Cum pipăim un blond?

Ho, honi soit qui mal y pense! Nu vă gândiţi numai la rele! Aici, blond se referă la … tutunul blond, ceva mai tare decât celelalte! Prin ‚67 – de Anul internaţional al turismului! – mă miram că turiştii francezi căutau ţigările Carpaţi, Mărăşeşti, dar, mai ales … Naţionale! Acestea din urmă, aveau cel mai mult tutun blond în amestec şi le amintea de ţigăncile (Gitanes!) şi caporalele (Caporales) de pe la ei, de-acasă.

Tocmai am mâncat de-amiază. Pe româneşte: „amservit masa”! De fapt, m-am autoservit şi am mâncat ce mi-am pus pe masă. Că, nu-s chelner ca să … servesc! Acum, mi-am aprins pipa şi-mi savureaz cafeaua. Mi-am amintit că am promis lui Zolty că voi povesti cum se fumează pipa. În sfârşit, am ajuns să o fac. Acum şi aici.

Cum se fumează pipa?

– Se scoate pipa, de pe unde o ţii. În cazul meu, din trusă. Pentru că nu am … șerpar!

– Se curăţă de scrum şi de eventuala zgură rămasă în căuş. Nu întotdeauna fac operaţia la sfârşit şi, de-aceea, o fac la început. Măcar, ca verificare. Curăţarea se face cu linguriţa de la futac. Iarăşi, honi soit qui mal y pense! Aşa se numeşte scula cu trei elemente, nelipsită din arsenalul afumătorului cu pipa. Pe lângă linguriţă, în componenţa futacului se mai află sula şi apăsătorul. Prima ajută la desfundarea ţevii, a doua la presarea, din când în când, a tutunului din căuş, în timpul arderii. Mai am și niște sârme, îmbrăcate în bumbac, cu care curăț, din când în când, depozitele de gudroane de pe țeavă și din muștiuc. Dacă ați vedea ce se adună pe-acolo … v-ați lăsa de fumat! Din fericire, pentru că-s ardelean get-beget, doar curăț … nu mă uit!

– Se schimbă filtrul din tubul pipei. Folosesc filtre din acetat, de la ţigări. După cel mult trei căuşuri fumate, devine negru şi îmbâcsit. Există filtre speciale, din alte materiale, dar … sunt pe bani.

– Remontez tubul şi umplu căuşul cu materie primă. Pentru că nu-mi permit un tutun de bună calitate, amestec tutunul ce-mi permit cu un tutun mai bun. Tutunul de pipă este tăiat mult mai mare decât cel din ţigarete, şi este mai umed. Totodată, este şi mult mai tare! Are diferite arome: chery, whiskey, rum, …

Îndesarea tutunului în căuş, ca şi starea lui de umezeală, este foarte importantă pentru fumatul pipei. Prea îndesat, înfundă pipa. Insuficient de îndesat, se va stinge. La fel, un tutun prea uscat se va fărâmiţa şi va înfunda pipa.

De regulă, pipa nu se trage în piept, ci, mai mult se pufăie. Fumul ajunge în piept amestecat cu mult aer. Uneori, pentru întărâtarea arderii, nici nu se trage din pipă, ci, se suflă, uşor.

Pipei i se dă foc, îndelung, plimbând flacăra pe circumferinţa căuşului şi trăgând uşor din pipă, neapărat, cu chibrit de lemn. De preferinţă, cu băţul mai lung decât cele obişnuite. Gazul brichetei sau fumul benzinei, de la brichetele mai vechi, alterează aroma fumului produs de arderea tutunului din pipă. Era, chiar, o reclamă, în acest sens, pe un plic de chibrituri elveţiene.

Spre deosebire de ţigara fumată, adesea, pe fugă, pipa se savurează! Nu fumează pipă cel care vrea, numai, să imite, să se dea mare, să fie în rândul oamenilor, a bărbaţilor. Pipa îţi oferă senzaţii, chiar şi după ce s-a stins. La fel, pipa nu se umple pentru a fi fumată mai târziu. Pipa impune respectarea a cât mai mult din tabieturile specifice!

