Alc- o, ho, ho, -lu’

Daca bei, mori, dacă nu bei tot mori.
Atunci bea ca să ştii de ce ai murit!
EMINESCU

Şi vinu-i bun, şi hora-mi place,
Iar tu Doamne fă-mi ce vrei
Numa’ pustnic nu mă face!
Fă-mă floare albă-n luncă
Ş-apoi ia-mă şi m-aruncă
Doamne-ntre femei! ”
GEORGE COŞBUC

Cea mai bună băutură
Este apa de izvor.
Eu, om bun peste măsură,
V-o las vouă, tuturor.
anonim

Venind beat mort în ziua de chenzină,
Greşind şi uşa, ce mai tura-vura,
A nimerit în pat la o vecină!
Deci, uite unde duce băutura …
GEORGE PETRONE

Unul bea că-i băutor,
Altul bea că-i bestie,
Numai eu, că am umor,
Beau aşa, de chestie. ”

O să intru în păcat,
Sfinte Doamne, ţine-mă!
Pentru vin nu am ficat,
Pentru apă … inimă!
PĂSTOREL TEODOREANU

Cea mai teribilă bogăţie pe termen scurt ne-o oferă alcoolul ”
VASILE GHICA
Sa nu uitaţi că eu am primit mai multe de la alcool, decât a primit alcoolul de la mine – WINSTON CHURCHILL

Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce în ce mai buni, fie se transformă în oţet. PAPA IOAN AL XXIII-LEA
Cărţile mele sunt ca apa; cele ale marilor genii sunt ca vinul. Din fericire toată lumea bea apă. MARK TWAIN

Tatăl meu era beţivul oraşului. De obicei pentru unele oraşe nu-i chiar aşa de rău,  dar tocmai New York-ul? HENRY YOUNGMAN

Un dezavantaj al vinului este că face omul să încurce cuvintele cu gândurile – SAMUEL JOHNSON

Realitatea este o iluzie care apare datorită lipsei de alcool – a zis …

Nimic nu face viitorul să pară mai roz decât contemplatul printr-un pahar de Chambertin! NAPOLEON BONAPARTE

O sticlă de vin conţine mai multă filozofie în ea, decât orice altă carte din lume – LOUIS PASTEUR

Nu eşti beat atâta timp cât poţi sta întins pe podea fără să te ţii de nimic –            DEAN MARTIN

Lady Astor: – Domnule, dacă aţi fi fost soţul meu, v-aş fi otrăvit băutura.
Winston Churchill: – Doamnă, dacă aş fi fost soţul dumneavoastră, aş fi băut-o.

O femeie m-a determinat să mă apuc de băut, iar eu nici măcar nu am avut bunul simţ să îi mulţumesc. W.C. FIELDS

24 de ore într-o zi, 24 de beri într-o ladă. Vreo coincidenţă? STEPHEN WRIGHT

Când bem, ne îmbătam.
Când ne îmbătam, adormim.
Când adormim, nu păcătuim.
Când nu păcătuim, ajungem în rai.
Aşa că hai toţi să ne-mbătam şi să mergem în rai!
BRIAN O’ROURKE

Când am citit despre lucrurile rele cauzate de băutură, M-AM LĂSAT DE CITIT. HENRY YOUNGMAN

Vinul este o poezie îmbuteliată. ROBERT STEVENSON

Într-adevăr, alcoolul este posibil să fie cel mai mare duşman al omului. Dar Biblia ne învaţă că trebuie să ne iubim duşmanii … FRANK SINATRA

Oamenii de rând trăiesc ca să mănânce şi să bea.
Oamenii de valoare mănâncă şi beau ca să simtă că trăiesc. SOCRATE

Berea este dovada că Dumnezeu ne iubeşte şi de-asta vrea să fim fericiţi! BENJAMIN FRANKLIN

Nu-mi trebuie decât o bere ca să mă îmbete. Problema este că nu-mi amintesc dacă este a
treisprezecea sau a paisprezecea … GEORGE BURNS

Opinii de căţărător

Adică, şi io am fo’ pe Ardaşcheia!

