Poz(n)e de început

Mi-auuuuuuuuuuuuuuu angajamentul să mă ţin de pozne şi anul acesta!

A privi lumea de sus – de la peste 800 m

(imaginile sunt preluate de pe site-ul: http://gulfnews.com, unde puteţi citi mai multe despre clădirea Burj Dubai, inaugurată astăzi)

Demolare anexe – a’ din dreapta, când?

Gunoaie … peste tot

Sub pod,

la marginea oraşului

ori, pe trotuar,

în mijlocul oraşului

Mare lucru e invidia!

Ca să nu mai face

poze în oglindă,

au desfundat

canalizarea!

Sprijiniţi cultura şi teatrul!

Unii au luat ad litteram îndemnul:

udă Casa de cultură ca să crească,

iar, Teatrul îl proptesc cu un … pop!

Întrajutorare între Moşi

Moşu’ Parapantist a rămas aninat la ceternă.

Moşu’ Alpinist urcă să-l ajute.

Oare, şi-a spart şi capul?

Ori, doar casca?

De ce?

Cu un ton mult mai reţinut, dar, altfel, tot cu nesimţire, întocmai ca o amantă de profesionist, Cerşetoarea m-a luat la rost pentru că „îmi permit” să o fotografiez. Că era în spaţiul public, că ea calcă legea cerşind, că a uitat

de banalul „bună ziua”, …

În crăcănata noastră democraţie, eu, care fac ceva ce nu este interzis, sunt luat la rost de infractor! De-aceea, pe ea nu o legitimează nici un … Ilie Pintilie Pamfil (jandarm)!

Oase fără plumb

6 gânduri despre „Poz(n)e de început

    • # Daurel: M-aţ’ omorât, Dom’le Capitalist! „Amantă de profesionist” este o femeie brunetă, cu apucături de pirandă, care umblă cu nasu’ pe sus şi cu unu’ care se crede … Maistru în mass-media şi se laudă că este singurul pro(st)fesionist!

  1. mai poz(n)asule……tie nu ti/au dat CFP de la guvern:))……..poznele tale ma duc cu gandul la faptul ca totul e neschimbat la noi…….las ca ninge si acopera:P

  2. Mi-ai dibuit aplecarea si gustul ce-l am … Inca mai cred ca economia de piata este normalul spiritului omenesc … Despre capitaluri financiare si migrarea lor am indoieli … Problema romaneasca este la aplicarea democratiei; daca sunt atat de multi saraci, de ce nu voteaza pentru socialism? Nu cumva le convine? PS: Imi cer scuze pentru discurs!

    • # Daurel: Interesante întrebări pui. Dar, uiţi că, alături de spiritul balcanic, ne conduce, mai ales, spiritul de … turmă. De ce să mă obosesc să gândesc, de vreme ce berbecul din frunte … are cu ce!
      Nu înţeleg de ce îţi ceri scuze: aici, eşti bine venit, oricând, tocmai ca să-ţi aflăm opinia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s