Cineva se întreabă: Cainele are suflet?
Teologic, nu pot răspunde. Omeneşte, da! Vorbesc din experienţa personală. Hai, să lămurim, mai întâi, ceva aspecte:
1. Câinele nu este animal de interior! Dacă chinuieşti un câine în apartament, …
2. Câinele este urmaşul lupului, adică, un animal de haită. Haita are reguli stricte: toţi se supun câinelui-alfa, sacrificându-se sau … fiind ucişi!
Am experienţa a trei câini, succesiv, fiecare cu altă personalitate. Am învăţat, din mers – cum se spune – să gândesc cum gândesc ei şi să-mi adaptez comportamentul, în aşa fel, încât, şi ei să aibă parte de bucurii de la mine, nu numai eu de la ei. Multe lucruri „descoperite” de mine, mi-au fost confirmate de oameni care au lucrat cu câini (veterinari, poliţişti, …).
Ulise al II-lea cel Ocoş (cum l-am definit pe blogul dedicat lui!) mi-a oferit şansa de a avea un Prieten devotat, de nădejde, care m-a însoţit în foarte multe drumeţii. A ajuns la mine pe la vârsta de 4-5 luni şi ştia despre viaţă, temeinic, două lucruri: foamea şi bătaia! Era un schelet, învelit într-o pielcuţă. Coada îi semăna cu o sfoară de cânepă, roasă de molii. Era docil, temându-se să mă supere, cu teamă să nu piardă noua situaţie (cu mâncare bună şi … mângâieri!). Pe la vârsta de cinci ani, am sesizat nişte … coincidenţe (aşa le-am numit eu, iniţial). Apoi, verificând şi observând cu atenţie, am înţeles că … îmi ghicea gândurile, anticipa comenzi pe care le gândeam, cu intenţia de a i le da! Comunicam la nivel telepatic!
Pentru că nu l-am învăţat agresiv, a suferit mai multe muşcături. Din vina mea (când nu am gândit câineşte şi … el m-a ascultat!) sau a unor nemernici (când am fost luat prin surprindere şi nu am mai putut să-l protejez). În rest, făceam 20-30-40 de km într-o zi, peste dealuri, cunoscând oameni buni şi răi, câini inofensivi sau fiorşi, dormeam în fân ori eu în hamac şi el dedesubt, … Mâncam şi povesteam, hotăram – pe rând – direcţia de mers, … Ca doi Prieteni, egali, respectându-ne, iubindu-ne, …
Îi puneam lesa când intram în localitate sau, uneori, când mergeam pe drum cu trafic. La chemarea mea , Ulise venea cu gâtul întins, ca să mă ajute să pun repede lesa … Ştia că, atunci când se poate, o desfac şi-l las să umble lejer, de capu’ lui …
Ulise avea suflet şi, încă, unul mare!
Pingback: James Sant(1820–1916), pictor englez | my heart to your heart
Cum sa nu aiba suflet?Cred ca oamenii ar fi mai buni daca ar cunoaste cainii, pisicile si alte animale.Ar avea de invatat de la animale, unii ar invata sa fie oameni.
# g1b2i3: Vorbeam, deja, despre momente, sublime, din relaţia om-animal. Penelopa, la numai cele cinci luni ale ei, mi-a oferit, şi ea, câteva!
Eu zic ca are suflet! Si ce suflet! Si stiu o multime de povesti ale cainilor care au dovedit ca au suflet! Pacat ca nu am talent sa si scriu despre aceasta, dar nu-i bai! E bucurie pentru sufletul meu chiar daca nu ma pricep prea bine sa le spun si altora!
Zilele minunate sa iti fie! Sa va fie! 🙂
# Diana: Astfel de momente, sublime, din relaţia om-animal, sunt foarte greu de redat … Important este că … există!
Pingback: Raport de hălăduială | Penelopa Întâia
Confirm pentru că l-am cunoscut. Avea un suflet mare.
# Florina: Mulţumesc.