D’ale crizei din bătrâni

Cică, ar mai fi fost crize şi în alte vremuri şi pe alte tărâmuri. Iată o frumoasă poveste:

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.
Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni
mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”.

… care mă ajută să înţeleg de ce suntem crizaţi astăzi!

Bonus: ca să nu ziceţi că vă chinuiesc cu o postare fără imaginie (ar fi cam ca o nuntă fără lăutari!), vin cu o altă poveste:

In anul 2006 am fotografiat o scena rara: o pisica si un soarece, pe platforma din fata celebrei cladiri „Festspielhaus” din Bayreuth, pe unde in trecut au pasit regi, sefi de stat, ministrii si multe alte personalitati renumite, spre a vedea operele lui Richard Wagner…

Eu zic că este o dublă dovadă clară de democraţie: şoarecele se plimbă pe unde s-au plimbat regii, iar, pisica îi respectă libertatea! Să sperăm că amicul ce mi-a trimis informaţia şi imaginile nu se pricepe la … Photoshop!

5 gânduri despre „D’ale crizei din bătrâni

    • # Daurel: Eu am recunoscut România, în ambele variante, atât leninist-stalinist-ceauşistă, cât şi ilienesco-băsesciană!
      Vorba cântecului: ce-i românesc, nu piere!

    • # Daurel: Uneori, da! De exemplu, mă întâlnesc frecvent cu aceeaşi situaţie:
      Lui îi vine pe chelie să facă mişto de pleata sau de barba mea. Şi face, „că-i democraţie”!
      Dacă, ca răspuns, eu fac mişto de nesimţirea şi de proasta lui creştere … e „jicnire”!!!

      Deci, în democraţia noastră originală, „Mârlănia conduce România„!
      O altă situaţie des întâlnită:
      Intru în magazin. Salut. Vânzătoarea aranjează marfa sau vorbeşte la telefon. Nu are timp să-mi răspundă la salut. Dacă, după 30 de secunde, plec, ACUM poate lăsa marfa nearanjată sau poate pune telefonul din mână, şi se simte ofuscată pentru că … nu accept să mă întorc să mă servească. Cu toată brusca izvorâre a amabilităţii şi politeţei ei, eu cumpăr din alt magazin!
      Ori, intru într-un birou. Salut, pentru că aşa am fost învăţat. Funcţionarul vorbeşte la telefon, stând lejer pe scaun. Aştept. În picioare, evident. Dacă după un minut de aşteptare îmi permit să mut o hârtie de pe birou, ACUM funcţionarul se poate întrerupe din conversaţie ca să-mi ţină lecţie despre „neobrăzarea” mea de a pune mâna pe hârtiile de pe biroul lui!
      În aceste cazuri, da,democraţia te obligă să faci altceva decât vrei tu să faci în acea clipă!
      Democraţia, dacă bunul simţ nu reuşeşte!

  1. Pingback: VIP-uri « Daurel’s Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s