Cu mulţi ani în urmă, la această dată, familia surorii mele pleca – definitiv – în RFG. I-am condus până la Episcopia Bihorului.
De câteva zile, Ulise a fost foarte agitat şi cerea să plecăm de-acasă, să mergem la Durgău. Am plecat, numai noi doi. Ne-am oprit pe iarbă şi am stat, aproape nemişcaţi. Apoi, eu m-am întins şi şi el se odihnea lângă mine, se liniştise … Cred că, am aţipit, poate, vreo zece minute. În acest timp, Ulise a dispărut. Oricât l-am strigat, l-am fluierat cu semnalul nostru obişnuit, … nu a răspuns. Asemănător modului în care a plecat şi Ulise I-ul …
După mai bine de o oră, am înţeles că l-am văzut pentru ultima oară. M-am dus la cimitir. Am aprins lumânări pentru părinţii şi bunicii mei, pentru unchiul meu şi … am pus o lumânare aprinsă pe locul unde stătea Ulise când mergeam împreună la cimitir.
Pentru că uitasem aparatul foto acasă, nu voi posta imagini …
Goodbye my friend, it’s hard to die,
When all the birds are singing in the sky,
Now that the Spring is in the air.
Pretty girls are everywhere,
Think of me and I’ll be there.
We had joy, we had fun,
We had seasons in the sun,
But the hills that we climbed
Were just seasons out of time.
Odihneşte-te în pace, Prietene, şi îţi mulţumesc pentru anii minunaţi pe care i-am petrecut împreună! Am avut multe clipe, ore, zile minunate împreună, am trecut peste greutăţi şi întâlnirile cu bestiii, canine şi umane, dar, … am ajuns la sfârşit!
Dragi Prieteni, cu această tristă postare, povestea blogului lui Ulise se încheie. Blogul rămâne deschis, veţi putea reciti postările, admira păţaniile şi glumele, dar, nu voi mai posta pe el.
Mulţumesc celor care au fost alături de noi, ca vizitatori, comentatori, like-uitori, …
Mulţumesc celor care m-au ajutat ca să-i pot asigura tratamentul cu care i-am prelungit viaţa şi i-am asigurat o stare suportabilă, spre final.
*
Ulise al II-lea cel Ocoş 
Vă împărtășesc durerea!
# Doru: Pallady spunea: Bucuriile se pot împărtăşi, durerea nu!
Greu, ce pot spune !
Ulise,s-a dus cu siguranță în raiul câinilor,sunt sigur că este așa ceva !
# tu1074: Sunt sigur că … îi va fi dor de mine! Aşa cum şi mie îmi va fi dor, mereu, de el!
Pingback: Ce vrăji a mai făcut | Penelopa Întâia
A fost alaturi de tine la bine si la rau, neconditionat, ca asa stiu ei sa fie, Despartirile sunt intodeauna dureroase si lasa urme. Da, e trist, dar face parte din realitate.
# Anonim: Aşa este. Show must go on …
Imi pare atat de rau, imi vine sa plang. Ma bucur in schimb ca ati avut o viata asa frumoasa impreuna. Sa se odihneasca in pace, dragul de el. O sa-mi fie atat de dor de postarile cu el !
# Adriana Barsan: Eu am plâns la mormântul părinţilor mei, unde am aprins o lumânare şi pentru Prietenul meu.
În privinţa postărilor hălăduirile lui Ulise, … acum, ai postări cu năzdrăvăniile Penelopei
Imi pare tare rau. Erai un caine cuminte si era o placere pentru mine sa te vad si sa te mangai.
# Florina: C’est la vie …
Deşi nu l-am cunoscut direct, îmi pare rău după Ulise. De acum mă voi obişnui cu Penelopa.
# Liviu Bimbea: Prin blog, a avut mulţi prieteni.
Imi pare sincer foarte rau! Vei ramane cu amintirile frumoase pe care le-ati trait impreuna! Si mie imi va fi dor de el!
# emilia: Sunt mulţumit că a fost un câine care nu a dus o viaţă de câine. Era Prietenul meu! Acum, am o Prietenă!
probabil a simţit că e vremea pentru „marea călătorie”, cum îi spun pieile roşii. orice plecare ne lasă mai singuri, mai goi. dar rămân amintirile, amintiri frumoase, din vremea când colindaţi împreună pe dealuri…
# Calin: A procedat similar cu Ulise I şi cu … tatăl meu, …
Îmi vine greu să spun ceva… îmi pare sincer rău 😦
Dar cred că şi câinii, şi pisicile, nu se pot duce altundeva decât în rai. Sunt suflete calde, nevinovate.
# Vrero: Nu cred că este lipsă de modestie, dar, pot afirma că Raiul lui Ulise a început … când ne-am întâlnit! Penelopa mă ajută foarte mult să trec peste durerea provocată de plecare lui Ulise.
Nu mă îndoiesc că i-ai oferit lui Ulise o viaţă frumoasă 🙂
Şi mă bucur că o ai pe Penelopa.
# Vero: Practic, este o (dureroasă) predare de ştafetă. Ulise I-ul mi-a fost un Câine. Ulise al II-lea mi-a fost un Prieten. Penelopa se pare că va fi o … A trecut numai o lună şi Penelopa este cu totul alta: s-a lungit, s-a înălţat, nu se mai împleticeşte, mârâie, latră, … şi a început să înveţe!