Cu Zamfir şi Şerban, de Ziua Mea, la 1 noiembrie 2011. Ce vremuri …

Raţe sălbatice pe Arieş

a toulise DSC00382
Raţe sălbatice pe Arieş
– cele scăpate de furia distrugătoare a … firmei cu nume „la mişto”: Prival ECOLOGIC! –
*

Să aveţi un 2013 fără … ghinioane: Turdeanu’, ZOL, Ulise, Zamphotograph, Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, robotul, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, Tury, blogatupandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, g1b2i3, daurelmadionu, anastasiacoltmuzica, abbilbal, nimicuri, diana, dragosteoarba, comba, carmen,

De ce sexul nu-i sport olimpic

De ce sexul nu-i sport olimpic

– De ce nu poate fi considerat sexul un sport şi nu apare (oficial!) la Olimpiadă?
– Deoarece în sport câstiga … cine termina primul!

Iubitule, cum de ai genele asa de lungi ?
– Stii, când eram mic, plângeam tot timpul.
– Oh, mai bine faceai pipi tot timpul.

Sotul si sotia acasa. Suna telefonul. Sotul ridica receptorul, asculta jumatate de minut, fara sa scoata un cuvânt apoi îl pune la loc. Sotia:
– Cine a fost?
– Probabil cineva de la Meteorologie a gresit numarul. A întrebat:
Draga mea, orizontul este curat?

Bulă în prima zi de armata … Un plutonier trece prin fata rândului de soldati si întreaba:
− Ce-ai fost în viata civila, soldat?!?
Unul zice ca brutar, altul macelar, altul electrician, fiecare dupa pregatire … Ajunge si la Bula:
− Ce-ai fost in viata civila?!?
Am fost fericit, sa traiti!

Secretara blondă vine la directorul băncii:
– Domnule director casierul nostru a dispărut! Directorul alarmat zice:
– Controlaţi seiful! Secretara vine după două minute:
– Domnule director, nu e nici în seif!

Vorbesc două prietene:
– Soţul tău fumează?
– Doar după ce facem sex.
– Păi nu e dăunător pentru sănătate?
2-3 ţigări pe an, nu cred că e mult!

Un tip divortat o intalneste, la o petrecere, pe fosta nevasta impreuna cu noul ei sot.
Dupa cateva pahare, se duce la noul tip:
– Si … cum e sa folosesti marfa la mana a doua?
La care celalalt ii raspunde:
– Nu-i chiar asa de rau. Dupa primii 5 cm, este nefolosita.

Btw sau off-topic, cum vă place:

Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legatură cu relaţiile de muncă, referitoare la:
a) anunţarea, organizarea concursurilor sau examenelor şi selecţia candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat;
b) încheierea, suspendarea, modificarea şi/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu;
c) stabilirea sau modificarea atribuţiilor din fişa postului;
d) stabilirea remuneraţiei;
e) beneficii, altele decât cele de natură salarială şi măsuri de protecţie şi asigurări sociale;
f) informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională;
g) evaluarea performanţelor profesionale individuale;
h) promovarea profesională;
i) aplicarea măsurilor disciplinare;
j) dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta;
k) orice alte condiţii de prestare a muncii, potrivit legislaţiei în vigoare.

Notă: ambele probleme sunt foarte serioase! de-aceea, … nu am pus poze!

B-lături din Romania, anchetate de UEFA

Iunie 2010: Ariesul Turda – UTA Arad 2-1 (Stoica 56, Astafei 77-pen. / Nadaban 65)  Fara antrenorul Ionut Popa, care a refuzat sa stea pe banca, aradenii au fost condusi pe teren de presedintele Giovanni Catanzariti. UTA ii aveau in echipa pe Balgradean, Batin si Tucudean si pierduse orice sansa sa ocupe locurile promovabile, ocupate la finalul acelui sezon de FCM Tg. Mures si „U” Cluj, iar meciul a fost marcat de numeroase disfunctionalitati ale ambelor defensive. Scorul final a fost decis de penalty-ul acordat de Sebastian Coltescu si transformat de Victoras Astafei. Ariesul Turda, echipa infiintata in 1907, castigatoare a Cupei Romaniei in 1961, s-a desfiintat in februarie 2012, datorita gravelor probleme financiare.” – am citat din BLATURI din Romania ANCHETATE de UEFA

Dar, mai există o speranţă: Salvarea OMENIRII, la 110 kilometri de ROMANIA

Lătrături ocoşe (031112)

