Poz(n)e de VIII I MMX

Pentru că o persoană importantă (stim, noi, ţine, da’ nu spunem!) a întrebat „ce înseamnă MMX?”, vin acum şi supralicitez cu pozne de VIII I MMX (pentru cei care au deschis o carte mai târziu: 8 1 2010 în limba pe care o vorbea Decebal, după ce şi-a făcut studiile în Cetatea Eternă! Pe vremea lui, nu se cumpărau diplomele!).

Astăzi, dragii mei, vom vorbi despre rentabilitate. Adică, despre lucruri rentabile, despre acţiuni care aduc folos.

1. Scrierea anunţurilor

Nu necesită cunoştinţe de gramatică sau atenţie.

Este destul să ai bilă sau … Billa!

2. Ai tupeu, ai parte!

Am fost întrebat ce înseamnă „discriminarea ţiganilor” şi am explicat: conform imaginii, dacă tăticul unui copil de român ar fi cerut un balon, ar fi trebuit să-l plătească …

3. Munca în echipă

Echipă, adică, cel puţin doi.

De-o parte, puliticienii, care cheltuiesc, mai mult ori mai puţin, ca să murdărească stâlpii cu afişe.

De cealaltă parte, noi, cetăţenii, care suportăm costurile, mari, evident!, de curăţare a stâlpilor.

4. Informarea turiştilor

După cum am aflat, la CIT – Centrul de informacios iroda … s-a băgat salam!

Exact ce caută turiştii în trecere prin Turda: mezeluri de Baia Mare!

5. Profesie rentabilă

În plină criză, reorientarea profesională a dus la înmulţirea cerşetorilor.

Conform instantaneului, surprins în plin centru al Turzii (acolo unde Poliţia comunitară are succesuri în lupta de combatere a … cerşetoriei!), este o activitate care aduce saci de foloase!

6. Blogăritul

Subsemnatul Zamfir Pop, Prieten cu unul dintre bloggerii de frunte ai României, recunosc, cunoscând consecinţele pe care le are publicarea unui neadevăr, că am primit punga cu grăunţe de câine pentru a le duce unui blogger merituos! De la un admirator al bloggerului. Jur că nu am trucat nici imaginea, nici declaraţia pe care o dau acum!

Q.e.d., adică: aţi înţeles?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s