Da, înţeleg…
# Vero: …
A fost un caine indragit, deci bagat in seama; ceea ce-si doreste orice…blogger;
as putea spune ca vieţuieste in virtual !
# daurel: A fost Prietenul meu şi … al vostru!
Pingback: Aşa grăit-a Penelopa | Penelopa Întâia
Ulise a simtit ca a venit ziua plecarii si cred ca s-a bucurat de venirea Penelopei in familie.
Multa sanatate!
# g1b2i3: C’est la vie, toujours … parşivă!
Pingback: Jurnal londonez (1) | pluta cu paparude
Sper sa-i fie „dincolo” la fel de bine cum i-a fost cu tine!
Stii ca iti va fi in preajma pe vecie !
Iti va fi ,mereu,dureros de dor de acest prieten.
Cum ne este si noua de cei care ne-au „plecat”.
Imi pare rau pentru tine,pentru el…
Alexandru.
# fosile: Vezi răspunsul dat Florinei. Pentru mine, nu a fost „un câine”, ci, realmente, un Prieten!
Pingback: Oglindă, oglinjoară, … | Penelopa Întâia
Pingback: Românaş la înălţime | Florina Lupa Curaru
Nu mă văd fără micuţii mei prieteni. Mi-ai tulburat sufletul,dar vă admir pe toţi: pe tine Zamfir, pe Ulise şi pe Penelopa.
# Adriana: Ulise, iar, acum, Penelopa, sunt pastilele mele … anti-singurătate …
Pingback: Remember Ulise | Penelopa Întâia
Pingback: Cascada şi lacul | Florina Lupa Curaru
O lacrima virtuala pentru cel care ti-a fost un adevarat prieten. Inteleg atat de bine… Cu o luna in urma, pe 5 mai, mi-am pierdut intr-un accident motanelul care era si destul de tanar, nici 4 ani…
Traiasca Penelopa!
# elly weiss: oricât voi trăi, oricât de dragă-mi va fi Penelopa, regretul că l-am pierdut pe Ulise va rămâne neatins. ce să facem? Viaţa lor e mai scurtă decât a noastră …
Pingback: Penelopa Întâia
Imi pare rau pentru pierderea lui Ulise II. Am trecut prin asta si stiu cat de dureros este.
Ma bucur ca o ai pe draguta de Penelopa I. Sa fiti sanatosi si sa convietuiti multi ani cu bucurii.
# Zina: Mulţumim de compătimire şi urări!
http://opicaturaingolf.wordpress.com/2013/09/08/as-mai-vorbi-putin-despre-caini-si-despre-ucigasi/
n-am putut zice nimic..
mi-am strîns în brațe prietenii.. și-atît
știu, dureros de bine răul.., golul care se umple cumva.. dar niciodată la fel..
# CELLA: Pentru plecarea lui Ulise, m-am pregătit în ultimii ani …
😥 Îmi pare rău, n-am ştiut! Abia acum am găsit blogul, pe urmele Penelopei. Ulise şi-a terminat călătoria pământească, s-a întors în lumea perfectă a creaţiei originare. Ştiu cum e şi ştiu că nu te poate consola decât gândul că a scăpat de suferinţă şi e fericit printre îngeri.
Grivei al nostru a plecat la 20 de ani, în aceeaşi perioadă cu Ulise al tău, dar mai întâi a făcut o ultimă escală la nuntă, s-a luptat în glorie deplină şi a vrut, totuşi, să se întoarcă şi să moară acasă. Cineva l-a împiedicat, i-a dat cu o bâtă pe spate. 👿 Era o scumpete de căţel, născut în curtea bunicului, de către Lăicuţa, cea mai veselă şi sociabilă vulpiţă de căţeluşă, care la un moment dat a ieşit la stradă şi un dement a omorât-o cu maşina în viteză.
Îi iubesc pe toţi, nimeni nu poate fi înlocuit. La fel o iubeşti pe Penelopa, dar mereu îţi va fi dor de Ulise. Şi de primul.
Am pierdut şi noi căţei, pisici, rămân în inima noastră, unici şi irepetabili. Cum unici şi irepetabili sunt cei care ne-au rămas.
Mulţumesc pentru blogurile astea!
# Roxana Iordache: Îi creştem, ni se lipesc – realmente – de suflet, ne „omoară” cu dragostea lor, dar, … viaţa lor este mai scurtă decât a noastră şi ne mai omoară, în că o dată (de astă-dată, fără ghilimele!), cu despărţirea de ei.
Având deja experienţa cu Ulise I-ul, mă pregătisem de vreo doi ani pentru dificilul moment. În timp ce-l trata m pentru insuficienţa cardiacă, am „achiziţionat-o” pe Penelopa. Rolul ei: să-mi umple o parte din golul creat de plecarea lui Ulise.
Am satisfacţia că, după primele luni – în care a cunoscut foamea şi bătaia! – Ulise a avut parte de o viaţă fericită. Ne-am înţeles d e minune, ne-am bucurat reciproc de hălăduiri nenumărate, … l-am îngrijit până în ultima clipă şi … nu-l voi uita niciodată. Reprezintă 12 ani minunaţi din viaţa mea!
Penelopa continuă opera de mobilare a vieţii mele de singur pe lume, cu bucurii şi probleme, cu dragoste şi recunoştinţă, …
Show must go on!
Pingback: Dan Sova, Victor Ponta, PSD vs Christian Wulff - Ziarul lui Ipu
Pingback: Statul mafiot se consolideaza | Blog Popa Țeapă