Anul trecut, în 14 septembrie, scriam: Bunicul şi Ulise. Cu un an înainte, scriam: Io-s ăsta!
Pentru mine, pentru noi – echipa Ulise & Zamfir -, 14 septembrie 2000 este o dată foarte importantă: este data (presupusă) a apariţiei pe lume a unui căţeluş. Într-o familie numeroasă. În primele şase săptămâni, viaţa le-a fost grea. Au învăţat, temeinic!, două chestii: foamea şi bătaia. Viitorul era sumbru. Dar, pentru unul dintre ei, a venit o zi şi mai importantă decât data naşterii: data întâlnirii cu mine!
La 1 noiembrie, Ziua Morţilor – pentru Ulise s-a dovedit a fi … Ziua Norocului – , când am ales din grupul de şase căţeluşi, unul dintre ei nu s-a speriat de mine. Nu a fugit, nu s-a ghemuit, … Mă privea de parcă ar fi gândit: De ăsta, nu mă tem! A fost motivul pentru care l-am ales!
Era un mic schelet ambulant, împachetat într-o pielcuţă, cu ceva … ca un ciot de sfoară roasă de molii, pe post de codiţă.
Acasă, i-am dat o bucăţică de cozonac (veneam de la o pomană de Ziua Morţilor!). A dispărut imediat, cu un zgomot în interiorul animalului: cred că s-a lovit de coadă!
Am intrat în regim de … papă-lapte. Topea, cu frenezie, peste o jumătate de litru de lapte natural de vacă (cumpărat de la ţărani, în piaţă). Au urmat pastilele anti-limbrici, apoi, cele două ture de vaccinuri complexe, … După prima săptămână, a fost mutat în curte, preluând coliba lui Ulise Întâiul.
După o lună, în care prelucrase peste 15 litri de lapte, plus alte bunătăţi, a început să arate a câine. În decembrie, nu i-a mai păsat nici de nopţile cu -23 de grade!
A urmat cursuri de minimă educaţie, a învăţat ce e voie şi ce nu este voie. În Primăvară, am început să ieşim în părculeţul de peste drum, apoi, la Durgău. Iar, prin iunie, am făcut prima escapadă la Cheile Turzii.
Acum, ne înţelegem foarte bine. Ieşim dintre maşini şi oameni civilizaţi (sic!) şi deschidem lesa. Mergem, autonom şi, totuşi, împreună, fiecare după cheful său. Ore-n şir, zile-n şir, zeci de kilometri într-o zi, …
De-aceea, v-am povestit cele de mai sus, înainte de a scrie, cu litere mari, aurii:
La Mulţi Ani, cu multă sănătate, Prietene!
P.S.: Dar, pentru că viaţa nu este formată numai din clipe plăcute, ne facem o datorie de onoare ca, la acest moment aniversar, să mulţumim “vrăjitoarei” care “l-a reparat“, de mai multe ori, pe vajnicul erou: Dr. Margareta UDVARY, medic veterinar cu suflet imens. Sărut mâinile, Domnişoara Doctor! Vă sunt recunoscător pentru sănătatea Prietenului meu.
Ulise al II-lea cel Ocoş 
La mulţi ani, Ulise
# zoltybogata: Mulţumim. La fel îţi dorim şi ţie!
Pingback: O zi normală « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare
La mulţi ani, luptătorule!
Să fiţi sănătoşi amândoi!
# irina: Pace, ţie … şi nouă! Mulţumim de urări: să ţi se-ntoarcă înmiit!
Ia uite, dom’le, e sărbătoare pe aici!
La mulți ani, dragă Ulise! 🙂
# dagatha: Mulţumim de urări: să ţi se-ntoarcă înmiit!
Pingback: E rău cu bicicletele « Florina Lupa Curaru
Cu mare intarziere si cu scuzele de rigoare ii urez si eu multi ani inainte, sanatos si liber!!!
# vienela: Nu este absolut nici o problemă. Urările de bine se primesc non-stop, între orele 0 şi 24 ale fiecărei zile! Pe de-altă parte, data de 14 septembrie este o … supoziţie. Poate, s-a născut în 30 august, poate, în 19 septembrie. Singura certitudine este că … a renăscut la 1 noiembrie, când ne-am întâlnit!