Paza bună

– cu urechi ciulite –

*

Vă sugerez să vizitaţi: zamfirturdeanu, blogulisezamfirdeturda, zamphotograph, zamfironline, filumenie, colectionara, florina, aefcfoto, magina, moise, zoltybogata, daurel, stropidesuflet, tu1074, g1b2i3, ioana, rokssana, lunapatrata, mateescu, paul, teonegura, arthurelu, vienela, anastasia, minnie, axlandra, marian, spanac, adeenah, scame, angelopf, cristi, apullum, geanina, experimente, radu, abisuridragosteoarba, costincomba, …

Incredibile coincidenţe

O imagine face cât o mie de cuvinte. Şi, dacă n-am primit nici o imagine, … Iată, cele (mai mult de ) o mie de cuvinte, pe care le-am primit şi vi le ofer pe tavă week-end-ului. Sper că veţi termina de citit până luni, dimineaţă!

Blestemul masinii lui James Dean James Dean a fost ucis intr-un teribil accident de masina, in timp ce isi conducea masina sport Porsche, in septembrie 1955. Dupa accident, masina a fost considerata purtatoare de ghinion.
a) Cand masina a fost tractata de la locul accidentului si dusa la garaj, motorul s-a desprins si a cazut pe un mecanic, zdrobindu-i picioarele.
b) motorul masinii a fost cumparat de un medic care l-a montat pe masina sa de curse si a murit la foarte scurt timp, in timpul unei curse. Un alt pilot, in timpul aceleiasi curse, a suferit un accident in urma caruia a murit. masina in care se afla avea montata cutia de viteze care apartinuse masinii lui James Dean.
c) Garajul in care a fost reparata ulterior masina Porsche a fost distrus de un incendiu..
d) Atunci Cand, mai tarziu, masina a fost expusa in Sacramento, s-a disprins de pe stand si, in miscare, a rupt soldul unui tanar.
e) In Oregon, remorca care transporta masina s-a desprins din dispozitivul de prindere si a zdrobit fatada  unui magazin.
f) In cele din urma, in 1959, masina s-a dezmembrat misterios in 11 bucati in timp ce era sprijinita pe niste suporti de otel.

Un copil in cadere – salvat de doua ori de acelasi om In vara anului 1930, in Detroit, o mama tanara (si incredibil de neatenta) trebuie sa-i fi fost etern recunoscatoare unui barbat numit Joseph Figlock.. In timp ce Figlock mergea pe strada, copilul femeii a cazut de la etajul unei case direct pe Figlock. Caderea copilului a fost atenuata si atat barbatul, cat si copilul au scapat nevatamati. Un noroc fantastic in sine, dar, peste un an, acelasi copil a cazut de la aceeasi fereastra,  pe neasteptate, in capul bietului Joseph Figlock, care trecea din nou pe sub fereastra.  Si de aceasta data ambii au supravietuit evenimentului.

Un glont a ajuns la destinatie cu cativa ani mai tarziu Henry Ziegland  credea ca si-a pacalit soarta. In 1883, a rupt relatia cu prietena sa, care, de suparare, s-a sinucis. Fratele fetei a fost asa de furios, incat l-a urmarit pe Ziegland si l-a impuscat. Fratele fetei, Dupa ce l-a impuscat pe Ziegland, crezand ca l-a ucis, s-a sinucis la randul sau. Dar Ziegland nu fusese omorat. Glontul, de fapt, i-a zgariat numai fata si s-a oprit intr-un copac. Ziegland s-a considerat cu siguranta un om norocos. cativa ani mai tarziu, el s-a hotarat sa taie copacul in care ramasese infipt Glontul. Parea sa fie atat de dificil, incat l-a aruncat in aer cu cateva batoane de dinamita. In urma exploziei, Glontul a fost expulzat din trunchiul copacului direct in capul lui Ziegler, omorandu-l.

Baieti gemeni, vieti gemene Povestile vietilor foarte asemanatoare ale gemenilor identici sunt deseori uimitoare, dar probabil ca povestea a doi gemeni din Ohio le intrece pe toate. Cei doi Baieti gemeni au fost despartiti la nastere, fiind adoptati de familii diferite. Fara sa stie unii de ceilalti, ambele familii i-au botezat pe copii James. Si asta a fost doar prima coincidenta. ambii James au crescut fara sa se cunoasca, dar, cu toate acestea, ambii au ales sa urmeze cursuri de politi, amandoi aveau talent la desen tehnic si tamplarie si amandoi s-au casatorit cu cate o femeie numita Linda. ambii au avut fii pe care i-au numit unul James Alen si celalalt James Allen. amandoi au divortat de prima sotie si s-au recasatorit cu alta, ambele numindu-se Betty. Au avut fiecare cate un caine numit Toy. La patruzeci de ani de la separare, Cei doi s-au reintalnit si au putut sa isi povesteasca amanuntele vietilor lor surprinzator de similare.

