Cineva se întreabă: Cainele are suflet?
Teologic, nu pot răspunde. Omeneşte, da! Vorbesc din experienţa personală. Hai, să lămurim, mai întâi, ceva aspecte:
1. Câinele nu este animal de interior! Dacă chinuieşti un câine în apartament, …
2. Câinele este urmaşul lupului, adică, un animal de haită. Haita are reguli stricte: toţi se supun câinelui-alfa, sacrificându-se sau … fiind ucişi!
Am experienţa a trei câini, succesiv, fiecare cu altă personalitate. Am învăţat, din mers – cum se spune – să gândesc cum gândesc ei şi să-mi adaptez comportamentul, în aşa fel, încât, şi ei să aibă parte de bucurii de la mine, nu numai eu de la ei. Multe lucruri „descoperite” de mine, mi-au fost confirmate de oameni care au lucrat cu câini (veterinari, poliţişti, …).
Ulise al II-lea cel Ocoş (cum l-am definit pe blogul dedicat lui!) mi-a oferit şansa de a avea un Prieten devotat, de nădejde, care m-a însoţit în foarte multe drumeţii. A ajuns la mine pe la vârsta de 4-5 luni şi ştia despre viaţă, temeinic, două lucruri: foamea şi bătaia! Era un schelet, învelit într-o pielcuţă. Coada îi semăna cu o sfoară de cânepă, roasă de molii. Era docil, temându-se să mă supere, cu teamă să nu piardă noua situaţie (cu mâncare bună şi … mângâieri!). Pe la vârsta de cinci ani, am sesizat nişte … coincidenţe (aşa le-am numit eu, iniţial). Apoi, verificând şi observând cu atenţie, am înţeles că … îmi ghicea gândurile, anticipa comenzi pe care le gândeam, cu intenţia de a i le da! Comunicam la nivel telepatic!
Pentru că nu l-am învăţat agresiv, a suferit mai multe muşcături. Din vina mea (când nu am gândit câineşte şi … el m-a ascultat!) sau a unor nemernici (când am fost luat prin surprindere şi nu am mai putut să-l protejez). În rest, făceam 20-30-40 de km într-o zi, peste dealuri, cunoscând oameni buni şi răi, câini inofensivi sau fiorşi, dormeam în fân ori eu în hamac şi el dedesubt, … Mâncam şi povesteam, hotăram – pe rând – direcţia de mers, … Ca doi Prieteni, egali, respectându-ne, iubindu-ne, …
Îi puneam lesa când intram în localitate sau, uneori, când mergeam pe drum cu trafic. La chemarea mea , Ulise venea cu gâtul întins, ca să mă ajute să pun repede lesa … Ştia că, atunci când se poate, o desfac şi-l las să umble lejer, de capu’ lui …
Ulise avea suflet şi, încă, unul mare!
Dacă aş fi scris „după luna de miere„, cred că foarte mulţi dintre tineri nu ar fi înţeles.
Ulise al II-lea cel Ocoş 