Din păcate, la noi, este o crimă să fumezi pipă în public! Orice român civilizat, mai ales dintre … discriminaţi!, te va arăta cu degetul (dacă nu te arată cu degetul, de român civilizat, ce plm?!, pentru barbă sau plete!), se va simţi obligat să facă mişto de „chiştoacele ce le-ai desfăcut ca să umpli căuşul pipei”, dar, cel mai jenant este că toţi se simt obligaţi să ţi-o ceară, ca … să ţi-o ia în gură! Doamne, fereşte „să pretinzi, cu nesimţire” … să-şi vadă de treaba lui! Aşa ceva nu se face! Doar, suntem români, ce plm!?

Prima pipă mi-am cumpărat-o când eram prin clasa a X-a de liceu. Era chinezească (!) şi era din lemn de măceş, cu tubul din ebonită. Avea un filtru dinamic, adică, un sistem de şicanare pe traseul fumului, care îl obliga să depună gudroanele acolo. Multe alte pipe, cumpărate ulterior, nu au rezistat. Făcute din plastic, tuburile s-au rupt la căderile, accidentale, desigur, pe beton.

Înainte de Marea Aglomeraţie din Decembrie, găseam, în comerţul socialist, cutii de tablă cu un tutun destul de bun – costau cât un pachet de Snagov! Se numea Club. Un timp, nu s-a mai găsit în comerţul capitalist de la noi, deloc, tutun de pipă. Acum, a reapărut. Şi s-a ieftinit! Nu ca valoare absolută a preţului, ci, datorită scumpirii ţigărilor. De exemplu, acum vreo zece ani, un pachet cu 50 g de tutun de pipă, costa cât zece pachete de ţigări. Acum, găseşti un tutun, relativ, acceptabil, cu preţul a, numai, trei pachete de ţigări! În plus, pachetul de tutun de pipă îmi ţine cam cât … vreo patru pachete de ţigări!

Desigur, este plăcerea mea şi nu sugerez nimănui să se apuce de fumat!

Notă: Imaginile sunt preluate de blogul unei femei, nefumătoare de pipă!

Anunțuri

11 gânduri despre „Cum pipăim un blond?

  1. am foarte multa experienta cu pipaitul unui blond, dar nu tutun :)))))))
    Cred ca ai o problema cu pozele, eu nu reusesc sa vad niciuna, imi apare un semn care de obicei inseamna ca nu gaseste poza 😦 Mi-ar fi placut sa le vad, dar de curiozitate. Nu fumez si nici nu cred sa ma prinda obiceiul 🙂 Dar mi s-a parut interesant articolul 🙂

    • # Kadia: Să-ţi fie de bine pipăitul blondului! Să vă fie de bine la amândoi!
      La mine, pozele se deschid fără probleme. Dar, le poţi vedea accesând link-ul de la final: cuvântul femei este dotat cu link spre blogul de unde le-am preluat!
      Pipa este un atribut masculin. O femeie fumând pipă, aş asemui-o cu … Dumnezeu să-l ierte! … când şi-a tras chiloţii peste pantaloni!

    • # pandhoraa: De fapt, prin acea postare, eşti vinovată … pe post de muză! De mult timp plănuiam această scriere, o începusem chiar, dar, imaginile de pe blogul tău … au aprins pipa!
      Mi-au plăcut imaginile şi le-am preluat. Deci, nu puteam să nu indic sursa.
      Adorabilă eşti tu, cu cine te-o făcut! Ce mă faci pe mine adorabil, fără să mă pupi, măcar!?

  2. Pingback: Henry Meynell Rheam (* 13 ianuarie 1859 – noiembrie 1920), pictor pre-rafaelit englez « my heart to your heart

  3. Pingback: Ştefan Dimitrescu(18 ianuarie 1886 – 22 mai 1933), pictor şi desenator român realist-critic « my heart to your heart

  4. Pingback: Henry Meynell Rheam (* 13 ianuarie 1859 – noiembrie 1920), pictor pre-rafaelit englez | my heart to your heart

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s