Alc- o, ho, ho, -lu’

Daca bei, mori, dacă nu bei tot mori.
Atunci bea ca să ştii de ce ai murit!
EMINESCU

Şi vinu-i bun, şi hora-mi place,
Iar tu Doamne fă-mi ce vrei
Numa’ pustnic nu mă face!
Fă-mă floare albă-n luncă
Ş-apoi ia-mă şi m-aruncă
Doamne-ntre femei! ”
GEORGE COŞBUC

Cea mai bună băutură
Este apa de izvor.
Eu, om bun peste măsură,
V-o las vouă, tuturor.
anonim

Venind beat mort în ziua de chenzină,
Greşind şi uşa, ce mai tura-vura,
A nimerit în pat la o vecină!
Deci, uite unde duce băutura …
GEORGE PETRONE

Unul bea că-i băutor,
Altul bea că-i bestie,
Numai eu, că am umor,
Beau aşa, de chestie. ”

O să intru în păcat,
Sfinte Doamne, ţine-mă!
Pentru vin nu am ficat,
Pentru apă … inimă!
PĂSTOREL TEODOREANU

Cea mai teribilă bogăţie pe termen scurt ne-o oferă alcoolul ”
VASILE GHICA
Sa nu uitaţi că eu am primit mai multe de la alcool, decât a primit alcoolul de la mine – WINSTON CHURCHILL

Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce în ce mai buni, fie se transformă în oţet. PAPA IOAN AL XXIII-LEA
Cărţile mele sunt ca apa; cele ale marilor genii sunt ca vinul. Din fericire toată lumea bea apă. MARK TWAIN

Tatăl meu era beţivul oraşului. De obicei pentru unele oraşe nu-i chiar aşa de rău,  dar tocmai New York-ul? HENRY YOUNGMAN

Un dezavantaj al vinului este că face omul să încurce cuvintele cu gândurile – SAMUEL JOHNSON

Realitatea este o iluzie care apare datorită lipsei de alcool – a zis …

Nimic nu face viitorul să pară mai roz decât contemplatul printr-un pahar de Chambertin! NAPOLEON BONAPARTE

O sticlă de vin conţine mai multă filozofie în ea, decât orice altă carte din lume – LOUIS PASTEUR

Nu eşti beat atâta timp cât poţi sta întins pe podea fără să te ţii de nimic –            DEAN MARTIN

Lady Astor: – Domnule, dacă aţi fi fost soţul meu, v-aş fi otrăvit băutura.
Winston Churchill: – Doamnă, dacă aş fi fost soţul dumneavoastră, aş fi băut-o.

O femeie m-a determinat să mă apuc de băut, iar eu nici măcar nu am avut bunul simţ să îi mulţumesc. W.C. FIELDS

24 de ore într-o zi, 24 de beri într-o ladă. Vreo coincidenţă? STEPHEN WRIGHT

Când bem, ne îmbătam.
Când ne îmbătam, adormim.
Când adormim, nu păcătuim.
Când nu păcătuim, ajungem în rai.
Aşa că hai toţi să ne-mbătam şi să mergem în rai!
BRIAN O’ROURKE

Când am citit despre lucrurile rele cauzate de băutură, M-AM LĂSAT DE CITIT. HENRY YOUNGMAN

Vinul este o poezie îmbuteliată. ROBERT STEVENSON

Într-adevăr, alcoolul este posibil să fie cel mai mare duşman al omului. Dar Biblia ne învaţă că trebuie să ne iubim duşmanii … FRANK SINATRA

Oamenii de rând trăiesc ca să mănânce şi să bea.
Oamenii de valoare mănâncă şi beau ca să simtă că trăiesc. SOCRATE

Berea este dovada că Dumnezeu ne iubeşte şi de-asta vrea să fim fericiţi! BENJAMIN FRANKLIN

Nu-mi trebuie decât o bere ca să mă îmbete. Problema este că nu-mi amintesc dacă este a
treisprezecea sau a paisprezecea … GEORGE BURNS

Opinii de căţărător

Adică, şi io am fo’ pe Ardaşcheia!

