Ulise, gata!

Zamfir a venit supărat de la Margareta cea minunată,

care m-a reparat şi cusut, de mai multe ori.

Mi-a spus:   

– Ulise, gata!

N-am înţeles

şi mi-a explicat:

– Ai insuficienţă cardiacă şi,

dincolo de alte medicamente şi hrană mai specială,

trebuie să te fentez

– de două ori pe zi –

cu câte o capsulă de VETMEDIN 2,5 mg.

– Bine, am zis eu, fentează-mă.

Io, mă fac că nu ştiu că le bagi, când în parizer, când în slăninuţă, când în salam, când în brânzică, …

– Da, dar, … capsulele astea nu cresc în iarbă sau ca măceşele de la Durgău! Trebuie să înghesui în tine o sută de capsule, în următoarele şapte săptămâni. Asta înseamnă cam o sută de dolari. Aşa rezistăm până la întâi aprilie. Chefuim de ziua mea şi … apoi, ca să ajungem aproape de întâi iunie, ne trebuie o altă sută de capsule. Deci, şi de dolari. Cu încă o sută de dolari, trecem de prima zi de iulie şi, cu încă o sută, defilăm de 23 august! De-aici, încolo, însă, ne mai trebuie o sută, ca să ajungem la tortul tău cu 13 lumânări! …

N-am ştiu ce să-i mai spun. Artimetica e grea, chiar şi pentru un câine ocoş. Tocmai îmi povestea, zilele trecute, cum pregăteşte raniţa, ca să mă ducă pe coclauri … fără ca eu să obosesc. Cică, mă va duce în cârcă, în raniţă, vreo cinci km, apoi, stăm şi ne zbenguim prin iarbă, vreo jumătate de oră. Din nou, facem cinci km – eu în raniţa din spatele lui! – şi iar ne bucurăm de iarba verde. Că, nu-s greu: abia am ceva peste 12 kile. Şi, mi-a mai cerut ceva: Te rog, mai rezistă o vară!

Aş vrea ca Prietenul meu să fie cam aşa!