Fără cuvinte, miercurea (24)

Fiind căţel, păduri cutreieram

Particip şi eu la Festivalul tăcerilor de miercuri. Pentru cei care nu ştiu, vă voi povesti, ca să înţelegeţi ce este “miercurea fără cuvinte, iniţiată de Carmen – ardeleanca noastră dragă … din Germania: Venim de departe şi  cu capul în nori până dincolo de curcubeu la vânătoare de raţe sau picturi cu Roma. La un capăt de drum unde avem prieteni trecem dincolo de amintiri să vedem o nudistă la Turnul Chindiei pentru că avem motive. O mămică bună în Australia cu prospeţimeaunui car îngropat în flori ajungem la fereastra către lume să vedem înc-un mâţ şi un câine şi o farfurie … nudistă (goală!) fără măști și bucuroși că-i așa și nu-i vorba de o extracție sau sfârșit de vacanță ori statui vii. Sub clar de Lună , cu eleganță, dintr-o cutie cu păpuși sau din Area 44, iese o siluetă feminină – eternă ghicitoare -, cu evlavie şi în secret, fără bani, printr-o fantă de lumină şi cu mare pompă, operaţia a reuşit. Criza nu se observă din alergare în liniştea înflăcărată de sub felinarul căzut în tăcerea mediului pentru o cină foarte romantică. Tabla buţii sună în arşiţa verii din pădurea în noaptea de vară, ca-ntr-o catedrală închinată florilor

Anunțuri

37 de gânduri despre „Fără cuvinte, miercurea (24)

    • # Zina: Este chiar „o comoară”! Aşa l-a declarat un puşti de vreo nouă ani, după ce s-a jucat vreo oră cu el. Aşa-l declar şi eu, după 11 ani de convieţuire prietenească şi mii de km parcuşi împreună peste coclauri.
      În privinţa zăpăcelii: te-au ori erai?! Mai gândeşte-te!

  1. Pingback: Paporniţa cu muzichii autohtone (3) | Ţara vorbelor în vânt

    • # rokssana: Eram la un moment de pauză. El îşi face datoria de vigilent. Era fericit: mersesem deja 20 de km şi nu mai aveam decât alţi 20. Pe jos, coborând în vale, urcând pe coamă, prin păduri ori păşuni, sorbind din izvoare cristaline, … Boierie curată!

  2. Pingback: Miercurea fără cuvinte 4 « A different blog

  3. Pingback: Miercurea fără cuvinte – Mulțumiri tardive pentru gesturi pline de omenie « Dictatura justitiei

  4. Pingback: Fulguraţii | Gabriela Savitsky

  5. Pingback: A rebours « Teo Negură

  6. Pingback: Linişte înflăcărată (11) | Amintiri din filumenie

  7. Pingback: A different blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s