Cu Zamfir şi Şerban, de Ziua Mea, la 1 noiembrie 2011. Ce vremuri …

Raţe sălbatice pe Arieş

a toulise DSC00382
Raţe sălbatice pe Arieş
– cele scăpate de furia distrugătoare a … firmei cu nume „la mişto”: Prival ECOLOGIC! –
*

Să aveţi un 2013 fără … ghinioane: Turdeanu’, ZOL, Ulise, Zamphotograph, Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, robotul, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, Tury, blogatupandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, g1b2i3, daurelmadionu, anastasiacoltmuzica, abbilbal, nimicuri, diana, dragosteoarba, comba, carmen,

De ce sexul nu-i sport olimpic

De ce sexul nu-i sport olimpic

– De ce nu poate fi considerat sexul un sport şi nu apare (oficial!) la Olimpiadă?
– Deoarece în sport câstiga … cine termina primul!

Iubitule, cum de ai genele asa de lungi ?
– Stii, când eram mic, plângeam tot timpul.
– Oh, mai bine faceai pipi tot timpul.

Sotul si sotia acasa. Suna telefonul. Sotul ridica receptorul, asculta jumatate de minut, fara sa scoata un cuvânt apoi îl pune la loc. Sotia:
– Cine a fost?
– Probabil cineva de la Meteorologie a gresit numarul. A întrebat:
Draga mea, orizontul este curat?

Bulă în prima zi de armata … Un plutonier trece prin fata rândului de soldati si întreaba:
− Ce-ai fost în viata civila, soldat?!?
Unul zice ca brutar, altul macelar, altul electrician, fiecare dupa pregatire … Ajunge si la Bula:
− Ce-ai fost in viata civila?!?
Am fost fericit, sa traiti!

Secretara blondă vine la directorul băncii:
– Domnule director casierul nostru a dispărut! Directorul alarmat zice:
– Controlaţi seiful! Secretara vine după două minute:
– Domnule director, nu e nici în seif!

Vorbesc două prietene:
– Soţul tău fumează?
– Doar după ce facem sex.
– Păi nu e dăunător pentru sănătate?
2-3 ţigări pe an, nu cred că e mult!

Un tip divortat o intalneste, la o petrecere, pe fosta nevasta impreuna cu noul ei sot.
Dupa cateva pahare, se duce la noul tip:
– Si … cum e sa folosesti marfa la mana a doua?
La care celalalt ii raspunde:
– Nu-i chiar asa de rau. Dupa primii 5 cm, este nefolosita.

Btw sau off-topic, cum vă place:

Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legatură cu relaţiile de muncă, referitoare la:
a) anunţarea, organizarea concursurilor sau examenelor şi selecţia candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat;
b) încheierea, suspendarea, modificarea şi/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu;
c) stabilirea sau modificarea atribuţiilor din fişa postului;
d) stabilirea remuneraţiei;
e) beneficii, altele decât cele de natură salarială şi măsuri de protecţie şi asigurări sociale;
f) informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională;
g) evaluarea performanţelor profesionale individuale;
h) promovarea profesională;
i) aplicarea măsurilor disciplinare;
j) dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta;
k) orice alte condiţii de prestare a muncii, potrivit legislaţiei în vigoare.

Notă: ambele probleme sunt foarte serioase! de-aceea, … nu am pus poze!

Bi Gami E

Ca să nu se prindă CNA-u’ că n-am pus bulimia roşie, am pus un titlu super-trăznet de jmekerian ce sunt!

Studiul de mai jos este rezultatul muncii cercetătorilor de la prestigiosul institut Alfa,  de care nu a auzit nimeni încă, timp de 14 ani (de ce nu 12 sau 16?!) pe un eşantion de 56.723 de subiecţi din toată lumea. Studiul a fost dat publicităţii fară imagini, pentru ca onor cercetătorii să nu se trezească cu poşete ori sacoşe în cap!

Cum este percepută/rezolvată,

spinoasa problemă a bigamiei,

în diferite ţări ale lumii moderne şi contemporane Continuă lectura

Cherchez la femme … iară

Dante afirma că nu se poate vădi îndejuns frumuseţea unei femei … atunci când podoabele dichisului şi ale îmbrăcăminţii îi fac concurenţă. Asta ştie orice bărbat.