Intocmai cartii lui Edgar Allan Poe In secolul al XIX-lea, faimosul scriitor Egdar Allan Poe, cunoscut prin romanele sale de groaza, a scris o carte intitulata „Aventurile lui Arthur Gordon Pym”. Era povestea a patru supravietuitori ai unui naufragiu care au stat intr-o barca multe zile inainte sa se hotarasca sa il omoare si sa il manance pe steward, al carui nume era Richard Parker. cativa ani mai tarziu, in 1884, iola Mignonette s-a scufundat si au fost numai patru supravietuitori, care au stat intr-o barca multe zile la rand. In cele din urma, Cei trei membri superiori ai echipajului l-au omorat si l-au mancat pe steward. Numele acestuia era Richard Parker.

Frati gemeni – ucisi pe aceesi sosea la cateva ore diferenta In anul 2002, doi Frati gemeni in varsta de saptezeci si doi de ani au  murit la cateva ore diferenta in doua accidente care au avut loc pe aceeasi sosea in nordul Finlandei. Primul dintre ei a murit Atunci Cand a fost lovit de un camion in timp ce mergea pe bicicleta in Raahe, la 600 kilometri nord de capitala Helsinki. El a murit la doar 1,5 km de locul in care a fost ucis Fratele sau. „Este pur si simplu o coincidenta istorica. Drumul Este destul de aglomerat, dar nu se intampla accidente in fiecare zi” – a declarat agentiei Reuters ofiterul de politie Marja-Leena Huhtala. „Mi s-a facut parul maciuca Cand am aflat ca era vorba despre doi gemeni, si identici pe deasupra. M-am gandit ca cineva, acolo sus, a avut ceva de a face cu asta.”

Castigator neasteptat la poker In 1858, Robert Fallon  a fost impuscat mortal din razbunare de catre Cei cu care juca poker. Acestia au pretins ca  Fallon castigase potul de 600 $ prin inselaciune. locul lui Fallon fiind acum liber, nici unul dintre jucatori nu a vrut sa ia potul, acum ghinionist, de 600 $, asa ca au gasit un jucator care sa ii ia locul lui Fallon si l-au creditat cu Cei 600 $ ai mortului. Atunci Cand a ajuns politia sa investigheze crima, noul jucator transformase deja Cei 600 $ intr-un castig de  2 200 $. politia a cerut ca suma initiala de 600 $ sa fie data urmasilor lui Fallon numai ca sa afle ca noul jucator nu era altul decat fiul lui Fallon, care nu isi vazuse tatal de 7 ani!

Un roman care a descris, fara sa stie, spionul de alaturi Atunci Cand Norman Mailer a inceput romanul sau „Coasta barbara”, nu avea de gand sa aiba un spion rus ca personaj. Pe masura ce lucra, a introdus un spion rus in SUA ca personaj secundar. Cu cat munca progresa, spionul a devenit personajul principal al romanului. Dupa ce a terminat romanul, serviciul de imigrari al SUA a arestat un om care locuia in acelasi bloc, la etajul de deasupra lui Mailer. Era colonelul Rudolf Abe, presupus a fi capul spionajului rus din SUA la acea vreme.

Mark Twain si cometa lui Halley Mark Twain s-a nascut in ziua aparitiei cometei  Halley, in 1835, si a murit la urmatoarea aparitie a acesteia, in 1910. El insusi a prezis asta in 1909, Cand a spus: „Am intrat o data cu cometa lui Halley, in 1835. Vine din nou anul viitor, asa ca ma astept sa ies cu ea”.

Trei straini intr-un tren avand nume apropiate In  anul 1920, trei englezi calatoreau separat intr-un tren spre Peru. In momentul in care au facut cunostinta erau singuri in vagon. Prezentarile au fost mai mult decat surprinzatoare. Numele unuia dintre ei era Bingham, al doilea se numea Powell. Al treilea om a anuntat ca se numeste Bingham-Powell. Nu erau inruditi in nici un fel.

Doi frati – ucisi de acelasi sofer de taxi la un an diferenta In 1975,  in timp ce mergea pe o motoreta in  Bermuda, un om a fost lovit mortal de un taxi. Cu un an mai tarziu, Fratele omului a fost omorat in acelasi mod. De fapt, se afla pe aceeasi motoreta. Si ca sa fie mai mult decat ciudat, a fost lovit de acelasi taxi, cu acelasi sofer si, culmea, cu acelasi pasager!

Obiecte gasite la hotel in acelasi timp In 1953,  reporterul de televiziune Irv Kupcinet se afla la Londra pentru a transmite incoronarea reginei Elisabeta a II-a.  intr-unul dintre sertarele camerei sale de la Savoy a gasit niste lucruri care apartineau, Dupa identificare, unui barbat numit Harry Hannin. coincidenta face ca  Harry Hannin – un star al faimoasei echipe de baschet Harlem Globetrotters – era un bun prieten al lui  Kupcinet. Dar Este mai mult decat atat. numai doua zile mai tarziu, inainte de a-i putea comunica lui Hannin descoperirea, Kupcinet a primit o scrisoare de la Hannin. In scrisoare, Hannin ii spunea lui Kucinet ca, in timp ce statea la Hotel Meurice din Paris, a gasit intr-un sertar o cravata cu Numele lui Kupcinet pe ea!

Doi domni  Bryson, aceeasi camera de hotel Aflat intr-o calatorie de afaceri pe la sfarsitul anilor 50, dl George D. Bryson a poposit si s-a cazat la  Brown Hotel in Louisville, Kentucky. Dupa ce a semnat in registru si i s-a dat cheia camerei 307, s-a oprit la biroul de posta sa vada daca are cumva corespondenta. intr-adevar, primise o scrisoare, i-a spus fata de la posta si i-a inmanat un plic adresat d-lui George D. Bryson, camera 307. Nu ar fi nimic ciudat in asta in afara faptului ca scrisoarea nu ii era adresata, ci era pentru fostul ocupant al camerei 307, si anume un alt barbat numit George D. Bryson.

Frati gemeni, acelasi atac de cord John si Arthur Mowforth  erau doi gemeni care locuiau la distanta de 80 de mile, in Marea Britanie. In seara zilei de 22 mai 1975, ambii au simtit dureri acute in piept. ambele familii nu stiau nimic despre boala celuilalt. ambii barbati au fost dusi de urgenta la spitale diferite in aproape acelasi timp. amandoi au murit de infarct aproape imediat Dupa ce au fost internati.

Un roman care a prezis soarta Titanicului si un alt vas cu aproape aceeasi soarta In 1898, Morgan Robertson a scris „Inutilitate”. Cartea descria prima cursa a unui vas de lux transatlantic, numit Titan. Cu toate ca era considerat imposibil de scufundat vasul, loveste un aisberg si se scufunda cu multe victime. In 1912, Titanic, un transatlantic luxos considerat imposibil de scufundat, loveste un aisberg si se scufunda, cu multe victime, in calatoria inaugurala. Luna in care se petrece tragedia in carte Este aprilie, aceeasi cu cea a evenimentului real. In carte era vorba de 3 000 de pasageri; in realitate au fost 2 207. In carte erau 24 de barci de salvare; in realitate au fost 20.
Cu cateva luni mai tarziu Dupa scufundarea Titanicului,  un oarecare vas cu aburi calatorea pe Atlanticul scufundat in ceata avand numai un baiat de cart. Acestuia i-a venit in minte ca se afla in imprejurimile in care se  scufundase Titanicul si s-a inspaimantat dintr-o data gandindu-se ca Numele vasului sau era Titanian. Cuprins de panica, a sunat alarma. Vasul s-a oprti chiar la timp: un aisberg a aparut din ceata exact in calea lor … Titanian fusese salvat!

O scriitoare isi gaseste cartea preferata din copilarie In anii 20, in timp ce cauta prin anticariatele din Paris, scriitoarea americana Anne Parrish a gasit o carte care era una dintre favoritele ei din copilarie: Jack Frost si alte povestiri. A luat Cartea veche si i-a aratat-o sotului ei, spunandu-i ca isi amintea cu mare drag aceasta carte din copilarie. Sotul ei a luat Cartea, a deschis-o si a gasit pe prima pagina: „Anne Parrish, 209 N. Weber Street, Colorado Springs”. Era Cartea Annei.

