Vacon tinua!
Până la revelion mai sunt:
Corneluş e cuminte
-
Alexa crede că:
Mănăstirea MĂGINA
Mulţumesc Prietenilor
If you find my work useful, if you want to encourage me to continue, you can do it by donating -
Noile noutăţi
Scormoniţi
-
Mârâieli
Pentru orice mesaj mai colţos:
ZAMPObloguri
Vechile noutăţi
Zamfir pe Facebook
E-MAG promo
Ce de curioşi!
România Pitorească
România mai curată!
Codurile poştale din ROMÂNIA
Votez cu Toate blogurile
Catalogul blogurilor
ATENŢIE: blog dăunător la neuron unic in cap abil
AVERTISMENT SERIOS PENTRU CITITORII NESERIOŞI
Zamfir pe Tweeter
- Chibriturile mele (4) http://t.co/GTgNUdVh 56 minutes ago
- Etnografie prin Filumenie (2) http://t.co/f6ze1K0i 10 hours ago
- Ne-am ars, Zamfire! http://t.co/EHMwZUam 12 hours ago
- Dragolentin la Muzeul Turda http://t.co/AbVo9Ogb 21 hours ago
- Măi, animalule http://t.co/QiUamw7a 1 day ago
ham, ham..
adică avem loc special în autobuz, noi, frăţiorii lui Ulise?
hmmmmm…ce bine!
# irina: Locul este rezervat pentru câine … UTILITAR! Este vorba de câinii cu ham special, dresaţi, care ghidează persoane nevăzătoare. Deci, nu e pentru Ulise locul rezervat!
scuzaţi! am înţeles.
s-a nimerit pentru că exact ieri mă uitam în autobuz la un bichon. săracu’, până l-a ţinut în braţe stăpână-sa a fost liniştit.
pe urmă, când l-a lăsat pe jos, şi cum sunt ăştia mici de se pierd, avea o mină disperată de-ţi era mai mare mila.
no, bun…atâta despre căţei în mijloace de transport…
să văd ce ai mai pozat…
# irina: Bieţii câini ţinuţi în casă, în braţe, cu hăinuţe, … sunt doar nişte marionete.
Ulise devine cu adevărat câine atunci când ieşim dintre animalele botezate şi desfacem lesa: primele zece-douăzeci de minute e bezmetic! Apoi, putem discuta. Când eu am treabă (dorm în hamac ori lucrez pe leptopiseţ) el hoinăreşte sau stă de pază. Când are chef de umblat, dispare vreo zece minute, vine să se liniştească că mai sunt pe-acolo, apoi dispare iar vreo zece minute … După câteva şedinţe de-astea, se potoleşte, vine, şi stă nemişcat de parcă ar fi de porţelan.
Dacă umblu la raniţă, ştie că urmează să mâncăm şi aşteaptă cuminte să primească şi el. Dacă mănânc şi nu-i dau nimic, nu se supără! Am testat şi acest lucru! Nu caută în raniţă, nu cerşeşte nici de la mine nici de la alţii. Are un bun simţ nativ teribil!
… nativ sau căpătat datorită apropierii de tine?
..
voi doi vă înscrieţi în rezultatele celor care au studiat asemănarea câine-stăpân.
cea fizică mi se pare can-can. sau poate nu-i, nu contează.
în asemănarea de comportament eu însă cred.
fără să ne dăm seama ne influenţăm reciproc.
mai mult. în cazul schimbării stăpânului, încet, încet se petrec schimbări şi în felul de a fi al căţelului.
asta, ultima, ţi-o spun din propria experienţă.
să fiţi sănătoşi amândoi, Zamfire! şi să aveţi grijă unul de celălalt!
ham, ham…
# irina: Nativ! Sau … căpătat în primele vreo şase săptămâni de dinainte de-a ajunge pe mâna mea!?
Peste care nu a fost greu să adaug un dram de educaţie. Pe sistemul: asta e bine, asta nu e bine. Apoi, pentru asta te laud, pentru asta nu te laud. Aşa am ajuns că cea mai grea pedeapsă este să-l trimit la el acasă şi să nu-l mai mângâi la închiderea portiţei!
Eu nu vreau să mă consider Stăpân, ci, Prieten! Aşa cum am pretenţii de la el, las şi după el de foarte multe ori. Mai mult, ştie când e vreme de alint şi când nu.
Având în vedere că în primele şase săptămâni a învăţat doar două lucruri despre viaţă: foamea şi bătaia, acum pot lăsa portiţa de la curte înspre zona comună, şi chiar poarta de la stradă, deschise, că … nu-i prost să plece!
