Alb, da’ prost!

Seful Indian, Doi Vulturi, a fost intrebat de un birocrat alb din guvernul american:

– Ai observat omul alb de mai bine de 90 de ani. Ai vazut razboaiele sale, avansurile tehnologice pe care le-a facut. Ai vazut progresul sau si daunele facute de el.

Seful a aprobat din cap cele auzite. Birocratul a continuat:

– Avand in vedere toate aceste evenimente, ce parere ai, unde crezi ca a gresit omul alb?

Seful s-a uitat fix la birocrat si a raspuns:

– Cand albul a gasit pamantul asta, noi indienii il stapaneam,

n-avem taxe, n-aveam datorii, aveam bizoni din belsug, castori berechet, apa curata; femeile faceau toata munca, vraciul era gratuit; barbatul nativ isi petrecea ziua vanand si pescuind; şi facea sex toata noaptea.

Apoi seful s-a lasat putin pe spate zambind:

– Numai omul alb e suficient de prost sa gandeasca ca poate imbunatati un astfel de sistem!

Poliţia loyală Turda, zice (la 13.01.12)

Comunitari negri şi verzi

Era odată o oglindă care înghiţea mincinoşi.
Într-o zi, a trecut prin faţa ei un doctor şi zice:
– Dacă stau şi mă gândesc bine, eu niciodată n-am uitat o ustensilă într-un pacient.
HAP!, oglinda îl înghite. A doua zi, trece prin faţa oglinzii un avocat:
– Dacă stau bine şi ma gândesc, eu niciodată nu mi-am minţit clientul.
HAP!, oglinda îl înghite şi p-ăsta. A treia zi, trece un poliţai:
– Dacă stau şi mă gîndesc …
Şi, HAP!, oglinda îl înghite.

Raportul săptămânal

(nu va mirati ca nu este link pentru ca, dinspre politie e tot … pas, fraierilor!)

Bonusul

Noi blocatori ai gangului "de trecere" înspre piaţa din centgru

Să încheiem, tot râzând
(ce poţi  face când vorbeşti despre vajnicii apărători ai … „legii şi ordinii”?!):

Un politist, vorbind cu Moartea si notand in carnetel:

„Deci, ziceti ca inainte sa intrati in Romania aveati o coasa …?”

Cu „C” de la câine

Rabi Iankl avea un cîine de rasă. Intr-o zi citeste-n ziar ca la Paris, pentru 5000 de €, intr-o saptamana cîinele poate fi invatat sa vorbească. Imediat il cheama pe fiul sau Moishole, ii da 5000 de € ca sa plece cu cîinele la Paris.
Băiatul ia banii si pleacă cu cainele la Paris. Acolo in doua zile face praf toti banii pe curve si distractii.
Toata noaptea nu doarme ingrozit ca rabinul o sa-l omoare c-a prapadit banii. In ziua urmatoare, Rabi Iankl telefoneaza ca sa afle cum progreseaza cainele. Moishole ii spune ca totul merge strună.
– Cum adică, a început deja sa vorbească ?
– Turuie ca o morisca. A propos tată, tu, te mai culci cu secretara?
– Cine ti-a spus asta?
– Cum, cine? Cîinele! Ţi-am spus că vorbeşte!
– Dă-i una-n cap, lasă-l la Paris şi vino acasă!!!

Dar, câini ocoşi avem şi noi. Când cineva i-a spus că „Unii câini sunt mai deştepţi decât stăpânii”, Zamfir i-a spus că are şi el unul. Vorbea de mine! Dacă nu ştiaţi!

Oamenii (?) au aruncat multe gunoaie în vale. Chiar şi ... un câine! După cum arăta, bietul de el!, precis, nu învăţase să vorbească!

Alţii sunt mai norocoşi:

Animalica franceză

Le français est une belle langue très imagée:  «Myope comme une taupe», «rusé comme un renard» «serrés comme des sardines»… les termes empruntés au monde animal ne se retrouvent pas seulement dans les fables de La Fontaine, ils sont partout. La preuve:

