Care o şterge?

Cică, au pus pe Judecătorie un utilaj făcător de zgomote la sfert, la jumate şi la oră întreagă. Care cântă … Mi se pare mie ori chiar cântă … Imnul Canadei!?
Deci, aceeaşi melodie o asculţi, pogorând şi de pe Judecătoria Turdei, şi de pe Parlamentul Canadei!? Adică de pe „Dealul Parlamentului”(Parliament Hill), ca este pe bune un delusor, ridicat pe vremea construirii, canalului Rideau, celebrul cel mai lung patinoar natural din lume (catalogat  pe bune de UNESCO), unde este un turn, cu ceas, evident, Turnul pacii, unde flutura steagul Canadei (în bernă sau nu, dacă a murit sau nu, vreun fraier drogat prin Afganistan), si bate aceeasi melodie. La sferturi. (Sigur că aceste informaţii despre Canada mi le-a furnizat o canadiană. Cu mâneci. De pijama, când doarme!).

Da’, di ce?

Ca să aflu, am stat în coadă, ca mâţu, şi m-am scărpinat cu lăbuţa la urechea aia bleagă, până mi-a venit mintea la cap: precis că careva dintre Primare ori Vice, vor să o şteargă în Canada şi … se pune bine cu ăia de-acolo!
Altfel, puneau, fie Imnul Turzii, fie Arieş, ce treci prin Turda!

Cică, pe-acolo, în faţa Primăriei au un … INFOCENTER! (acolo, e o gaselnita a primarului, vizavi de Parlament, pur si simplu, este sediul cental al CCN – comisia capitalei nationale, cu muuulte pliante-maculatura; dincoace, e o găselniţă a vice primarului cu muuuulte mizerii înăuntru, care se tooooot modernizează de câteva luni bune!).

Notă: Dacă avem norocu’ să o şteargă Primarele, vom avea, noi, turdenii, alegeri anticipate înaintea românilor!

Update:

Care o şterge … ultimul stinge lumina!

Săriţi: ne discriminalizează!

Chiar aşa! Să nu mai ai voie să latri după 10 seara, dom’le?! Şi, atunci, cum îmi mai câştig ciolanul zilnic? Să mă fac … parlamentar?!

Ştiţi care este principala diferenţă între Municipiul Turda din România şi Municipiul Bălţi din artificiala Republică Moldova? Simplu. La mintea … cocoşelului. La Bălţi nu sunt Turda. La Turda este plin de … bălţi! Chiar şi când plouă sunt multe!

Ei, bine, eu rămân la Turda pentru că, aici, viaţa de câine e minunată: poţi să te lăfăi prin centru, poţi răscoli gunoaiele până vine salubritatea şi, mai ales, poţi lătra în voie!

Câinii din R. Moldova nu mai au voie să latre după ora 22.00

Pe de-altă parte, a propos de zgomote, Zamfir zice că pleacă în Canada.
Că pe-acolo e foarte bine să faci zgomote!

Nu mă interesează pentru că Zamfir nu e câine. Nici negru – ca mine, nici … roşu! Chiar dacă e lătrat mereu de „security-işti”!

Mie-mi place de un labrador din Bucureşti.

Pentru că ştiu că vă plac pozele, uite, una cu javrele de controlori de la STP Turda, care îl agresează pe Zamfir! L-am sfătuit pe Zamfir să-i muşte. Nu vrea. Le-a promis doar că … îi va ustura.