Placinta cu prune a unui scriitor In 1805, scriitorul francez Émile Deschamps a fost tratat cu Placinta cu prune de un necunoscut, monsieur de Fortgibu. Zece ani mai tarziu, a intalnit Placinta cu prune in meniul unui restaurant parizian si, Atunci Cand a vrut sa o comande, i s-a spus ca ultima bucata fusese deja servita unui alt client, care s-a dovedit a fi acelasi de Fortgibu. Multi ani mai tarziu, in 1832, Émile Deschamps se afla la un dineu unde a fost servita Placinta cu prune.. Tocmai spunea prietenilor sai ca doar domnul de Fortgibu lipsea pentru ca sa fie tacamul complet Cand domnul respectiv, acum senil, a intrat in camera…

Dublura regelui Umberto I In Monza, Italia, regele Umberto I a mers la un restaurant sa manance insotit de secretarul sau, generalul  Emilio Ponzia-Vaglia. Cand patronul a venit sa ia comanda regelui Umberto, acesta a observat ca el si proprietarul restaurantului erau aproape identici, atat la fata, cat si ca statura. Cei doi au inceput sa discute uimitoarea lor asemanare si au gasit cu aceasta ocazie si alte similaritati.
a) ambii erau nascuti in aceeasi zi si in acelasi an  (14 martie 1844).
b) ambii erau nascuti in acelasi oras..
c) ambii erau casatoriti cu o femeie pe nume Margherita.
d) patronul isi deschisese restaurantul in aceeasi zi in care fusese incoronat regele.
Pe  29 iulie 1900, regele Umberto  a fost informat ca patronul restaurantului a murit impuscat in urma unui accident straniu si, in momemtul in care isi exprima regretul, a fost impuscat de un anarhist din multime.

21 – ziua ghinionista a regelui Ludovic al XVI-lea Cand era copil, regele Ludovic al XVI-lea al Frantei a fost prevenit de un astrolog sa aiba grija in fiecare zi de 21 a lunii. Ludovic a fost atat de speriat, incat nu a lucrat niciodata in aceasta zi. Dar, din nefericire, nu a fost intotdeauna atent. Pe 21 iunie 1791, ca urmare a revolutiei franceze, Ludovic si regina sa au fost  arestati la Varennes, in timp ce incercau sa fuga din Franta. Pe 21 septembrie 1791, Franta a abolit monarhia si s-a proclamat republica. In cele din urma, pe 21 ianuarie, regele a fost executat prin ghilotinare.

Notă: pentru că nu m-a lăsat – inimioara mea de căţel – să vă las fără poze, am presărat cinci, făcute la 1 noiembrie 2010, pe Ardaşcheia şi jos, în Rimetea!

Refuzare femeiescum est

Cum NE refuză femeile

– studiu geografoliculinar –

Ardelencele. Mă, iubi, mă, nu vreau amu. Nu te supăra pe mine, da’ io zic s-o lăsăm pă mâne. Bine, dacă vrei ţi-o fac oral o ţâră, dar să ştii că nu am chef dă mai mult, că mă simt aşa de moleşită, aşa lenioasă. Bine, iubi? Hai, mă, promit că în uichend stau şi io mai mult şi poate ne uităm la un film de care-ţi place ţie …

Maramureşencele. Barbati, nu vreau nimic cu tine asta seara. Lasă că vedem mâine sau la sfârşitul săptămânii. Du-te dacă ţi-e foame, că am făcut salata de boeuf, şniţele, supă, chiftele şi ardei copţi. Hai, nu mai insista, că oricum nu facem nimic. Chiar nu am dispoziţia necesară. Du-te şi mănâncă dacă vrei, că deja e târziu şi te văd cam obosit. Trebuie să şi dormi, vrei să faci tensiune?

Dobrogencele. Bine, hai s-o facem. Dar dă-mi şi tu bluza asta jos, ştii că nu-mi place cu ea pe mine. Iarăşi eşti cu şosetele? Eşti perfect convins că aici nu eşti la curve, da? Păi serios. Auzi, hai s-o lăsăm pe altădată. Şi mai învaţă şi tu ce e ăla preludiu, că m-am saturat să mă umezesc la comandă!