que vous soyez fier comme un coq, fort comme un boeuf, têtu comme un âne, malin comme un singe ou simplement un chaud lapin, vous êtes tous, un jour ou l’autre, devenu chèvre pour une caille aux yeux de biche.
Vous arrivez à votre premier rendez-vous fier comme un paon et frais comme un gardon et là, … pas un chat! Vous faites le pied de grue, vous demandant si cette bécasse vous a réellement posé un lapin. Il y a anguille sous roche et pourtant le bouc émissaire qui vous a obtenu ce rancard, la tête de linotte avec qui vous êtes copain comme cochon, vous l’a certifié: cette poule a du chien, une vraie panthère! C’est sûr, vous serez un crapaud mort d’amour. Mais tout de même, elle vous traite comme un chien.
Vous êtes prêt à gueuler comme un putois quand finalement la fine mouche arrive.
Bon, vous vous dites que dix minutes de retard, il n’y a pas de quoi casser trois pattes à un canard. Sauf que la fameuse souris, malgré son cou de cygne et sa crinière de lion est en fait aussi plate qu’une limande, myope comme une taupe, elle souffle comme un phoque et rit comme une baleine. Une vraie peau de vache, quoi! Et vous, vous êtes fait comme un rat.
Vous roulez des yeux de merlan frit, vous êtes rouge comme une écrevisse, mais vous restez muet comme une carpe. Elle essaie bien de vous tirer les vers du nez, mais vous sautez du coq à l’âne et finissez par noyer le poisson. Vous avez le cafard, l’envie vous prend de pleurer comme un veau (ou de verser des larmes de crocodile, c’est selon). Vous finissez par prendre le taureau par les cornes et vous inventer une fièvre de cheval qui vous permet de filer comme un lièvre.
C’est pas que vous êtes une poule mouillée, vous ne voulez pas être le dindon de la farce. Vous avez beau être doux comme un agneau sous vos airs d’ours mal léché, faut pas vous prendre pour un pigeon car vous pourriez devenir le loup dans la bergerie.
Et puis, ça aurait servi à quoi de se regarder comme des chiens de faïence. Après tout, revenons à nos moutons: vous avez maintenant une faim de loup, l’envie de dormir comme un loir et surtout vous avez d’autres chats à fouetter …

Notă: ultimele cuvinte îmi plac cel mai mult!

Să vă mai spun că textul de mai sus l-am primit pe e-mail sau să vă las să credeţi că sunt mai ocoş decât mă laud?!

Pe valurile ZeList-ului

Totul e pe roşu, mai puţin principalele două bloguri ale mele, On Line şi Turdeanu‘. Coeficientul coboară, sub patru mii, până la 3.884! Celelalte, toate, încap în primele şapte mii din aproape 64.000, deci, în primele 11% din gaşca blogurilor româneşti, zguduită de scandalul zelistic (poziţionări neprincipiale în co-operativă! nu merită nici măcar detaliate aici!).
Fotoreporter pentru mediu, ca şi Florina, Filumenista şi APIS sunt pe trend de creştere şi ele.

Lista lui Zamfir

şi

Bonusul

tot de la Zamfir, prin reprezentantul său canin!

Poz(n)e de Gerar (1)

Poporul îi spune, lui ianuarie, Gerar. Deocamdată, avem parte de un gerar … fără ger! Voi, aveţi parte de pozne fără … comentarii!

Continuă lectura

Latraturi ocose (110112)

Trăiască în veci

– prietenia dintre popoarele noastre –

– / –

Prieteni din blogosferă: diversediversificate, Zamfir On Line, melly, patzanie9, anaveronica, Turdeanu’, noruego, danap, Ulise, bloglenesrau, iulisa, Zamphotograph, tu1074, romanianstampnews, Zamfir de Turda, desprediverselucruri, tagore6699, Amintiri din filumenie, kadiasfood, blogevent, Fotoreporter pentru mediu,stropidesuflet, abbilbal, dictaturajustitiei, cepotiface, cris-mary, atdoru, flaviusobeada, APIS, pandhoraa, Filumenista, lunapatrata, Florina, Teonegură, Cristiandima, g1b2i3, plutacupaparude şi zoltybogata

A l’americaine

Ça se passe aux U.S.A. …

Un soldat se précipite sur une religieuse et, à bout de souffle, lui demande :
«S’il vous plaît, puis-je me cacher sous votre jupe ? Je vous expliquerai dans un instant pourquoi».
La religieuse accepte de le faire et une minute plus tard deux policiers militaires se précipitent et demandent : « Ma Soeur, avez-vous vu un soldat ?».
La religieuse leur répond : «Il est parti dans cette direction».
Une fois les deux policiers militaires partis, le soldat sort en rampant de sa jupe et dit :
«Ma Soeur, je ne vous remercierai jamais assez. Vous voyez, je n’ai pas envie d’aller en Irak».
La religieuse lui dit : «Je vous comprends tout-à-fait».
Le soldat ajoute : «J’espère que vous ne me trouverez pas grossier, mais vous avez une belle paire de jambes!».
La religieuse répond :
«Si vous aviez regardé un peu plus haut, vous auriez vu une belle paire de couilles. Je n’ai pas envie d’aller en Irak non plus».

