Victimă a neomeniei

Am fost ieri să ne bucurăm de zăpadă pe coclauri. Aproape de reintrarea în Turda, am fost atacaţi de o haită – se pare, asmuţită de nişte derbedei – şi abia l-am scos din ghearele şi colţii lor.

Dacă reuşesc să fac rost de bani (vineri, pentru medicamentele mele gratuite de diabet, nu am reuşit!), îl duc la veterinar. Abia umblă şi îl ţin în hol – la căldurică – şi peste zi.

Evident că nu am putut suna la poliţia loyală … nu au răspuns pentru că era duminică şi … cunoscându-mi numărul, nu au răspuns ca să nu-şi tulbure tihna?!

În semn de protest, faţă de atacurile ciorilor, cu aripi ori fără, şi a câinilor, cu patru ori numai două picioare, activitatea pe acest blog se suspendă până la primele semne de însănătoşire a titularului!

Notă: prima reacţie a sosit telefonic, cu întrebarea: cum te-aş putea ajuta? simplu: soluţia e aici! Mai departe, totul devine realizabil. Prietenul taximetrist, al lui Ulise, ne duce şi ne-aduce, Prietena veterinar, al lui Ulise, îl tratează şi ne dă reţetă pentru medicamente, iar, Prietenul Zamfir, al lui Ulise, îl îngrijeşte cu multă … prietenie! Deocamdată, numai ultima chestie este fezabilă.

Anunțuri

11 gânduri despre „Victimă a neomeniei

    • # dagatha: Nimic anormal, având în vedere că trăim în Rrrromânia!
      Mergeam agale pe drumul care ne aducea în oraş. Trecusem de o vilă, de unde, un câine-lup ne-a lătrat. I-am explicat că nu avem treabă cu el şi a făcut cale-ntoarsă. Am trecut pe lângă un cuib de „oameni sărmani” care ocupă un fost han. Legal sau nu, nu contează: trăim în Rrrromânia! Din curtea lor fără gard, au venit spre noi două cotarle. Le-am explicat că, dacă nu se potolesc, le înnod coada. S-au dus înapoi. În curte erau nişte animale bipede, care, se pare că nu au fost încântate că „le-am jicnit” cotarlele şi le-au asmuţit pe noi, pentru că trăim în Rrrromânia! şi este inadmisibil să treci liniştit, nepăsător, pe drum, dacă animalele au chef de distracţie. Haita s-a dublat: delegaţia era de patru, acum. Am crezut că se vor înţelege cu Ulise şi nu am intervenit în prima clipă, dar … au sărit direct să-l rupă! Una dintre răni este destul de urâtă, în zona inghinală. Am încercat să sun la poliţie … dar, era duminică şi nu aveau timp să răspundă la telefon pentru că trăim în Rrrromânia! Sau … nici până acum nu au răspuns la apelul nepreluat, pentru că trăim în Rrrromânia! Nu mă mir pentru că, în urmă cu vreo trei ani, un viţel-primar mi-a explicat că „eu sunt de vină că m-a agresat câinele care a ieşit dintr-o curte, pentru că am trecut pe-acolo”!.

      • Aoleu! Bietul Ulise… 😦
        Să-i transmiți că ne gândim la el 🙂 și să se facă neapărat bine.

        Cât despre vină…normal! și voi ce tupeu să vă plimbați prin oraș! Trebuie să stați în casă. Ce să cauți pe trotuar, ziua în amiza mare! (emoticon care-și smulge părul de pe cap!)
        Doamne, doamne…

      • # dagatha: Eu am păţit-o, mai în vară, cu un cârd de ciori, hăăăăpt în cea mai rău-famată zonă de la periferie: în faţa Teatrului din centru! Poliţia a spus – după şase luni! – că nu este un pericol. I-am dorit puliţistului anchetator ca fiul lui să păţească exact ce am păţit eu, fără să fie mai „vinovat” de cum am fost eu. „Crima ” mea fusese că le-am spus de repetate ori „vedeţi-vă de treabă!”, fără să pocnesc pe nici unul dintre ei. Ori, aşa ceva … nu se poate înţelege şi ierta!

  1. Pingback: DECAY…… « androxa

  2. Sunt trist să aud acestea . Ştiu destul de bine despre epidemia neagră dar ştii ce-i îngrijorător se înmulţesc mai abitir ca noi şi vai Doamne pentru urmaşii noştri .
    Îmi pare nespus de rău să aud aşa întâmplare , o spun din postura unui iubitor de căţeluşi . De ce să pedepseşti un câine ? e mai uman ca unii în foarte multe cazuri , spun asta pentru că lor nu le pot spune câini , aş înjosi patrupedele .

    Sper la o însănătoşire grabnică !

  3. Acum câteva zile stăteam în staţia de tramvai. Mă pomenesc cu unu’ mai bronzat că se proţăpeşte în faţa mea şi începe să mă tragă de… „răspundere” că el n-are bani de ţigări… L-am trimis la mă-sa, să-i dea cât cuprinde…

    • # romanianstampnews: Vai, l-ai discriminat pe bietul de el! Bucura-te ca nu ti-a tras una, „nesimítorule”. de ce nu i-ai dat, ca asa i-am obisnuit doua decenii: sa le dam, fara sa le cerem, nici macar sa respecte bunul simt sau legile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s