Inutila apărare

Am primit pe e-mail un comentariu la postarea Răzbunarea cea mai cruntă … De fapt, la o replică tangenţial la postarea mea. Nu aş face serviciul de transcriere, dacă nu m-ar fi distrat şi textul la care se face referire şi textul primit. Am scurtat foarte mult ce mi-a scris, cu obidă, amicul. Am şters şi nume, pentru că este important ce scrie şi nu persoana despre care scrie. Îmi asum şi riscul ca să fiu acuzat că eu aş fi întocmit acest text. La câte acuze, nefondate şi nedovedite, mi s-au adus, una în plus nu mai contează! Deci:

Zamfire, G acesta al vostru e chiar tâmpit sau numai face pe prostul? Dacă nu bagă zâzanie, dacă nu acuză gratuit, fără dovezi, dacă nu aplică principiile comuniste ale duşmăniei faţă de cel care nu-l urmează, nu poate dormi? …
Am citi postarea ta despre acel Om care a avut tăria să-şi recunoască o greşeală. Asta nu-i convine lui G? Nu permite nimănui să aibă o opinie diferită de a lui? Sau fără aprobarea lui? Ce-i el pe-acolo? E secretar de BOB la presa turdeană?
Am citit textul de pe blogul lui „De ce nu au unii oameni coloană?!” şi m-am crucit: el crede că dictează chiar fiecare mişcare pe care aveţi voie să o faceţi, fiecare cuvânt pe care îl spuneţi? Asta-i „profesionalism” şi „democraţie”? …
Parcă, i-ai cerut să prezinte dovezi cu internările tale de care face atâta caz? Unde-s dovezile? Că de clănţănit, nu-i mai tace gura!
Se … (vorba aia!) pe el cu finanţarea ta de la PSD, dar nu a adus nici o dovadă. Eşti un Om deosebit dacă un partid te finanţează! Mulţumeşte-i că recunoaşte că eşti mare! … Este cel mai stupid banc pe care l-am auzit: un partid să finanţeze pe cineva! La fel cum se răhăţea pe el pentru că ai mers la o Conferinţă de presă! El este acreditorul-şef al Turzii? De „lungul nasului”, nu a auzit?
Acum îl dă de gol pe fostul lui aliat: deci, acela te turnase că te-ai întâlnit cu băiatul de la PSD la cafea?! Frumos îi stă! Da-i cere să recunoască nu-ştiu-ce ca să-i deie lui bine la CV! Păi, acela trebuie să fie şi el tâmpit ca acum, după ce G îl face troacă de porci, să mai recunoască ceva ca să-l scape pe căcănar.
Făţarnicul mai are şi tupeul să scrie că „Nu sunt supărat şi sper că nici nu-şi doreşte să mă scoată din sărite, că s-ar putea să nu-i placă să mă vadă nervos…”. Dar nu uită să ameninţe, cu neruşinare? El vorbeşte că îl atacaţi când el nu-i în stare să scrie trei cuvinte fără să vă atace?
Singurul lucru adevărat din tot ce scrie e că-i naiv. De fapt, trebuia să recunoască mai bine că-i stupid. Şi nesimţit: se laudă că te spionează? Lasă-l să îşi bage nasul în curul tău dacă asta-i place. Acum decretează şi că nu ai voie să intri decât pe saiturile pe care ţi le aprobă el? Păi, spune-i dobitocului că aproape nu există mare scriitor care să nu fi produs şi o lucrare pornografică! Sau ăia n-or fi fost intelectuali? Pornografia e doar în mintea celui care vrea să vadă ca pornografie. Orice nud, de femeie sau bărbat, poate fi privit ca pornografie dacă nu eşti capabil să vezi frumosul. Tovarăşul G este foarte vigilent. Am văzut cum îşi parchează maşina. Sau cum ţi-a scris comentariile „intelectuala” lui! Să nu mai faci prostia să nu le aprobi comentariile ca să se facă de râs. În rest, vezi-ţi de treabă ca şi până acum. Valoarea ta o dă ceea ce faci nu ce zice un clănţău!

