Duminica neagră

În cele din urmă, am reuşit, ieri, să fac rost de banii necesari pentru ceva pâine. Ba, chiar am cumpărat şi nişte parizer. Deci, se îndepliniseră penultimele condiţii ca să putem merge la Cheile Turzii. Mai trebuia şi să fie vreme frumoasă.

Dimineaţă, am constatat că, pe sus e frumos!

Plecarea a fost plină de semne neliniştitoare. Nu am găsit banda de prindere a hamacului şi am renunţat la el. Ezitând între cipici – cu cozoroc sau cea „de prins peşte” (expresia aparţine unuia dintre aplaudacii geluieni!) – am plecat fără nimic pe cap. Nici Ulise nu s-a arătat entuziasmat. Nu a ţopăit de bucurie că vin cu lesa. Dar, nici nu a refuzat să vină cu mine.

Pe drum, nu era chiar Ulise al meu: cam apatic, cam neascultător, fără poftă de mâncare, … Deşi, cucul ne-a cântat din faţă şi o pupăză din dreapta.

La amiază, ne-am oprit pentru … amiază. Sub nişte sălcii, aproape de izvoarele Pordeiului. Mai aveam doar o coamă de trecut şi eram la Chei.

Am început să urcăm. Ne-am oprit la o cabană cu frumos întocmite acareturi. Chiar îmi făceam socoteala că aş fi putut veni să iau masa la masă, dar, nu aş fi avut fundalul sonor la clipocitului pârâului şi al ciripitului păsărelelor. Am remarcat în târnaţul cabanei, laiţele meşteşugit făcute ca lăzi de depozitare. Li s-a pus şi lacăte. Dar, suntem un popor care pârjolim totul pe unde trecem. Ca un adevărat popor barbar!

Ne-am continuat drumul. Din sus, dinspre locul unde ştiu că este „găzduită” o herghelie, venea un om şi un câine. Mare. Ne-am salutat, de departe. L-am chemat pe Ulise lângă mine. Omul şi-a liniştit pe al lui. De două ori cât Ulise al meu.

Ne-am prezentat. Emil spune că herghelia şi terenul ar fi al lui. Cică, el ar fi din Turda. Ba nu, din Mihai Viteazu. Ba nu, din Viişoara. I-am arătat ce frumos se intersectează urmele avioanelor pe cer. Totul părea calm. Mi-a arătat, pe Drumu’ Domnilor, grupul de copii cu care urma să ne întâlnim în Chei.

Ulise se depărtase, agale, pe drumul spre Chei. La un moment dat, de undeva, a apărut o căţea, care s-a repezit lătrând furioasă spre Ulise. În acea clipă, potolitul câine al lui Emil s-a repezit la Ulise şi a rupt, efectiv, bucăţi din el, ca să arate căţelei că el e … cocoş!?

(mi-a amintit de comportamentul porcului din vecini: ca să-şi impresioneze scroafa, mă înjură de mamă, uitând că trăieşte, mănâncă şi se regulează, în casa dăruită tocmai de mama mea!)

Din păcate, Ulise a mai putut merge doar vreo sută de metri, şchiopătând, şi s-a aşezat la umbră. M-au îngrozit rănile. Am sunat-o pe Marta – ştiind că a adus cu maşina materiale pentru activităţile preconizate. L-am dus pe Ulise în braţe până la maşină. A fost foarte greu să-l ţin în aşa fel încât să nu-i ating rănile şi să nu-l doară mai tare. Marta ne-a adus acasă şi ne-a dăruit o sticluţă cu rivanol. Habar n-am dacă i-am mulţumit, dar, ştiu precis că Ulise nu o va muşca niciodată!

Acasă, am turnat rivanol pe răni. L-a durut tare şi „m-a muşcat” de durere. De fapt, doar a schiţat gestul. Eram cu mâna între colţii lui. Dacă nu am fi fost Prieteni … Cred că a fost cea mai elocventă dovadă de prietenie! A înţeles că eu vreau să îi fac bine, dar, mi-a explicat şi el, foarte sugestiv, cât de tare îl doare!

Sigur că nici mâncare nu îi mai trebuie.

În afară de aceste două răni urâte, mai are una, la subsoara uneia dintre lăbuţele din faţă (nu înţelegeam de ce şchioapătă!).

Asta ne-a fost neagra noastră duminică. Nu începuse chiar bine, dar, nici nu preveseta ce a urmat. Se pare că vom avea o lungă vară … pierdută. Oricum, drumul de săptămâna viitoare la Frata, nu îl vom mai face împreună, peste dealuri. Voi merge cu autobuzul. Şi cu o parte din inimă … acasă!

Update: orele 20 – a sosit medicul şi i-a făcut două injecţii (presupun că e ceva antirabic şi analgezic?! să nu uităm că suntem în România şi nu ştim nici măcar nouă, oamenilor, ce injecţii ni se fac!); mâine după-masă, îl duc pe Ulise la cabinet ca să îl … încopcieze!

Primul verdict al medicului: „Ulise, te vei face bine, dar, încet!”.

Nu cred că e cazul, dar … vă asigur, totuşi, pe toţi Prietenii lui Ulise, că nu voi precupeţi nici un efort pentru ca Ulise să mă însoţească din nou în hălăduirile de pe coclauri!

