Seara pe Avram Iancu

Nu chiar în orice seară, ci, în cele de luni spre marţi.

Marţi dimineaţă trece echipa salubrităţii şi preia ceva din gunoiul pus din ajun de cetăţeni. Mai nou, la marginea carosabilului, ca să nu ostenească vajnicii lucrători.

Pentru că, mai nou, nu-i mai plătim pentru ce fac. Acum, avem un fel de impozit, numit pompos: „taxa de salubritate„.

Ce se face cu banii pe care-i dăm sau ce legătură este între taxa dublată prin HCL şi mizeria ce rămâne după trecerea maşinii salubrităţii …

Ziceam că trece echipa salubrităţii şi preia „ceva din gunoiul pus din ajun de cetăţeni„, pentru că, mai întâi, trece echipa de comunitari, poliţişti – ca să pândească pe cei care aruncă gunoaiele aiurea, câini – care selectează piesele mâncabile din gunoaie. Evident, împrăştiind ce nu le trebuie, răvăşind totul, … fără să plătim (încă!) vreo taxă şi pentru ei!

Am pozat strada Avram Iancu, pe la orele 20 ale serii de luni.

Dacă nu vă ajunge, lunea viitoare o voi poza la mizul nopţii.

Iar, dacă nici aşa nu veţi fi oripilaţi, voi repeta fotografierea şi la orele patru ale dimineţii!

Vă place?

Mergeţi la Câmpia Turzii sau la Mihai Viteazu ca să vedeţi europubelele cum stau aliniate la marginea trotuarelor!

Iar, câinii … şomează!

Urda-n Turda

Nu te grăbi cu urda-n Turda, că, alţii nici caşul nu l-au strâns încă! – este un îndemn la chibzuială, la facerea lucrurilor în ordinea lor firească, fără grabă, fără a arde etapele.

Astăzi am constatat că PRIMARI MUNICIPIULUI URDA îşi deschide ambasadă la Turda. Chiar în centrul nou inaugurat. Şi terminat … la anu’ şi la mulţi ani!?

Curiozitatea m-a împins înspre uşa deschisă:

şi am înţeles: la URDA, ca şi la Turda, este la conducere PP-ul (Partidul Panglicarilor – cei care, mai întâi taie panglica de inaugurare şi abia mai apoi construiesc!).

Jur, cu lăbuţa dreaptă pe inima din stânga:

nu am trucat nici una dintre poze!

Din păcate, astăzi centrul a fost inaugurat şi cu o altă panglică: cea de măsurare a criminalistului. Seara, una dintre reprezentantele etniei discriminate, dovedind că, la vârsta de vreo şapte ani, nu a aflat că centrul nu mai este doar maidanul lor de joacă, a ţâşnit printre maşinile parcate, drept pe capota uneia în mişcare. Din fericire, nu era o maşină de-a jmekerilor care circulă cu o sută la oră.

La ora la care am făcut fotografia, centrul era populat … ca în celebrul film al lui Hitchcock. Care ţopăiau prin fântântă, care tăifăsuiau pe treptele lui Iancu, … însoţiţi de obişnuiţii comunitari cu duiumu’. Câini!