Amice, ai uitat să adaugi în stilul lui: „cu scuzele de rigoare”! Poate, ai observat că de un timp încoace nu-l mai bag în seamă. Afirmaţiile unuia ca el, care nu dovedeşte ce spune, sunt valoroase numai pentru cei ca el. Îl înţeleg: e criză şi trebuie să-şi facă „succes financiar”. Aşa cum şi-a făcut dintotdeauna. Dacă de lucruri frumoase nu-i capabil, face şi el ce-l duce mintea. Pentru cei mulţi (zeci de mii de „unici”!!!, dar … vorba lui Lăpuşneanu!!!), e valoros. Să fie!
Aşa cum am mai spus: eu concurez cu mine. Mă străduiesc să fac mai bine mâine, faţă de ce am făcut ieri. Uneori, chiar îmi reuşeşte, dacă mă iau după comentariile pe care le postaţi pe blogurile mele (aşa neinteresante, cum le declară unii!). Eu nu am catralioane de vizitatori fictivi, imposibil de depistat, sau de comentarii … inexistente. La mine, totul este vizibil, palpabil, … Aşa că, nu mai trebuie să mă laud eu. O faceţi voi şi vă mulţumesc!
În concluzie: Amice, nu-ţi mai cheltui timpul ca să-i citeşti blogul. Nu pierzi nimic. Nu-ţi mai risipi energia ca să mă aperi. Nu ai de ce. Cei care îl mai cred o fac pentru că ori sunt ca el ori nu sunt atât de puternici încât să nu-i deranjeze. În timp, ai văzut cum „îl atac” eu sau alţii şi cum „se apără” el şi când nu-i atacat. Aţi putut cântări „nesimţirea” mea şi desăvârşitul lui bun simţ (!). Aţi putut constata cum latră el la democraţie, terfelind totul. La adevăr răspunde cu minciună, la dovezi răspunde cu răstălmăciri, la opinii personale răspunde cu ameninţări, … Şi, la toate astea le spune: Jurnalism şi Profesionalism!? Să-i fie de bine. Eu rămân un Blogger şi un Amator! Nu avem nimic în comun!
Că tot am ajuns la acest subiect, să-ţi mai spun o poveste. Zilele trecute, am intrat la un ONG. Prima persoană pe care am văzut-o, lucrând la o măsuţă în hol, a fost un alt „mare şi deştept şi bine-crescut şi …”. Am salutat din reflex de om civilizat. A tăcut ca mormolocul. Apoi, a tras cu urechea la ce am vorbit cu persoana din birou şi şi-a amintit de vremurile lui bune, când credea că e mare şi tare. Am plecat repede ca să nu vomez … Încă o dată mi s-a adeverit că, dacă nu-i şi fudul, …

Răzbunarea cea mai cruntă …

Răzbunarea cea mai cruntă este când duşmanul tău e silit să recunoscă că eşti bun şi el e rău” – este un citat din Răzvan şi Vidra, opera lui Haşdeu, despre care aminteam astăzi într-o discuţie, fără să intuiesc faptul că voi avea o ilustrare în realitatea zilei.

Este o manieră de a te răzbuna pe un duşman, pe care am adoptat-o de foarte mult timp.

Nu ai nici un merit dacă unui ticălos îi demonstrezi că tu eşti mai mare ticălos decât este el. Nu reuşeşti, astfel, decât să-i dovedeşti că … el este mai de treabă decât tine.

Nu sunt nici adeptul obrazului celălalt. Eu sunt mai rău: când cineva se screme să-mi dovedească răutatea, îl ucid. La figurat, evident. (Maistru poate fi mândru că mai răspund, câteodată, şi … cadavrelor!).