Bine, dar, nu poţi merge la o femeie şi să-i ceri să-şi şteargă machiajul şi să renunţe la îmbrăcăminte, ca să vezi cât e de frumoasă.

Ce-i de făcut? Tot internetul vine şi cu soluţia!

Pe site-ul Mise a nu (cherchez la femme … nue, ce v-am tăt zâs io?!), aveţi muieri de toată frumuseţea (vi se-nmoaie doar ambele două picioare când le vedeţi!). Când ajungeţi cu şoricelul pe o femeie, se dezbracă. Dacă îi mi daţi şi un click, Eva se-nturnă şi v-arată şi popneţu’!

Din păcate, femeile sunt ale site-ului. Nu poţi pune poza … şefei care-ţi scoate sufletul, ca ca să o vezi fără hainele de pe ea …

Cherchez la femme

Copiii s-au culcat, iar, ca să nu am probleme cu CNA, FBI, PNA, FNA, EBA, DNA, FSN, … pun bulina roşie la această postare!

În faţă e femeia, în spate e ce-şi doreşte ea

În traducere libertină, titlul ar veni cam chichirez la femeie. Din basme ori fabule, putem afla multe chestii folositoare pentru viaţa cotidiană. Care nu-i chiar basm. Mai degrabă e o fabulă.

Pe tânărul rege Arthur l-a prins împăratul vecin, în timp ce acesta vâna în pădurea lui.

Împăratul avea dreptul să-i ia viata regelui Arthur, pentru că astfel se pedepsea în regat furtul. Dar, a rămas impresionat de tânărul rege, astfel că i-a oferit libertatea, dacă acesta îi da răspunsul corect la o întrebare deosebit de grea.
Întrebarea suna în felul următor:

CE VREA DE FAPT FEMEIA?! Continuă lectura

Declaraţia de pauperitate

Cică, să dau o declaraţie de avere! Ce avere, Dom’le, că nu am avut niciodată aşa ceva. Mintea nu se pune la socoteală.

Iar, acum, de când cu criza mondială, o duc şi mai rău. Poate, vreţi să dau o declaraţie de sărăcie? OK! Uite, în ce hal am ajuns:

Continuă lectura

DEX ilustrat

Am publicat un DEX vesel. Acum, vin cu un DEX ilustrat.
Deviza dicţionarelor Larousse spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte. D’aia şi dicţionarul meu are 12.000 de termeni. Într-o duzină de imagini.

Analfabetism

– ştiinţa de carte a celor care ne toacă banii de la buget

Bugetari

– cei care dorm pe banii noştri, în loc să doarmă în patul lor

Curaj

– … (vezi imaginea!)

Estimare

– apreciere fără judecată

Iertare

– greşeala recunoscută pe jumătate, este iertată (dacă o recunoşti integral, o păţeşti!)

Înfrigurare

– stare de beatitudine, mai ales dacă ai căciuliţă de lână

Intimitate

– ce vă pasă, vouă!

Maşină de blondă

– … (fără nici un comentariu! pur şi simplu … vezi imaginea!)

Nerăbdare

– stare de ne răbdare!

Oboseală

– când pici cu năsucul în blidul cu păpică

Prieteni

– ăia care nu îţi spun că nu pot, ci, te ajută chiar şi când, într-adevăr, … nu pot!

Zi proastă

– zi normală de lucru!

Am primit imaginile pe e-mail, cu indicaţia: „nu contează la câte persoane trimiţi acest mesaj, ci, pe câţi i-ai făcut să zâmbească„! Eu vă fac să zâmbiţi, pe toţi cititorii blogului. Sper. Apoi, mesajul mai are două idei generoase: „viaţa este prea scurtă pentru a te trezi dimineaţa trist” şi „iubeşte-i pe cei care îţi răspund cu dragoste şi iartă-i pe cei care îţi greşesc„. Subscriu. Subscriu. Subscriu. La ambele … trei!