Cainele are suflet?

Cineva se întreabă: Cainele are suflet?

Teologic, nu pot răspunde. Omeneşte, da! Vorbesc din experienţa personală. Hai, să lămurim, mai întâi, ceva aspecte:

1. Câinele nu este animal de interior! Dacă chinuieşti un câine în apartament, …
2. Câinele este urmaşul lupului, adică, un animal de haită. Haita are reguli stricte: toţi se supun câinelui-alfa, sacrificându-se sau …  fiind ucişi!

Am experienţa a trei  câini, succesiv, fiecare cu altă personalitate. Am învăţat, din mers – cum  se spune – să gândesc cum gândesc ei şi să-mi adaptez comportamentul, în aşa fel, încât, şi ei să aibă parte de bucurii de la mine, nu numai eu de la ei. Multe lucruri „descoperite” de mine, mi-au fost confirmate de oameni care au lucrat cu câini (veterinari, poliţişti, …).

Ulise al II-lea cel Ocoş (cum l-am definit pe blogul dedicat lui!) mi-a oferit şansa de a  avea un Prieten devotat, de nădejde, care m-a însoţit în foarte multe drumeţii. A ajuns  la mine pe la vârsta de 4-5 luni şi ştia despre viaţă, temeinic, două lucruri: foamea şi bătaia! Era un schelet, învelit într-o  pielcuţă. Coada îi semăna cu o sfoară de cânepă, roasă  de  molii. Era docil, temându-se să mă supere, cu teamă să nu piardă noua situaţie (cu mâncare bună şi … mângâieri!). Pe la vârsta de cinci ani, am sesizat nişte … coincidenţe (aşa le-am numit eu, iniţial). Apoi, verificând şi observând cu atenţie, am înţeles că … îmi ghicea gândurile, anticipa comenzi pe care le gândeam, cu intenţia de a i le da! Comunicam la nivel telepatic!

Pentru că nu l-am învăţat agresiv, a suferit mai multe muşcături. Din vina  mea (când nu am gândit câineşte şi … el m-a ascultat!) sau a unor nemernici (când am fost luat prin surprindere şi nu am mai putut să-l protejez). În rest, făceam 20-30-40 de km într-o zi, peste dealuri, cunoscând oameni buni şi răi, câini inofensivi sau fiorşi, dormeam în fân ori eu în hamac şi el dedesubt, … Mâncam şi povesteam, hotăram – pe rând – direcţia de mers, … Ca doi Prieteni, egali, respectându-ne, iubindu-ne, …

Îi puneam lesa când intram în localitate sau, uneori, când mergeam pe drum cu trafic. La chemarea mea , Ulise venea cu gâtul întins, ca să mă ajute să pun repede lesa … Ştia că, atunci când se poate, o desfac şi-l las să umble lejer, de capu’ lui …

Ulise avea suflet şi, încă, unul mare!

Anunțuri

8 gânduri despre „Cainele are suflet?

  1. Pingback: James Sant(1820–1916), pictor englez | my heart to your heart

  2. Eu zic ca are suflet! Si ce suflet! Si stiu o multime de povesti ale cainilor care au dovedit ca au suflet! Pacat ca nu am talent sa si scriu despre aceasta, dar nu-i bai! E bucurie pentru sufletul meu chiar daca nu ma pricep prea bine sa le spun si altora!
    Zilele minunate sa iti fie! Sa va fie! 🙂

  3. Pingback: Raport de hălăduială | Penelopa Întâia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s