împreună

de

V-am iertat o zi …

V-am iertat o zi … fără Penelopa!

La vârsta ei, face progrese în fiecare zi. Chiar şi eu, care o văd mereu, observ că a crescut, că este mai isteaţă şi … mai obraznică, terorizându-l pe bietul Ulise cu cheful ei, neostoit, de joacă. Azi, a cam plouat şi nu ne-am jucat aşa de mult pe-afară, deci, a rămas cu energie neconsumată! Ulise este mai vioi şi mai agitat, dar, are probleme cu respiraţia şi se îneacă, uneori. Cântecul de lebădă?!

Acum o oră, Penelopa a învăţat că TREBUIE să renunţe la umblatul aiurea prin casă (am adus-o mai repede pentru că îl agasa pe Ulise!), … Am întors-o din drum, de vreo zece ori, m-am “răstit” la ea şi, chiar am “trântit-o” de câteva ori în culcuşul ei de cârpe!

Acum, doarme!

penelopa DSC04920

Mutriţa asta nemulţumită spune că … nu vrea să meargă în voliera lui Ulise, pentru că nu s-a săturat de joacă cu mine!

de

Înţelepciunea bătrânilor

Conform graficului activităţilor zilnice, aseară, pe la nouă şi jumătate, m-am dus să preiau dihania, ca Ulise să poată dormi liniştit, la el acasă. Surpriză: erau împreună! Am zis că a profitat aia mică de o clipă de neatenţie a bătrânului … Astă-seară, i-am găsit, tot, împreună: el mai în spate, ea la gura colibei.

Înseamnă că este adevărată vorba cu înţelepciunea bătrânilor: de voie, de nevoie, Ulise o acceptă pe bestia mică.

Mâine, merg cu aparatul pregătit!

 

de

Ulise + Zamfir = 10

Având în vedere că suntem în democraţie (!?), vă las libertatea să credeţi ce vreţi despre formula din titlu.

Dacă vă duce mintea să credeţi că acum zece ani, într-o seară de 1 noiembrie (exact ca astăzi!), ajungeam în mâna lui Zamfir, aţi ghicit.

Eram un mic schelet împachetat în piele. Când mi-a dat o bucăţică de cozonac, am înghiţit-o repede şi s-a lovit, pe dinăuntru, de coadă. A propos: codiţa îmi era ca un ciot de sfoară de cânepă, roasă de molii. Eram pe nicăieri, ce mai?!

A început să mă îndoape cu lapte – aşa am ajuns un papă-lapte înrăit!, mi-a adus un veterinar care m-a chinuit cu vaccinuri şi cu medicamente amare – aşa am ajuns un câine voinic!, m-a învăţat nişte reguli de convieţuire – aşa am ajuns un câine cuminte, admirat pe oriunde mergem!, apoi, m-a scos în lume.

Au trecut zece ani?! Îmbătrânim, amândoi.

Totuşi, astăzi am fost împreună, vis a vis de Colţii Trascăului, pe culmea Ardeşcheia (1.249 m). Intenţia era: Izvorul Remetea – Ardascheia – saua dintre Ardascheia si Varful Ugerului şi aşa mai departe. Din păcate, nu am putut trece şi pe Vârful Ugerului din apropiere. Dar, a fost minunat!

Mulţumesc, Prietene Zamfir, pentru aceşti zece ani minunaţi! Mai vreau!

P.S.: iată-i pe cei doi Prieteni care m-au dus în acele locuri minunate: