Totuşi, a fost o zi minunată!

Dimineaţă, imediat după ora 7 (mai exact la ora 7,12!), făceam poza asta.

Spre seară, imediat după ora 18 (mai exact la ora 18,16!), făceam poza asta.

Ce am făcut în acest răstimp de unsprezece ore? Mai nimic.

Doar:

– ne-am dus la Cheile Turzii şi pe la 10 eram deja acolo, jos, la firul apei.

– ne-am dus vreo doi kilometri pe Hăşdate în jos, am făcut baie, fiecare în felul lui, am mâncat, fiecare din porţia proprie, şi ne-am întors la Chei, pe la miezul zilei fix … trecut cu o juma de oră.

– am traversat Cheile Turzii – am admirat „disperaţii care urcau pe pereţi”, am băut apă din izvor, iar în capătul de sus al Cheilor, ne-am oprit pe iarbă, lângă „Bar” şi iar ne-am odihnit şi am mâncat, până s-a făcut ora la care „bucina” Cimentu’! (altădată, suna sirena de la Ciment de încheiere a primului schimb – la ora 14!)!

– am urcat deasupra satului Petreştii de Mijloc, căutând Fântâna popii”, adică, locul aproximativ unde a exista cândva „vechea mînăstire a Petrid-ului”!

Aici, pe la orele 15,15, s-a rupt filmul frumos şi a început „secondo tempo”. Cel cu ploaie!

– mai întâi, ne-am adăpostit pe terasa unei cabane, apoi, profitând de reprize de ploaie mai puţin energică, am coborât în sat şi am mers până la drumul judeţean, cel care merge spre Turda. Aici, am dat cu degetul, degeaba între 16,30 şi 17,30, ne-am murat bine şi am început, amândoi, să dârdâim subţire.

Am luat pe Ulise de lesă şi l-am băgat sub o băncuţă, ca să fie protejat (măcar el!) de ploaie. Taurul l-am luat de coarne şi am sunat la … „Şoferul lui Ulise„!

Astfel, la 18,16, am debarcat, Noi, Echipa de căutători de foste mănăstiri (formată din celebrul Ulise rătăcitorul şi Zamfir-ul lui!), la poarta curţii unde ne avem domiciliile.

Acum, Ulise a fost frecat cu prosopul şi gâdilat cu Foen-ul şi … doarme în cuşeta de iarnă, în hol. Eu … mă căznesc să vă explic: