Am discutat cu Ulise şi l-am întrebat:
– Duminică, la Cariera Tureni, mi-ai dispărut, cam pentru prea mult timp. Devenisem îngrijorat. Pe unde ai fost?
Prietenul mi-a răspuns:
– Am coborât în vale, ca să beau apă.
– Dar, de ce ai stat aşa de mult?
– Nu mai fi supărat! Să-ţi povestesc ce am păţit.
Ştiu că asta-i introducerea pentru … baliverne. Dar, sunt curios să aflu ce a mai inventat. Minte, animalu’, ca un jurnalist profesionist, ca să-şi asigure succesuri … financi-osoase!
– Lângă apă, am găsit nişte oase. Tocmai, vroiam să gust din ele, când, văd un dulău îndreptându-se în goană spre mine, cu intenţia clară să mă înfulece. Mă gândesc: „Vere, am încurcat-o! Ăsta mă haleşte şi nu rămâne nici codiţa din mine!” Dar, imediat, văd oasele de pe jos. Mă aşez pe burtă şi încep să rod oasele, cu spatele la dulău. Chiar înainte ca dulăul să sară pe mine, am exclamat satisfăcut, frecându-mă pe burtică: „Mmmm, ce delicios a fost dulăul ăsta! Oare, or mai fi şi alţii p-aici?” Auzind, dulăul se opreşte din salt şi, înfricoşat, se prelinge uşurel, pe lângă copaci, luând distanţă, gândindu-se: „A fost cât p-aci! Ulise ăsta, m-a băgat în sperieţi!” O cioară, care a urmărit scena dintr-un copac, sperând să se pună bine cu dulăul, fuge după el, ca să-i povestească înşelătoria. O văd. Cioara îl ajunge pe dulău, şi-i spune pe faţă toată tărăşenia. Dulăul, înecat de furie zice: „Urcă în spinarea mea şi vei vedea ce îi voi face nemernicului de Ulise!” Acum, văzând că cioara se întoarce în cârca dulăului, mă gândeam: „Ei, cum o mai scot la capăt de data asta?” Dar, în loc să fug, mă întorc cu spatele la atacatori, prefăcându-mă că nu i-am văzut. Şi … când aceştia ajung destul de aproape, zic: „Unde, oare, o fi cioara aia nenorocită?! De mai bine de-o juma’ de oră am trimis-o să-mi mai aducă un dulău ca să-l mănânc şi nici acu’ nu s-a întors!!!”. Nu-ţi mai spun, ce fugea dulăul când a auzit ce-am zis eu!
Am pus degetul pe năsucul lui Ulise. Era moale. Semn că a minţit, iarăşi! Pardon: doar, si-a făcut … rating!
V-am spus că e parşiv: a prelucrat un banc, ce mi-a sosit pe e-mail, ca să se dea mare, în Gara mică! Vrea să impresioneze pe câţiva prieteni din blogosfera: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, …
🙂
# Irina Popa: De-acord!
Multumesc pentru comentariu dar, celelalte bloguri sunt mai incisive. O zi frumoasa, Odorica:)
# ODORICAION: Promit că le voi depista. A propos: de ce nu treci şi numele blogului la identificarea pentru comentariu. Ai putea ca, de fiecare dată, să treci un alt blog, spre a le afla şi noi, mai uşor.
L-ai prelucrat frumos, cu Ulise erou principal, aşa că … nu-i bai !
# Zina: Totul e bine când se sfârşeşte cu … râs!
Eu cred ca poate fi adevarat.Cine cunoaste limba fiarelor(cainilor, pisicilor), poate adeveri asta.
Faina povestea lui Ulise! 🙂
# supravietuitor: Ce que femme veut, Dieu le veut! Pe româneşte: Da, dragă! Cu mulţumiri de la Ulise şi Prietenul lui.
Pingback: Premieră în România: Spectacole de teatru în peşteră. « Supravietuitor's Blog
Pingback: Théophile Alexandre Steinlen(10 noiembrie 1859 – 13 decembrie 1923), « my heart to your heart
Mare războinic Ulise, ca şi tizul său din mitologie! 😀
Mi-a plăcut mult povestea lui. Are talent, nu glumă Sigur vor mai urma şi alte întâmplări.
O zi frumoasă!
# Alex: Deci, zici ca nu trebuie sa-l cert pentru minciuni?! Povestea este o adaptare – asa cum am precizat.
Ne-am cam obisnuit sa dam vina pe ciori…
# daurel: Daca-s multe …
Pingback: Sindicatul bunelor maniere « Teo Negură
Haios Ulise, ce mai!… 😀
# Peter: Nu înţeleg: ce nu e clar?! De ce vă miraţi că Ulise e ocoş?! Cine a inventat Calul Troian?!