Mă doare-n spate

Mă doare-n spate! – se laudă unii, fără a se gândi că, astfel de probleme sunt destul de neplăcute.

O butadă clasică face haz de necaz și statutează: Dacă ai trecut de frumoasa vârstă de cincizeci de ani și, când te trezești, dimineața, nu te doare nimic, înseamnă că … ai murit!

Dar, dincolo de glumă, durerea te obligă să te apuci de căutat. Consultații la doctori și la neamuri, întrebări în dreapta și în stânga, deopotrivă, până afli că tratamentele Ormus se adresează problemelor legate de glanda tiroidă, prostata, durerile de spate, spondiloza cervicală, …

Prin stilul de viață actual, durerile de spate au devenit normale, banale, pentru tot mai mulți dintre noi, fie vârstnici sau nu. Un motiv pentru care și tinerii acuza astfel de dureri este statul pe scaun, de obicei în fața calculatorului. Sigur că, dacă vii de la școala – dupa ore întregi de stat pe scaun – si te așezi la calculator – din nou, pentru cateva ore, pe scaun -, spatele tau are de suferit si apar problemele.

Spondiloza  este o boala care deranjează, mai nou, si persoanele de vârstă tânără. Auzim destul de des plângându-se de dureri de ceafa sau umeri, de migrene si nu stim ca de cele mai multe ori de vina este spondiloza cervicala.
Ormus este un regenerator, in general, dar, mai cu seama si in mod prioritar, al nervilor si oaselor. Astfel se explică, se justifică, efectul, considerat miraculos al consumului de Ormus, resimtit de suferinzii de spondiloze de toate felurile, care se manifesta in doar cateva saptamani, iar, cateodata, chiar si in cateva zile.

Mai trebuie notat și faptul că, la orice comandă plasata pe site se poate utiliza codul “REDUCERE” pentru obținerea unei reduceri de preț! Ca să nu aveți dureri de … cap.

Pentru mai multe informații, citiți aici. Puteți accesa și pagina de pe facebook dedicată acestor tratamente.

Reînhumaţi într-o singură groapă

Pentru că, şi azi, ca şi ieri, Zamfir e leneş: este deja ora 8 a dimineţii şi el nu mi-a adus încă micul dejun – amiaza şi cina (le iau pe toate deodată, ca să nu mă obosesc de trei ori!), ca să nu mă plicitsesc, am dat o raită pe net. Uite, ce am găsit:

„Pentru România e anormal ca publicul să cînte şi să aplaude la 0-8, dar Timişoara nu e în România, e în Vest”, spunea Cosmin Contra, aflat sub contract cu Atletico Madrid la acea vreme.

„În 1941, Hitler a dat această petrecere de Crăciun pentru generalii săi. Deşi el şi-a dominat ofiţerii şi îi dispreţuia, Hitler nu a simţit niciodată că poate socializa uşor cu ei – aceştia proveneau din medii mai bune şi aveau o educaţie mai bună. Niciodată nu i-a invitat la cină, conştient de faptul că aceştia îi priveau de sus pe vechii camarazi pe care Hitler dorea să-i aibă în preajmă”, scria revista la vremea respectivă.

Moşul grăsun cu barbă albă are şi el o întreagă evoluţie. De la imaginea episcopilor cu mitra pe cap la cea a moşului în roşu e o cale destul de lungă. Mult timp straiele preoţeşti au fost şi au rămas baza îmbrăcămintea acestui simbol al Crăciunului.

„Ni s-a cerut să decidem dacă Dr. Knight a avut o atitudine de discriminare atunci când a concediat-o pe Melissa Nelson, la cerinţa soţiei lui. Considerăm că nu este vorba despre discriminare, în situaţia dată”, au mai precizat reprezentanţii Înaltei Curţi. – este o ştire din ţara al cărui ambasador ne dă lecţii de … democraţie! Continuă lectura