De la Iarnă, trecem la ora de vară

a DSC05880Cum putem scăpa de frig şi zăpadă?

Guvernul a hotărât:

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 31 martie 2013, România trece la ora oficială de vară. În acea noapte, ora 3 va deveni ora 4.

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.

Ora oficială de vară este valabilă până în data de 27 octombrie 2013, ora 4, când aceasta va deveni … ora3, iar, ziua respectivă având, în compensaţie, 25 de ore!

a turturica DSC05942Deci, deşi e cam Iarnă, trecem la ora de vară. Poate, aşa, ne va fi mai cald!

Avantajul/dezavantasjul este la Zamfir: se va odihni mai puţin în pre-ziua lui.

Să mai spuneţi că nu mă ocup şi de treburi serioase!

Când avem chef de hălăduială

Ce dacă-i zăpadă?
Ce dacă-i frig?
Noi,
când avem chef de hălăduială prin natură, …

Am fost!

*

Ca să nu spuneţi că v-am plictisit cu cultul personalităţilor noastre, vă ofer

rezultatul unui aprofundat studiu, efectuat de un prestidigitios institut de cercetări, din Marea Portocalie, timp de peste 28 de ani, pe un număr de sub 4.184.559 de subiecti şi subiecte,

pe tema:

aa 0 image001De ce sunt cainii mai buni ca femeile:

1. Cu cat esti mai departe, cu atat cainele va fi mai bucuros sa te vada.
2. Cainii nu observa daca ii strigi cu un alt nume de caine.
3. Cainilor le place cand lasi o gramada de lucruri pe covor.
4. Parintii unui caine nu te viziteaza niciodata.
5. Cainii accepta faptul ca trebuie sa ridici vocea ca se te faci inteles.
6. Nu trebuie sa astepti niciodata sa fie gata un caine, ei sunt gata oricand.
7. Cainilor li se pare amuzant cand esti beat.
8. Cainele nu te trezeste noaptea sa te intrebe: ,,Daca as muri, ai lua un alt caine?”
9. Cainilor le place sa mearga la vanatoare sau pescuit.
10. Un caine te-ar lasa sa-i pui o lesa fara sa te faca pervers.
11. Cand un caine pleaca, nu iti va lua jumatate din ce ai.

E clar?! Vreţi să vă mai latru o dată?!

Turda de sus

Am mai folosit acest titlu, ca sa prezint imaginile altora.

Acum, vin cu un filmulet al meu. Proaspat!

Va place ori ba, asta-i! Sau … Mergeti sa vedeti Durgaul de sus!

De ce vor crăpa şi alte dale

Acum, după ce v-am lămurit de ce au crăpat dalele din centru, să vă explic şi că vor mai crăpa multe alte dale.

Se pare că se vor monta astfel de dale extrem de fragile şi pe teritoriul parcării dintre Catedrală, vale şi Gelu. Strada cu acest nume.

Dar, acum,

după ce v-am aburit de două ori,

vin şi cu

bomba jurnalistică: Continuă lectura

De ce au crăpat dalele din centru

De curând, cineva se întreba: de ce se sparg dalele din centrul Turzii la nici două luni de la inaugurare?

Doct, la obiect, cu talent şi intelighenţă … politică, vicele a explicat fantasmagoric, cum că ar trece pe-acolo nişte utilaje imense, super-grele – evident, fără să fie observate de cârdul de agenţi ai poliţiei comunitare, care se plimbă, zi şi noapte, înlocuind taxatoarele firmei care administrează parcarea, deci, nu este nici o problemă să se ia din buget alţi bani şi să se înlocuiască respectivele dale pentru că nu este nimeni vinovat. Ufff, nici Balzac nu a reuşit o frază atât de siropoasă şi lungă! Continuă lectura

Care o şterge?

Cică, au pus pe Judecătorie un utilaj făcător de zgomote la sfert, la jumate şi la oră întreagă. Care cântă … Mi se pare mie ori chiar cântă … Imnul Canadei!?
Deci, aceeaşi melodie o asculţi, pogorând şi de pe Judecătoria Turdei, şi de pe Parlamentul Canadei!? Adică de pe „Dealul Parlamentului”(Parliament Hill), ca este pe bune un delusor, ridicat pe vremea construirii, canalului Rideau, celebrul cel mai lung patinoar natural din lume (catalogat  pe bune de UNESCO), unde este un turn, cu ceas, evident, Turnul pacii, unde flutura steagul Canadei (în bernă sau nu, dacă a murit sau nu, vreun fraier drogat prin Afganistan), si bate aceeasi melodie. La sferturi. (Sigur că aceste informaţii despre Canada mi le-a furnizat o canadiană. Cu mâneci. De pijama, când doarme!).

Da’, di ce?

Ca să aflu, am stat în coadă, ca mâţu, şi m-am scărpinat cu lăbuţa la urechea aia bleagă, până mi-a venit mintea la cap: precis că careva dintre Primare ori Vice, vor să o şteargă în Canada şi … se pune bine cu ăia de-acolo!
Altfel, puneau, fie Imnul Turzii, fie Arieş, ce treci prin Turda!

Cică, pe-acolo, în faţa Primăriei au un … INFOCENTER! (acolo, e o gaselnita a primarului, vizavi de Parlament, pur si simplu, este sediul cental al CCN – comisia capitalei nationale, cu muuulte pliante-maculatura; dincoace, e o găselniţă a vice primarului cu muuuulte mizerii înăuntru, care se tooooot modernizează de câteva luni bune!).

Notă: Dacă avem norocu’ să o şteargă Primarele, vom avea, noi, turdenii, alegeri anticipate înaintea românilor!

Update:

Care o şterge … ultimul stinge lumina!

Vine iarnă grea

Circulă de mai mult timp informaţia că  vom avea o iarna tare grea.

În consecinţă, trebuie să   luati masurile necesare.

Ministerul Sanatatii atentioneaza

Vom avea o iarna cu temperaturi extreme

In atentia Directorilor de societati comerciale

Va informam prin prezenta ca aveti obligatia sa dispuneti masurile necesare pentru echiparea corespunzatoare a angajatilor societatilor in conditiile grele care se anunta pentru iarna 2010 – 2011.

Echipamentul de protectie este obligatoriu si va fi temă pentru  controalele inspectorilor de la ITM teritoriale.

Echipamentul de protectie este decris in normele aprobate si intra in vigoare de la data publicarii. Continuă lectura