În Ploscoş este un nene bătrân şi rău. Da’, io-s bun şi nu-l reclam, chiar dacă m-o spăriet, de-mi venea să-l muşc!
Mă uitam şi io, curios, ca tot câinele, la scorbaciul lui împletit din sfoară de cânepă, când … Vedeţi ce a făcut:
Aţi văzut cât de rapid am dispărut din cadru?!
Să fiu cinsitit, ce util mi-ar fi un scorbaci de-ăsta, pe care să-l folosesc când mai întâlnesc câte-o „minunăţie” …
Naivi mai sunteţi dacă chiar aţi crezut că vreun conţâler a catadicsit să răspundă la întrebarea din „La alegere, Consilieri!„?!
Răspunsul l-am găsit pe teren! Acolo unde o şefuluţică de la Billa îşi îndemna subalternii să se grăbească pentru că „iară ne pozează ălă„! AU AJUNS SĂ SE TEAMĂ DE MINE?!
Dacă analizăm mai atent, afirmaţia destinsei şefuluţică de la Billa este echivalentul unei palme zdravene, trântită pe obrazul … agentului de la poliţia comunitară, care îşi face veacul prin centru, fără să observe modul de NEaplicare în teren a prevederilor din HCL nr. 131 din 09.08.2010, aprobată printr-o şedinţă extraordinară!
Menţionez pe poză ora şi data la care a fost făcută:
Deci, cei abilitaţi cu aplicarea HCL (= Horcâit de Cocoşi Lilipuţi?!), adică: Primarul şi Secretarul municipiului şi Poliţia comunitară, dorm … în timp ce Billa se aprovizionează!? Continuă lectura →
În zece feluri. Un fel de decalog, de noi zece porunci!?
01.
Daca vine muntele la tine, iar tu nu esti Mahomed … FUGI!!! … Este o alunecare de teren! 02.
O femeie care iti spune varsta reala este, fie prea tanara pentru a avea ceva de pierdut, fie prea batrana pentru a avea ceva de castigat din asta.
03. Numai dupa invidia altora iti dai seama de propria ta valoare.
04.
Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transforma in otet. 05.
Munca nu a omorat niciodata pe nimeni … Dar, de ce sa risti? 06.
Nu este important sa castigi … ci, este mult mai important sa-l faci pe celalalt sa piarda.
07.
CAND CINEVA TE ENERVEAZA AI NEVOIE DE 42 DE MUSCHI CA SA TE INCRUNTI, DA’ AI NEVOIE DOAR DE 4 SA INTINZI MANA SI SA-I FUTI UNA PESTE OCHI ! 08.
Intotdeauna dragostea a fost considerata mai importanta decat banii. Dar nimeni nu s-a intrebat cat costa 1 kg de prezervative.
09. Nimeni nu e destul de inteligent ca sa poata convinge pe un prost ca e prost.
10.
Cu cat regula e mai stricta, cu atat capul acela care a conceput-o e mai prost.
Hălăduind pe coclauri stradale, am constatat diferenţa de rezistenţă a diferitor obiecte din patrimoniul i-mobil al municipiului european Turda.
De exemplu: groapa de pe Basarabiei!
Rezistă, nu se-atinge nimeni de ea. Şoferii o ocolesc cu respect.
Doar pietrele aruncate în ea … se scufundă, încet şi inexorabil (habar n-am ce înseamnă acest cuvânt, dar, ce frumos sună! ca o promisiune de politician!).
Nu acelaşi lucru putem spune despre gardul părculeţului de la biserica veche din Turda Nouă. Poate că şi gardul e vechi. Chiar mai vechi decât BMW-ul care s-a uţupit pe bordură cu cei vreo sută de cai putere şi cu cei vreo sută de km/oră şi a făcut un salt prin gard, fără să atingă coşul şi fără să-şi frece burta de asfalt. Deh, măiestria şoferului/pilotului. Din păcate, poliţiştii sosiţi la faţa locului nu erau prea admirativi şi i-au dus pe viteji la un mic examen (ca să înveţe şi ei cascadorii de la jmekerii care au confundat Turda cu Monte Carlo?!).
Nu provoc alegeri anticipate, ci, VĂ PROVOC la o clipă de seriozitate!
Chiar aşa: Domnilor Consilieri locali, aleşi de turdeni ca să hotărască pentru mersul mai bine al activităţii în oraş,
vă rog să comentaţi referitor la modul de aplicare în teren a prevederilor din HCL nr. 131 din 09.08.2010, aprobată printr-o şedinţă extraordinară!, pe care v-o reamintesc din faxul primit chiar acum:
Vă rog să ţineţi cont că nu toate firmele din centru sunt ale viceprimarului, deci, riscă să nu se mai poată aproviziona.
Cine face aprovizionarea noaptea? Nici Roland srl. Dar, dacă la măcelărie se termină carnea, vor aduce alta doar la noapte?
Vă ameninţ că, dacă alegeţi să nu comentaţi, Domniile voastre, cei care aţi putut semna o astfel de hotărâre, vă voi demonstra, eu şi comercianţii din zonă, că nu aţi fost pe tărâmul basmelor şi unde v-au stat picioarele, acolo v-au stat şi … capurile! De-aici aţi scos astfel de succesuri!
Notă: somaţia prezentă este valabilă numai către cei 14 mohicani prezenţi la şedinţa extraordinară. Cei care au absentat sau au chiulit, sunt absolviţi, iertaţi, graţiaţi şi amnistiaţi!
Pentru cei mai puţin informaţi, acest text este un pamflet, scris conform principiului de stâng roman: Râzând, cine mă împiedică să spun adevărul? Vă provoc la râs şi aştept să spuneţi adevărul!
Fiind duminică, zi mai aparte în lista zilelor săptămânii, şi poznele aferente sunt … mai aparte.
Un baron englez, de fapt, e baron doar după numele de familie!, mi-a trimis poze făcute de el la sărbătoarea Pamelei Raţiu, poze în care subiectul principal este chiar … subsemnatul!
Eu i-am spus că nu poate scoate poze grozave cu o mutră aiurea, ca a mea, dar, englezul era turc şi nu a vrut să înţeleagă. Judecaţi şi voi ce a făcut:
Cum să le spun poznelor din zilele în care ne-am ocupat cu culegerea murelor în borcane şi a textelor pe bloguri?
Cu mure duce cu gândul la comori. Exact ce am căutat noi: să adunăm comoara vitaminelor din fructele de pe coclauri şi să răspândim din comoara faptelor şi imaginilor văzute ori trăite de noi.
1. Urme de (risipă de la) Bechtel se găsesc peste tot.
2. N-are ea chiar trei sute de oi, dar, tot făloasă-şi păzeşte turma.
3. Pe lângă autostradă se găsesc … urme de civilizaţie!
4. Libertatea lui Ulise enervează pe mulţi de dincolo de garduri.
5. Măceşele se pregătesc de viitoarea pastă.
6. Pe arţăgoasă o cheamă Nora. Să fie … „nora pentru mama”?
Dacă a venit raportul Poliţiei comunitare, înseamnă că este vineri.
Dacă mâine şi poimâine e vreme frumoasă, înseamnă cu vom putea livra primele două kg de mure în vederea procesării şi metamorfozării lor înspre o delicioasă dulceaţă neagră pentru zilele albe ale iernii ce se-apropie.
Dar, să revenim la oile noastre. Pardon, la curcanii noştri comunitari.
Săptămâna trecută, vă spuneam că am trimis mai multe cereri, la organe de ordine, de a fi inclus în lista de expediere a materialelor informative pentru mass-media. Ca blogger. Primul răspuns a sosit de la Jandarmerie! Am primit un buletin informativ. Din păcate, a fost şi primul şi … altul nu am mai primit.
De la celelalte organe pe care le plătesc, în calitatea mea de Cetăţean, nu am primit nici măcar un refuz politicos! Ca dovadă că îi doare în cot de Cetăţean. Sau … nici în cot nu-i doare?!
Ca bonus, vă ofer un filmuleţ turnat la una dintre ieşirile noastre în natură. Guest star este Uliiiiiiseeeee!
Duios, Ulise trecea!
Până reuşesc să uploadez filmuleţul, ascultaţi şi priviţi aici!
Din motive dependente de mal-funcţionarea computerului (am reinstalat windows-ul) şi de jalnică conexiune la internet, acest post soseşte la voi abia acum, deşi, întocmirea lui a început vineri dimineaţă!
Poliţia comunitară s-a deşteptat … foarte devreme, a finalizat raportul de activitate şi l-a trimis chiar înainte de ora 8!
Ca bonus, am să vă uimesc cu ceva foarte … normal: am trimis mai multe cereri, la organe de ordine, de a fi inclus în lista de expediere a materialelor informative pentru mass-media. Ca blogger. Primul răspuns a sosit de la Jandarmerie! Am primit un buletin informativ cu măsurile ce se întrevăd pentru asigurarea ordinii la concertul Iron Maiden de la Cluj Napoca, de duminică:
Aşa cum am precizat şi în mesajul meu de mulţumire, voi selecta din informaţiile primite, mai ales, cele referitoare la zona CUA.
Dincolo de semnul de democratică normalitate, le sunt recunoscător pentru înţelegerea poziţiei mele de blogger – ca element component al mass-media, neoficial, neînregimentat, necomercial.
Pentru că se grăbesc să plece în week-end (!) sau se gândesc să ne ajute să plecăm în week-end, noi, cei care inserăm în articolele noastre ce ne trimit ei, Poliţia comunitară Turda a decalat ora la care trimite Raportul săptămânal de activitate
De fapt, nu are aşa mare importanţă ora la care îl primim. Important este că îl trimite!
Ca de-obicei, pentru mai buna înţelegere a raportului teoretic de mai sus, vă aduc aspecte practice, din stradă. Am reuşit să aflu la ce foloseşte acestă poliţie:
Cine se îndoieşte de afirmaţia din titlu este rugat să privească cu atenţie şi să remarce perseverenţa Prietenului meu în a călca în fiecare baltă, pregătindu-se pentru drumul lung … departe de astfel de noroace!
Să aveţi zile aşa de minunate (!) cum avem noi în cele în care reuşim să mai hălăduim un pic pe coclauri!
De pe meleagurile căii ferate a mocăniţei distruse după Marea Aglomeraţie din Decembrie (sunt în Mihai Viteazu şi mă uit cu durere spre Cheile Turziii … poate mergem mâine ca să ne ostoim doru’), vă postez Raportul săptămânal al Poliţiei comunitare Turda: