Am păcălit ZeList-ul

Pe drumul de costişă, ce duce la ... frăguţe

Vorba celebrului maistru al presei turdene, de care, tot mai mulţi, încep să se dezică, în loc să-l aprecieze (pentru ce l-ar aprecia?!): am păcălit ZeList-ul!

Aşa cum păcăleşte el … pe mulţi. Dar, el are dreptul că-i … stângaci.

Mais, revenons à nos moutons (adică, să revenim la oile noastre!), la blogurile mele şi la cele pe care le păstoresc. Apud acelaşi tâmpit (cuvânt folosit de el, deci, nu este limbaj suburban!), expresiile nu se mai folosesc în sens figurat, ca să … poată pricepe şi el ceva din ce se spune. Exact ce-mi spune un maistru (real, nu pocitură pârâtă!!), prin ’78!

lista-zamfir-140611

Cu Turdeanu’, am revenit în prima mie. Ulise a venit şi el lângă mine, ca un bun Prieten. Blogger a intrat în primii 2.000. Singurul care pică un pic, după saltul mare de săptămâna trecută, este blogul cu istorie. Trebuie să mă apuc de scormonit şi să aduc ceva noutăţi … vechi, pe-acolo. Coeficientul ZAMPOblogurilor a ajuns la 4.920.

Nu vă mai spun de Florina sau Zolty, ca să nu-mi aud iarăşi poveşti de presă proastă, cum că eu aş fi şi unul şi celălalt. Ca-ntr-o redacţie de AŞI.

Era să uit … Pentru că am tot vorbit despre prostia îngâmfatului, să revenim la oile noastre, mai inteligente:

bonus

Notă:

Nu am avut curajul să dau drumul la postare, fără ceva imagini ciordite … de pe teren.

Special, pentru aceasta, am fost să mâncăm frăguţe!

Iarăşi!

Nu am mai riscat să merg prin centru să pozez scena şi să fie tocmai pe-acolo vreun bou care să mă latre că-i urmăresc famelia! Băi, pulifrici (cuvânt folosit de el, deci, nu este limbaj suburban!), eu nu-s ciurdar, ciobane!

La umbră-s mai fain

Anunțuri

4 gânduri despre „Am păcălit ZeList-ul

    • # camelia: Vreme este secetoasă. Sub iarba fânaţului, pământul are crăpături de bagi palma. În plus, a mai trecut un culegător înaintea mea (chiar eu am mai fost o dată pe-acolo, duminică).
      În privinţa blogurilor, ştiu că fac o treabă bună şi, aşa cum am spus deja: dacă m un singur cititor, însemnă că nu muncesc degeaba.

  1. Inseamna ca si eu l-am pacalit? Ma bucur de saltul pe care l-am facut. Incep sa culeg roadele. Cred ca participarea – cu imagini oferite de Zamfir! multumesc! – la festivalul de pe blogul lui Carmen m-a ajutat foarte mult. Am cunoscut bloguri interesante, Multumesc, Carmen!

    • # Florina: Nu ai păcălit pe nimeni. Ai făcut o treabă bună. Cum ţi-am spus când ai deschis blogul: vei avea acele rezultate dorite, dar, în timp şi cu foarte multă muncă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s