Ulise e cusut

Chiar aşa: pe Ulise, l-a cusut. Cu mâna. Crimă de lesmajestate: nici măcar nu a fost cusut la maşină!

Dar, e bine acum. E acasă, adus … cu maşina – acelaşi Nenea Olteanu’ – şi îşi revine încetişor.

Două imagini:

– aşteptând taxiul (încolo, am mers cu autobuzul, dar … nu vreau să-i fac necaz şoferului!).

– acasă, revenindu-şi după anestezie.

Alte detalii, mai spre seară. Tot aici.

Acum merg să-i cumpăr medicamentele.

Pentru cei interesaţi (e cineva?), Ulise a declarat (ameţit, încă, de anestezie):

Mă fac eu bine!

Breching niuz: ora 20 – Ulise e tot mai bine, cu fiecare clipă. A hăpăit parizerul în care am ascuns medicamentele (să nu mă spuneţi!), a ieşit de bună voie la o scurtă plimbare (doar vreo zece metri). important e că nu a mai fost nevoie să fac temenele. Încă şchioapătă. Parcă, mai puţin.

Recapitulare în imagini: Seara de după coasere

Cusături în blană de câine – O scurtă plimbare – Mi-e foameeee!

10 gânduri despre „Ulise e cusut

    • #winton: Ulise are mulţi prieteni. Deja, lista celor care l-au ajutat, de ieri încoace, e destul de lungă. Plus cei care îi ţin pumnii, se roagă ori întreabă de starea lui. De câteva minute, am venit de la el. Am reuşit să-l păcălesc cu bucăţele de parizer, în care am pus droguri. Şi el, ca şi Mutu, nu ştie cine şi cu ce îl droghează! Iese la plimbare nechemat, chiar dacă numai câţiva metri, apoi, se întoarce să mănânce şi să bea apă. Sunt semne că vrea să se facă bine!

    • # Daurel: Cu riscul de a jena pe unii, am să recunoscă că … doamnele l-au ajutat pe Ulise: Marta – l-a adus acasă pe rănit; Margareta – e medicul care l-a reparat; Brânduşa – e cea care a rezolvat problema din punct de vedere financiar.
      Ulise se grăbeşte să se refacă pentru că a promis că în iulie va participa la Blogmeet V CUA, ce se va desfăşura pe malul Arieşului.

  1. Imi doresc din suflet, pentru amandoi, ca Ulise sa se faca grabnic bine.
    Mi-ai adus aminte de Emil Garleanu ……..
    Sunt sigura ca daca ai scrie o carte despre: „Cu Ulise in peregrinari ” ar fi extraordinara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s