Meeting-uri

Hălăduind pe coclauri,

cu Prietenul Zamfir,

ne-am meet-uit

cu fel şi fel

de animale.

De-aş lătra la Lună

… ar suna cam aşa:

Al cui e centrul?

Răspunsul e simplu: al nostru!

Naţia lu’ Adam şi Eva

Mondializarea Raiului
În plin avânt de ştergere a diferenţelor din ţări, popoare şi alte chestii de-astea, învechite, un prestigios institut de cercetare a întreprins o anchetă privitor la apartenenţa primilor oameni, celebrii Adam şi madama lui, Eva, la naţionalităţile de azi. Vă comunicăm rezultatele studiului:

Ne pregătim pentru vremuri căcăcioase!

În Anglia se crede că erau englezi pentru că numai un gentleman va oferi jumătate din mărul său femeii de lângă el.

Francezii susţin că erau de-ai lor pentru că numai o franţuzoaică este atât de generoasă încât să ofere jumătate din mărul său bărbatului ce o însoţeşte.

Din China, vine o altă opinie: Numai fiimd chinezi ar fi fost capabili să populeze o planetă întreagă.

Revelaţia a venit din România:

Adam şi Eva erau, cu certitudine, români pentru că numai românii sunt capabili să trăiască în fundul gol, pe pietre, să aibă doi un singur măr pe care să-l împartă şi să creadă că trăiesc bine, atât de bine încât să se creadă în Rai!

Notă: Textul nu-mi aparţine mie, ci, folclorului internetian. L-am primit, însoţit de o fotografie. Aşa l-am primit, aşa-l public.

L’hiver sur la ulitza

de Jorj Cosh Bouc

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un rrom, pe urmă doi.
Franţa pusă e pe sfadă,
Şi ni-i dă pe toţi grămadă,
Înapoi.

Nu e cuşer, dar e bine
Pentru Sarkozy, acum;
Taberele-s toate scrum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt ţigani şi balabuste,
Vin la Otopeni, ţipând,
Şi se-mping şi sar râzând,
Şi se-mpiedică de fuste,
Vrând-nevrând.

Cei mai mari, acum, din sfadă,
Stau, pe-ncăierare puşi,
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi stau grămadă
Lângă uşi.

Colo-n colţ, acum răsare
Un ţigan mai mărunţel,
Chinuindu-se să care
O sacoşă mult mai mare
Decât el.

Opt cercei într-ânsa are,
Cinci brăţări şi-un portofel,
De la nişte trecătoare,
Pe sub turnul ăla mare,
Zis Eiffel.

Altul, zău, cu dânsul, n-are
Nici bagaje, nici nimic,
Doar un lanţ, cu-o cruce mare,
Care saltă în mişcare
Pe buric.

Trei ţigănci cu burta mare
Şi cu rochii fistichii,
Nu au loc ca să coboare,
C-alăptează fiecare
Doi copii.

Un reporter vine-n grabă
Să le ia un interviu
Şi se-nvârte în pustiu
Până când răspunde-o babă,
Cam târziu.

Se-oţărăşte rău bătrâna
Către cel cu microfon,
Şi-l înjură francofon,
Fi’ncă nu mai e româna
De bonton.

Zice: -„Merde, cam mare graba,
N-am făcut nimica rău,
Uite-aici, îţi spune baba,
Ne băgară pe degeaba
La bulău.

Şi, degeaba ne-au dat banii
Că, mai şmecheri suntem noi.
Într-un an sau maxim doi,
Ne întoarcem, toţi ţiganii
Înapoi.

Nu e mare socoteală
Că acasă ne-aţi trimis,
Ne-adunăm la repezeală
Şi să vezi atunci ciordeală
La Paris”!