Zilele trecute, scriam despre unul care … şi îl lăudam pentru atitudinea actuală. Astăzi, când îşi vede de treabă, îl admir pentru ce face. Nu este necesar să fiu de-acord cu el, cu ce face, cu modul în care face. Dar, mă bucur că a renunţat la vechea atitudine, care nu-i făcea onoare, absolut deloc.

Întâlnindu-ne, astăzi, pe teren, am fost şocat să-l aud spunându-mi: „Ai dreptate în ce ai scris!„. Pentru că îmi face plăcere, am tradus aceste cuvinte prin „scuze pentru prostiile de altă-dată” şi le-am acceptat ca atare.

Să fie vraja lui Eminescu?

Nu contează. Important este că sunt mai bogat: am un duşman mai puţin! Deci, am toate motivele să fiu mult mai fericit de cum era azi dimineaţă! Tare aş vrea să nu mă fi înşelat în percepţia întâmplărilor din Ziua Naţională a Poeziei. Să vedem ce urmează!

Să vedem – a zis şi orbul. El nu a mai văzut. Sper să fiu mai norocos decât el!

Notă: citatul exact este: „Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău / E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău!…„. Deci, reţinusem bine sensul textului, chiar dacă nu exact cuvintele. Trăiască internetul!

Noroc, la momeală

Trecând pe la diferite bloguri ca să mai aflu ce scriu alţii, am ajuns la Adia. Fata asta mă pune în încurcătură: îmi dă o momeală la noroc, una lui Zamfir şi una lui Ulise, fără să ne tragă de mânecă. Norocul meu a fost că am fost curios să văd lista cu fericiţii care o primesc:

Momeală la noroc

Ca de început de 2010, au început unii oameni mai cu dare de inimă să împartă urări de bine în stânga şi în dreapta. Aşa că uite că am primit şi eu de la Alpha, un bucheţel de clopoţei care să aibă grijă de mine, să alunge toate lucrurile rele şi să îmi poarte noroc. Mulţumesc Alpha! Ei, nu ştiu ce termen de valabilitate are, că nu mi-a spus, dar sper să reziste până ies din sesiune. Tot ce ştiu e că îi creşte efectul cu fiecare persoană la care îl dăruieşti mai departe, aşa că îl ofer şi eu tuturor celor care îmi citesc blogul şi în special lui Lorelay, Adi , Cătălin, Zamfir, Ulise, Lili, Zizzou, Laura, şi Lulu.

Să sperăm că momeala primită îmi va aduce norocul. Că, tare am nevoie! Mai ales că eu o dau mai departe … tuturor celor ce sunt înscrişi în bloggroll-urile mele!

Dincolo de mica joacă de-a superstiţia, nu am fost atras niciodată de plăcerile pescuitului. Cum să stau eu nemişcat timp îndelungat?! Cu un băţ în mână. Când apa curge aşa de frumos, când păsărelele ciripesc deasupra capului tău, când Soarele …

Prima tentativă a cuiva de a mă momi spre acest sport a aparţinut fratelui cel mai mic al tatălui meu. Ne despărţeau nici măcar şapte ani. Sub Râpa lui Fodor, prin anii ’61-’62, pe Arieş era o insulă. Cu copaci. Treceam braţul râului şi ne instalam. Mai apoi, am aflat că eram un fel de urmaşi de-ai lui Robinson, Tom Sawyer şi Huckleberry Finn. Prindeam sau nu peşti, pe mine nu mă interesa.

Mi-am amintit de acele momente, şi pentru că astăzi, când Arieşul s-a domolit, cam în acele locuri a apărut o insuliţă de pietriş.

Urare personalizată

Modestia îl împiedică pe Prietenul meu să recunoască: Ulise devine, pe zi ce trece, tot mai bătrân şi mai … VIP!

Tocmai a sosit o felicitare … personalizată, pe numele său:

Salut, colega blogger! Şi, în numele lui Ulise (care doarme ca să putem ieşi mâine pe coclauri!) … mulţumesc expeditorului (mie, nu mi-a trimis felicitare personalizată!).