Avem mare grijă unul de celălalt!
cum de ati ajuns sa fiti stapanul/prietenul acestui caine:D ?
# adrian: Are vreo importanţă? S-a întâmplat tare de mult: la 1 noiembrie 2000. Important este că “scheletul îmbrăcat în piele şi cu codiţă ca o funie de cânepă mâncată de molii“, care avea vreo şase săptămâni de viaţă (în care învăţase doar două noţiuni: foamea şi bătaia!) este … un mare blogger!
Tocmai închid computerul şi plecăm să culegem mure! Îţi povestim deseară!
OK, astept
# adrian: Raportăm: am plecat abia la 14,30, am ales calea pe care am ajuns imediat la larg şi am deschis carabina.
Am trecut de o haită, fără incidente, şi am ajuns la mure. Am mâncat o mulţime. Apoi, ne-a oprit sub nucul “nostru”. Am mâncat de-amiază, am încercat GPS-ul cu care nu m-am descurcat. Am intrat pe net pentru vreo oră, timp în care Ulise a hălăduit pe unde a vrut. Am tras şi un puiuleţ de somn.
Apoi, Ulise a venit din hoinăreală şi am împărţit câţiva biscuiţi. Am vrut să plec spre casă, dar … mi-a fost ruşine şi am cules un borcan cu mure (nu le-am îndesat, deci, au fost numai cam o jumătate de kil!).
Ne-am întors acasă, evident, pe altă cărare. Deci, am umblat pe două cărări. Fiind după viroză, am cărat fotoliul pliant ca să nu stau direct pe pământ.
Per total, am făcut ceva peste zece kilometri, cam ca şi ieri. Acum, mă pregătesc de culcare şi … mâine mai luăm de la capăt o săptămână! În care va trebui să valorific şi informaţiile şi imaginile culese în ultimele zile, când am trăit sub imperiul virozei.
# adrian: Stăpânul este Ulise. Suntem Prieteni! Şi nu am avut niciodată motive să mă îndoiesc de aceasta. Poate, el … Având deja zece ani, vârsta senectuţii la un câine din rasa lui, este tot mai cuminte. A învăţat din experienţele trăite. De exemplu, acum, când ne întâlnim cu câini care se dau fioroşi, vine pe lângă piciorul meu pentru că ştie că îl protejez. În contrapartidă, când stăm pe sub nuci ori alţi pomi, nu mişcă nimeni în zonă fără să fie lătrat!
foarte frumos:) miscarea face bine:)
in ce zona ati fost la cules de mure?
# adrian: De astă-dată, am fost pe-aproape de casă (sunt încă slăbit după viroză): de la capătul str. Salinelor în sus, pe vale, după baraj, pe dreapta, după casa neterminată şi părăsită. Faţă de acum o lună, trecerea oilor prin zonă a făcut prăpăd prin murişte, dar, nu e greu să aduni un kilogram. Eu am adunat mai mult … putere de muncă pentru noua săptămână! Efectiv, mă simt alt om deja! Iar, Prietenul meu a fost foarte fericit! Astăzi, când i-am dus papa, mă întreba din priviri: când plecăm? De fapt, este întrebarea pe care o are întotdeauna în priviri!
Adevărata murişte, unde ne face deosebită plăcere să mergem şi să ne relaxăm, se află aproape de izvoarele Pordeiului.
observ ca va place foarte mult natura, ca si mie.Si eu cand merg in sat la bunica imi place sa stau in varfu’ dealului cu cainele langa mine si cu vacile la pascut.
# adrian: Ulise al II-lea este urmaşul lui Ulise I-ul! Primul mei câine a fost un Ulise. Eu sunt ca şi tine, doar că vacile, pe care le pasc eu, sunt pe câmpul virtual, al literelor şi imaginilor de pe bloguri. În utimul an, mai multe postări au fost concepute, parţial sau integral, pe leptopiseţ, cu Ulise alături, sub umbra unei sălcii, a unui corcoduş ori nuc.
Acum câteva minute, o doamnă îmi povestea (cu o undă de invidie în glas) că a văzut la Cheile Turzii un cuplu, care a zburat cu parapanta, apoi, au urcat într-un Trabant şi au plecat. Fericiţi! Doamna (cu mulţi bani la dispoziţie) concluziona: ce puţin le trebuie unora ca să fie fericiţi! Şi eu am afirmat de nenumărate ori: fericirea are prea puţine legături cu materialul! Fericirea este acordul dintre ce visezi şi ce reuşeşti!
a da,era sa uit. si “Ulise al- II-lea” de la cine vine?:)