
– Dacă nu mă crezi, hai, cu mine în vizuină!
După numai câteva minute, iese iepuraşul din vizuină, pune la uscat o bucată de blană de vulpe şi se aşează din nou, de parcă nu s-a întâmplat nimic.

Mai trece ceva vreme, vine şi lupul românesc.
– Ce faci iepuraş?
– Ce să fac şi eu … Îmi scriu teza de diplomă!
– Zău? Şi despre ce scrii tu la teza ta de diplomă?
– Păi, scriu despre cum manâncă iepurii lupi!
– Ha, ha, ha, ce tâmpenie! Cine o să creadă aşa ceva?
– Dacă nu mă crezi, hai, cu mine în vizuină!
După numai câteva minute, iese iepuraşul din vizuină, pune la uscat o bucată de blană de lup  şi se aşează din nou, de parcă nu s-a întâmplat nimic.

Mai trece ceva vreme, vine ursul românesc.
– Ce faci iepuraş?
– Ce să fac şi eu … îmi scriu teza de diplomă!
– Zău?! Şi despre ce scrii tu la teza ta de diplomă?
– Păi scriu despre cum mănâncă iepurii urşi!
– Ha, ha, ha, ce tâmpenie! Cine o să creadă aşa ceva?
– Dacă nu mă crezi, hai, cu mine în vizuină!
După numai câteva minute, iese iepuraşul din vizuină, pune la uscat o bucată de blană de urs  şi se aşează din nou, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic.

Dacă aruncăm o privire prin vizuină, vedem un picior de vulpe, câteva coaste de lup, precum şi nişte oase, mai mari, de urs. Alături, un leu cu burta plină, doarme.

Morala: În pădurile româneşti, nu contează tema pe care o ai la lucrarea de diplomă, ci, contează … pe cine ai ca îndrumător!