V-am mai spus că am fost un căţeluş cu noroc! Aveam doar şase săptămâni şi ştiam despre viaţă doar două lucruri, dureroase amândouă: foamea şi bătaia. Aş fi devenit „marinar”, dar, am avut norocul să pună mâna pe mine (la propriu şi la figurat!), un Om! Zamfir a primit, de curând, povestea unui alt căţeluş cu noroc:
Buna, Zamfir
Ti-am anexat absolut toate mesajele de pe forum si corespondenta cu o doamna Cristina.
Iata si povestea despre cum am reusit sa ajut acel mic ghemotoc bolnav.
Dumineca, 30 mai am fost intr-o excursie Timisoara – Orsova. Am facut o scurta oprire la Schitul si manastirea Piatra Scrisa din judetul Caras-Severin. Chiar era mare du-te-vino intrucat era hramul Manastirii.
Acest mic refugiu este un loc unde de obicei opresc soferii; este un mic restaurant, toaleta, bazar de mestesugari si acel mic si pitoresc schit, construit intr-o stanca, iar, deasupra chiar trece o cale ferata care iese tocmai dintr-un tunel. Deci, nu am fost singura care a vazut acel pui de caine … si nu e bolnav de doua-trei zile.
Am facut un tur al locului si ca de obicei ne intalnim si cu cainii pe care ii gasesti la tot pasul prin tara, dar mai ales in astfel de popasuri unde opresc turistii.
Asa am vazut un ghemotoc bolnav. Am avut un soc pe moment, dar, la fel ca toti ceilalti, am trecut mai departe. Ce puteam face, in afara faptului ca mi s-a facut mila de el? Asta e tristul adevar, prima reactie este ca-ti vine sa plangi si pleci mai departe … cu atat mai mult cu cât … chiar nu ai ce face; n-ai unde telefona, n-ai cui spune ca aici in acest loc un animal sufera, stiind ca la noi protectia animalelor in mod oficial este ZERO.
Intamplarea face ca acolo erau si zeci de politisti, cred ca de la politia rutiera din cauza credinciosilor veniti la Manastire si al faptului ca se lucreaza pe acea portiune de drum se circula pe un sens … deci era o nebunie de masini, oameni, etc. Am abordat doi politisti, le-am povestit de pui si i-am rugat sa sune undeva, poate cunosc ei vreo astfel de asociatie pe prieteni ai animalelor din zona. Unul din ei mi-au luat numarul de telefon, mi-a zis ca incearca … si ca-mi va da numarul respectiv sa sun eu !!!, am fost de acord si asa, dar sigur ca da, am asteptat degeaba.
A doua zi m-am apucat si am cautat pe net tot felul de astfel de asociatii din zona respectiva, sa iau legatura cu ei sa le povestesc despre acel caine; n-am gasit nimic, dar din link in link si cu google am dat peste un forum unde am postat primul mesaj. Spre surprinderea, dar si bucuria mea, imediat am primit o adresa de email cu cine sa iau legatura, care s-a dovedit a fi o doamna, Cristina, din Germania!, din Munchen, dar originara din Caransebes. Mi-a raspuns si pe forum, dar mi-a scris si pe adresa email. Si anume: mi-a spus ca a vorbit cu cumnata ei si cu un prieten, ca a doua zi ei vor merge cu propria masina sa-l caute, sa-l duca la Caransebes, un veterinar ii va da primele ingrijiri, apoi dna Cristina Lapis (cea care a reusit sa faca un adapost de caini la Brasov si un sanctuar pentru ursii captive) il va lua la dumnnaei la Brasov unde va fi ingrijit, pe cheltuiala acestei doamne din Germania.
I-am lasat numarul, m-a sunat din Germania!, am vorbit aproape vreo 20 de minute.
Ulterior mi-a scris ca puiutul este deja la Brasov in grija dnei Lapis, si ca dupa ce se va insanatosi îl va adopta dumneaei in Germania.
Ce as mai putea adauga in plus. Dincolo de enorma bucurie si usurare ca am salvat de la chinuri groaznice un biet animal, ma bucura si faptul ca, cu toate ca ne lamentam ca nu se face nimic pentru bietele animale, exista totusi oameni despre care nu “urla” ziarele, radioul, TV-ul, care tac si fac.
Iar noi care nu suntem implicati direct in asta, macar cu un telefon, un strigat de ajutor putem salva macar animalele bolnave.
Vor mai trece cel putin zece generatii ca sa gandim si despre animale ca cei din alte tari … (zilele astea am auzit despre cum se laudau oamenii dintr-un sat de pe la noi, cum au reusit sa omoare un dihor … doar el le mananca puii din ograda !!!) ma imbolnavesc cand aud asa ceva …
Probabil primul soc vazand acel mic pui de caine, m-a facut sa-l vad mult-mult mai cumplit ca infatisare; l-am vazut parca tot ca era rosu de la ranile cum se scarpina, cum isi rodea pielea, eu ziceam ca din cauza scabiei; doamna a vorbit cu un veterinar si mi-a zis ca ar putea fi mai degraba vorba de pierderea blanitei din cauza sistemului imunitar scazut ca urmare a alimentatiei proaste, a lipsei de ingrijire, vaccinuri, etc.
Dacă mai primi veşti despre ghemotoc, vă vom ţine la curent!
Despre schit şi mănăstire, puteţi afla mai multe, accesând:
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-piatra-scrisa-97436.html
http://www.intercultural.ro/turismintercultural/Schitul-Piatra-Scrisa.html
http://radioresita-inimagini.blogspot.com/2010/04/cornelia-manastirea-piatra-scrisa.html
Ulise al II-lea cel Ocoş 
bine ca sunt oameni buni si milosi care se gandesc la animale. La noi vor trebui inca un secol sa invatam sa fim empatici cu semenii nostri…………………….
# Tamara: Aşa spune şi … Ulise!
Despre mine, care am 7 caini de pripas de acum 7 ani nu scrie nimeni…Nici eu…, ca mi-e rusine…
# Daurel: Totul ţine de marketing. Ai două variante: ori pui degetu’ pe tastatură şi ne împărtăşeşti din experienţa ta, ori aştepţi să trec eu pe-acolo, să constat şi să consemnez pentru posteritate. Sau … posterior?!
De vreo cinci ani incoace, cu un grup organizat de excursionisti cutreieram tara in lung si-n lat; de fiecare data cand oprim undeva o haita de caini vin si „cersesc” ceva de-ale gurii, vin si „cersesc” o mangaiere, o atentie;
De bine de rau acele vietati arata cum arata indestulator de bine, primesc de mancare de la turisti de pe la restaurantele din imprejurimi; au cate un loc unde sa se retraga, poate cate un turist mai inimos le ofera o alta sansa …
Dar cazul de fatza era cu atat mai dramatic ca era vorba de un animal vizibil bolnav, vizibil suferind; noi cei din grupul meu l-am vazut cum statea zgribulit, tremurand, isi rodea picioarele, se scarpina, banuiesc ca avea mancarimi, dureri …. poate socul de moment m-a facut sa-l vad plin de rana, toata pielea rosu-rozaliu am vazut-o ca o crusta de rani.
Acum ca revad fotogrfia facuta deja la veterinar, m-am mai linistit si am impresia ca poate am exagerat putin, dar si asa se vede ca e vorba de o boala inaintata.
Cei mai multi dintre cei care treceau pe langa el, majoritatea crestini veniti la Manastire, cu un „Doamne fereste” si cu o cruce crestineasca mare (cat se poate de mare !!! ) au mers mai departe, si s-au grabit sa uite bietul animal cat mai repede;
Eu in schimb intelegand suferinta acelui mic biet ghemotoc, am ramas socata si imediat m-am gandit cum sa-l ajut … asta e atitudinea care cred ca nu exista inca la cei mai multi dintre noi.
Si-apoi din pacate la noi nu exista Politia animalelor, unde ai un numar de telefon, unde sa anunt cand vezi astfel de cazuri, iar ei la randul lor sa-l ridice si sa-l duca la aceste adaposturi, medici veterinari sau asociatii … e ceva ce parlamentarii nostrii de douazeci de ani considera ca nu e necesar.
Din pacate majoritatea asociatiilor te pot ajuta doar cu plasamentele; nu preluarea lor, nu tratament, nu adapostirea lor;
Multi spun, las ca avem destule griji cu copii, cu batranii, cu pensionarii … dar a ajuta un animal suferind nu exclude faptul ca si alte categorii de oameni au nevoie si e necesar sa fie ajutati; cele doua lucruri n-ar trebui sa se excluda !!!, aici e vorba de mentalitate si de educatie in sensul protejarii animalelor.
Si dupa cate vad eu in viitorul prea apropiat multe animale inca vor muri in suferinta, mai ales ca noi trecem pe langa ei nepasatori.
Unii cred ca cu un „Doamne fereste” si-au facut datoria de crestini …noi care toata ziua zicem Romania e o tara crestina !!!
Ma intriga faptul ca acolo unde am gasit acest mic pui, e un bazar de obiecte bisericesti, este un bazar de mestesugari, este un restaurant, este o manastire … unde traiesc si muncesc oameni (?!?), e imposibil ca vreunul din ei sa nu-l fi vazut pana acum; le-a fost atat de greu sa puna mana pe telefon, sa cheama un medic veterinar din localitatea cea mai apropiata, macar il eutanasiau si-l scapau de chinuri, dar sigur ca totul costa, nu ?, doar n-as vrea sa fi platit ei din buzunarul lor costurile nu ??? dar oare OMENIA si empatia fata de cineva suferind unde a disparut sau mai exista asa ceva, pe undeva?
Vazand cum a evoluat soarta acestul mic biet caine bolnav, eu cred ca totusi mai exista si omenie, si oameni sufletisti, luati exemplu de la ei, si daca veti vedea si voi intr-o buna zi un animal bolnav faceti ceva !!!, nu-l lasati sa sufere.
iar daca nu stiti incotro s-o apucati intr-un asemenea caz scrieti-i lui Ulise si lui Zamfir, vor gasi ei o cale sa-l ajute.
# Dorotea: Mulţumim pentru încredere! Lui Ulise îi puteţi scrie, direct, pe adresa lui: ulise@zamfirpop.com
Pingback: CiprianDragomir.com
# CiprianDragomir.com: Bine ai venit şi … uşa virtuală rămâne deschisă în mod … real!
Pingback: CiprianDragomir.com