26 de gânduri despre „Duminica neagră

    • # criss: Deloc! Rănile sunt urâte. Aştept să mă sune veterinarul (revine spre casă) şi să îi facă primul consult. Eu, doar am pus nişte rivanol pe răni. Mulţumesc pentru îngrijorare.

    • # winton: După ce discut cu veterinarul, vă voi spune care este situaţia. Chiar acum, am trecut pe leptopiseţ pentru că tot textul postat a dispărut. Se pare că am un virus pe acel computer de pe care am vrut să postez. Acum, am mai postat câteva imagini şi scriu povestea. Evident că, dacă mă sună veterinarul, întrerup totul.

    • # winton: Posibil. Răspunsul la întrebarea ta este foarte simplu şi subînţeles: mâine are program la cabinet.
      Mă bucur că a venit şi l-a văzut pe Ulise astăzi, duminică!
      … la cât pot eu să-i plătesc!

  1. E durere mare si cheltuaiala. Fetele mele au dat salarii intregi la veterinari; si mai dau…As vrea sa am duritatea ciobanilor in asemenea cazuri…Sa aveti nadejde.

  2. rana arată destul de urât.
    şi bunica a avut un căţel care a murit din cauză că un câine lup ( de vreo 3 ori mai mare ca Rocky al nostru ) l-a muşcat de burtă 😦
    să sperăm că Ulise se va recupera rapid

    • # Alex`andra: Dacă nu spui la nimeni, Ulise mi-a spus (astăzi, înainte a adormi la anestezie şi înainte de a mă da doctoriţa afară … ca să nu aibă doi leşinaţi, deodată?!), că şi el este nerăbdător! La acel Blogmeet s-au anunţat două personalităţi: Ulise şi Ela. Parcă, şi Ema, …

  3. Trist… tare trist…
    Sper să se facă bine. Din păcate necesitatea speranţei există pentru că, iată, trăim în ţara în care cei nevinovaţi se trezesc muşcaţi de câinii cei mari…

    „…
    Şi-aş putea să-l muşc o dată de picior, să mă răzbun
    Da-l las aşa, să vadă răul că un biet căţel
    Are inimă mai bună decât a avut-o el”

    • # Claudia: Tardiv! Deja nu mai şchioapătă, e vesel, şi a luat-o pe calea cea bună cu vindecarea rănilor. Pentru că Marta ne-a adus de la Chei (mulţumesc, Marta!), pentru că dr. Margareta UDVARY l-a cusut (mulţumesc, dr. Udvary!), pentru că Brânduşa a rezolvat partea dureroasă pentru mine a operaţiei (mulţumesc, Brânduşa!), pentru că … mulţi alţii m-au ajutat pe mine şi l-au rugat pe Ulise să se facă bine (mulţumesc, TUTUROR!). Şi, Ulise, Prietenul meu, pardon: AL NOSTRU, este un câine ascultător!

    • # Cristian Dima: Dacă mă mai iei cu nea … mă supăr. Lasă zăpada, că-mi distrugi florile de cireş!
      Când m-a botezat, popa a spus: „Se botează robul lui Dumnezeu, Zamfir”! Deci, nu mă numesc nici Nea Zamfir, nici Domnul Zamfir, … Că am numa’ 19 ani! Chiar dacă a treia oară în amărâta mea de viaţă!
      Despre Prietenul meu Ulise, pot spune că: Ulise are un fond de bun simţ care lipseşte multor pretinşi oameni. Are o personalitate bine conturată, pe care, am încercat să nu i-o strivesc prin dresaj. Doar, am stabilit nişte reguli pe care le respectăm ca să putem face să ne fie bine ambilor. Practic, a primit doar un minim de educaţie.
      Dacă vei avea norocul să-l cunoşti, te vei îndrăgosti de el imediat, aşa cum păţesc toţi Oamenii cu care ne întâlnim!

  4. imi pare foarte rau pt ULISE, sufera foarte tare si sper sa asi revine cat mai repede. Tot o data ma bucur k a scapat cu viatza, an schimb RANDI al nostru nu a avut aceasta sansa, seara era bn si dimineatza am gasito moarta in cusca, sfasiata de maidanezi…..multa sanatate

  5. :((((((((( acum am vazut si eu..
    Doamne!!!!!!!! bietul Ulise, bietul de el ! Imi dau seama cat a suferit si cat ai suferit tu alaturi de el….
    Sanatate!

    • # Adia: Partea frumoasă a lucrurilor este că am putut constata că Ulise este iubit cu-adevărat de mulţi. Iar, dintre PSD (Prieteni Sinceri Devotaţi), chiar mai mulţi „membri”!, au sărit şi m-au ajutat să navighez pe valurile financiare ale problemei.
      Arată jalnic, bietul de el, dar, e tot mai bine în fiecare zi! Chiar acum am fost în curte, să ne spunem „Bună dimineaţa, Prietene!” şi m-a rugat să transmit tuturor această urare!

  6. o nenorocire mai mare ca asasinare a presedintelui jfk din tara aia sua. ulise caine dar caine romanesc, ne doare de el. sa speram ca se face bine cel putin de dragul lui zamfir

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s