Nu ştiu belgiana, aşa că nu vă pot traduce. Dar, vă mai pun pe ţeavă un cartuş:

Une femme d’un certain âge se présente chez le sexologue dans le but de ranimer sa vie sexuelle.
– Mettez du viagra dans le café de votre mari, explique le praticien. Il ne s’en rendra même pas compte ! Puis venez me rendre compte des effets.
Une semaine plus tard elle revient.
– Alors, est-ce que cela a fonctionné?
– Docteur!!! Ce fut terriblement dramatique …
– Comment cela? Que s’est-il passé?
– J’ai fait exactement comme vous m’avez dit: J’en ai mis dans son café. Et cela a eu un effet quasi instantané. Il a bondi de sa chaise, du revers de la main, il a balayé tout ce qu’il y avait sur la table, il m’a attirée vers lui en arrachant mes vêtements, et il m’a fait l’amour comme jamais!
– Pourquoi dites-vous ça d’une façon horrifiée? C’était génial!
– Certes, en effet j’ai eu le plus gros orgasme depuis 20 ans!
– Ben alors ? C’est formidable non?
– C’était horrible, si vous aviez vu le monde qu’il y avait dans le restaurant!

La bani mărunţi

L-am întrebat pe Colegul Blogger Zamfir ce-i aia „bani mărunţi” şi mi-a răspuns că nu mai ştie nici ce-i aia  bani şi că merge la Zoo ca să mai vadă … lei!
Atunci, am căutat prin diverse şi diversificate şi am aflat adevărul:

Comercianţii nu cunosc noua versiune a monedei de 50 de bani, lansată la finele lunii trecute de Banca Naţională a României. „Fugi mamă d-aci cu banii ăştia!“, „Nu schimbăm monede străine“ sau „Am şi eu una de-asta acasă, e un dintr-ăla, eurocent, nu?“ – sunt doar câteva dintre replicile pe care le-am primit din partea vânzătorilor atunci când ne-am încercat norocul la cumpărături cu noua monedă de 50 de bani.

Dacă tot am intrat pe net, am citit şi mirările lui Mălin Bot, care uită un adevăr esenţial: trăim în ţara unde sportul naţional este … dispreţuirea legilor!

Gunoaie neselectate (2)

Model de curte „curată”

Continuă lectura

Gunoaie neselectate (1)

Teoria este frumoasă

Continuă lectura

Ciordeli

Pentru că-s negru, mă mai ţin, şi eu!, de ciordeli.

Uite, ce poze mişto am ciordit de pe internet!

Veveriţa curioasă

Euroi

Continuă lectura

Iar … nu numai el

V-am mai spus şi v-am mai demonstrat că nu numai Zamfir citeşte internetul.

Ca să nu vă mai îndoiţi, uite ce am găsit eu. Vă dau link-urile pentru că nu am timp să latru amănunţit, ce au lătrat deja … jurnalişti profesionişti.

http://www.mediafax.ro/life-inedit/in-jurul-lumii-in-300-de-secunde-povestea-unei-calatorii-uimitoare-video-9130335

http://www.descopera.ro/dnews/9130385-a-fost-inaugurat-cel-mai-inalt-pod-din-lume-ce-se-inalta-la-403-metri-deasupra-solului-video

http://www.gandul.info/international/raport-cele-mai-mari-10-riscuri-care-ameninta-lumea-in-2012-9128085

http://mellymirror.blogspot.com/2012/01/in-jurul-lumii-grecia.html

http://www.descopera.ro/dnews/6424713-incredibilul-pod-de-iarba-foto

http://www.gandul.info/puterea-gandului/teocratia-de-cumetrie-9125518

http://www.ironicblonde.com/2011/12/27/miercurea-fara-cuvinte-24-de-lucruri-interzise-in-iran

http://www.descopera.ro/dnews/3479452-cel-mai-modern-pod-al-lumii-va-fi-construit-in-dubai

http://www.gandul.info/international/viata-elitei-din-coreea-de-nord-povestita-din-interior-am-primit-cadou-un-rolex-cand-m-am-intalnit-cu-el-am-vazut-ceasul-in-sud-la-pretul-de-11-000-de-dolari-9130652

http://www.descopera.ro/dnews/9128685-americanii-ii-spioneaza-pe-chinezi

http://zamfirpop.com/blog/2011/09/29/dilema-la-usa-cortului/

Na, că asta-i de la Zamfir.

Acuş vine şi mă dă afară, din cuşeta în care am dormit aşa de bine, la căldurică, în hol.

Să închid repede latopul, ca să nu mă prindă!

Latraturi ocose (070112)

O bere pentru …

– câinele meu –

– / –

Prieteni din blogosferă: diversediversificate, Zamfir On Line, melly, patzanie9, anaveronica, Turdeanu’, noruego, danap, Ulise, bloglenesrau, iulisa, Zamphotograph, tu1074, romanianstampnews, Zamfir de Turda, desprediverselucruri, tagore6699, Amintiri din filumenie, kadiasfood, blogevent, Fotoreporter pentru mediu,stropidesuflet, abbilbal, dictaturajustitiei, cepotiface, cris-mary, atdoru, flaviusobeada, APIS, pandhoraa, Filumenista, lunapatrata, Florina, Teonegură, Cristiandima, g1b2i3, plutacupaparude şi zoltybogata

Poz(n)e noi

V-am rămas dator cu nişte pozne. Iată-le pe cele mai noi!

Omagiu la baza ... Judecătoriei

Continuă lectura