Muntencele. Auzi, sincer, io-mi bag picioarele! Băi, obsedatule, da tu chiar nu te-ai săturat aşa, de tine?? Toată ziua îţi trebuie, parcă eşti pe alcaline. Păi mai termină, băi, că deja mă scoţi din sărite, zău! Io îi zic lu mă-ta că nu pot să stau cu un obsedat sexual ca tine, că aşa ceva nu se mai poate. Ce te faci dacă-s plecată?

Moldovencele. Mă, ştii şe? Pi mini nu mă mai duşi tu cu zăhărelul ca ultima oară, când ai zis că dacă-ţi pun fofo pi gură, baţi şi tu covoarele şelea. Deci pi mini să mă laşi în paci. Sau, oi videa, dacă-mi dai bani pintru coafor, poate îţi arăt o ţâţă şi ti duci să ti rizolvi la baie. M-am săturat di toati – când bei urli la mini, când eşti treaz, vrei să-mi bagi papuşoiu în chiseliţă.

Bănăţencele. Dragă, tu ştii cât ţiu eu la tine, tu eşti cel mai grozav bărbat de pe lume, totdeauna am apreciat asta la tine şi m-ai satisfăcut întotdeauna până la maxim. Dar eu sunt o doamnă, ştii că azi e ziua mea de coafor, manicură, azi vreau să mă fac frumoasă pentru tine, aş vre să-mi cumperi şi brăţara care am văzut-o ieri la bijutier, o să mi-o pun când o să fiu goală cu tine în dormitor, asta va fi la sfârşit de săptămână, da?, până atunci mă voi gândi numai la tine. Pa, armăsarule!

Oltencele. Tu-ţi apraşteul tău azi şi mâine, păi ce f…tai îţi trebuie ţie acum? Păi tu nu văzuşi că fusei 9 ore la muncă, bă trântorule? Şi făcui ciorba, şi am adunat de prin casă după voi. Mama voastră de trântori. Niciun f…tai în seara asta, n-am nici o scârbă de chef. Lasă-mă în pace! Arză-te-ar focu’ de bărbat bun la nimic! Auzi, mă, la el, io-s caldă în gură de atâta muncă şi lui îi trebuie să se suie pe mine.

Unguroaicele. Ioi, Pişta dragam, aşteptat atâta pe tine! Vrei să face la tine sex? Hai, anghialom, se bem ceva! Egeşege, no hai inche un pahar. Ioi de jo! Finom o palinka, hai se bem! Şi inche un pahar pentru mine… Un pahar pentru apu, un pahar pentru aniu… Ai adormit, edeşem? Ez oz! Gyuri, hai la lontru, că disno de barbat a dat in primire! Ioi ce mult aşteptat pe tine!

Evreicele. Ştii, dragă, mâine e Yom Kippur şi rabi a spus că trebuie să fim coşer. Trebuie să respectăm Tora, tu ştii că familia noastră are bun renume. Mai bine hai spune-mi ce profit ai obţinut din afacerea cu Şloim? Hai, că trebuie să numărăm banii şi să-i punem la locul ştiut. Lasă alte preocupări acum, nu avem timp, ce, vrei să dăm faliment?!

Săsoaicele. Hansel, liebe! Ich bin suparate pe tine, nu arbait, kaine bani, kaine facem sex. Das ist un erzaţ de sentiment daca nu ezist comunicaţion. Tu vrei ain-ţvai la dormitor, prima dat trebuie respect, ich nu pot sa face cu tine ceva zer gut daca tu nu ai pozition social stabil, aber ţuruc la fabric! Hoite ich habe nicht liebe pentru tine. Auf viderzen!

Notă: Poveştile le-am primit pe e-mail. Gagicile (pozele) le-am cules de pe net – de la „femei frumoase”, apud nenea Gugăl, şi nu au nici o legătură cu textele şi pretextele din poveste. Deci, nimic de la mine!

Lătrături ocoşe (210912)

Dublă discriminare

– nici eu, nici bicicleta –

*

Vă sugerez să citiţi: ZOL, Turdeanu’, Ulise, Filumenie, Zamphotograph, Turda, Magina, Florina, AEFC, Colectionara, moisecodrea,